5 octombrie 2022

Pacienţii cronici au nevoie de tratament. Acum, nu după trecerea pandemiei

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România este revoltată de modul în care autorităţile au decis să blocheze internarea pacienţilor cronici. Chiar dacă ei poate nu sunt o urgenţă majoră, vor deveni cât de curând dacă nu au acces la îngrijiri medicale şi monitorizare.

Reamintim autorităţilor că 88% dintre pacienţii trataţi cu cancer au decedat în 2020, potrivit unor date şi declaraţii oficiale şi 25% dintre pacienţii cu boli cardiovasculare nu au mers deloc la medic, potrivit unui studiu COPAC.

„Mi se pare o lipsă de responsabilitate din partea autorităţilor să închidem din nou spitalele pentru pacienţii cronici. Pandemia nu va pleca aşa uşor, iar pacienţii cronici vor plăti, unii chiar cu viaţa. În plus şi statul va plăti de 2-3 ori mai mult pentru a le trata ulterior complicaţiile. La aproape doi ani de la începerea pandemiei, noi găsim aceeaşi soluţie ca la început să închidem spitalele, în condiţiile în care acum este demonstrat ce decizie nocivă a fost”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele COPAC.

COPAC solicită factorilor de decizie să revină asupra deciziei de aseară, să găsească alte soluţii pentru bolnavii de COVID şi să nu pună în pericol viaţa pacienţilor cronici.