Publicat: 2 Iulie, 2012 - 09:40

Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi...

OCTAVIAN ANDRONIC: Să-ți fie rușine, Victor Ponta!* (Amos NEWS)
"A fost impiedicat sa-si exercite mandatul si atributiile constitutionale. Prima data in opt ani de zile. Ani in care s-a straduit - si a reusit - sa creeze o buna reputatie. Nu pentru Romania, ci pentru reprezentarea sa la reuniunile Uniunii Europene. Ei bine, preocuparea pentru aceasta reputatie, grija de a nu o pune sub semnul intrebarii l-au facut sa renunte la plecarea spre Bruxelles. A luat aceasta decizie din bun simt, pentru a nu crea o situatie stanjenitoare pentru partenerii europeni. Tristetea prezidentiala este determinata nu doar de faptul ca Romania a fost privata de o reprezentare competenta("am fost unul dintre lideriiUE care au spus ca solutia pentru viitor este crearea Statelor Unite ale Europei") dar si de nelegitimitatea acesteia."

OVIDIU NAHOI: USL: drumul spre dezastru (Adevărul)
"Dacă despre înfrângerea lui Mircea Geoană din 2009 s-ar putea scrie un manual cu titlul „Cum să faci să NU câştigi alegerile", se pare că încă nu am văzut totul. USL s-a pus hotărât pe linia care duce spre un dezastru istoric în această toamnă. Orice scor sub 50% va fi o înfrângere pentru USL, iar PDL va putea fi declarat învingător la puncte, chiar şi cu 25%, graţie sprijinului arbitrului de la Cotroceni. Preşedintele Băsescu va putea să dea guvernarea unui „independent" fidel sau direct PDL. Va fi suficientă o alianţă cu  Dan Diaconescu, al cărui partid are şanse uriaşe să intre în Parlament după respingerea de către Curtea Constituţională a „uninominalului pur". Plus UDMR şi, pentru siguranţă, o nouă grupă de transfugi şi „reevaluaţi" - se vor găsi, cu siguranţă."

SEBASTIAN LĂZĂROIU: Principele, de la creştere la cădere (Evenimentul Zilei)
"Când oamenii au încredere în liderul puternic, acesta îşi va folosi puterea pentru a înfăptui reforme. Reformele înseamnă durere şi rezistentă la schimbare. Înseamnă atacuri din partea sistemului şi oponenţilor. Dar liderul puternic se ţine tare. Ştie că are masele de partea lui. Ştie însă şi că, la un moment dat, va pierde sprijinul lor. Se va eroda, va obosi, va fi încolţit. Liderul puternic are simţul istoriei. Pentru el contează mai mult ce rămâne în urmă şi ce va fi scris în cronici. Liderul slab, când e pe val, va încerca să acumuleze tot mai multă putere. E nesigur, grăbit şi tot ce îşi doreşte e să capete mai multă adulaţie. Liderul slab nu ştie când să se oprească. E impulsiv şi incertitudinea îl face să îşi dorească toată puterea în mâna lui. După ce îşi elimină toţi adversarii, începe să secere printre apropiaţi. Nu are conştiinţa poziţiei trecătoare sau, dacă o are, tot ce încearcă este să îşi prelungească şederea pe tron."

FLORIN NEGRUŢIU: Nu e plagiat, e pixelul albastru (Gândul)
"În astfel de momente îşi fac apariţia spălătorii de cadavre. Ei au un talent special să-ţi demonstreze că albul este negru şi negrul este alb. Când Traian Băsescu a lovit un copil, fapt confirmat de o înregistrare video, o întreagă armată de doctori în pixelul albastru s-a activat instant, livrând o minciună unui public care voia să fie minţit. Astăzi, o forţă egală, dar de sens opus, se străduieşte să-l spele pe Victor Ponta, folosind instituţii ale statului, influenţa din presă şi aceeaşi nevoie a oamenilor de a fi prostiţi în faţă. Şi pentru că ceea ce a făcut premierul pute rău de tot, aceşti vidanjori profesionişti nivelează cu sârg rahatul, astfel încât culpa să se împartă la toată clasa politică ("toţi sunt la fel, toţi sunt doctori, toţi fură"), iar Victor Ponta să apară drept victimă politică ("se ascute războiul politic între Palate, acuzaţiile curg dintr-o parte şi din cealaltă"). Pentru a-i şterge urmele, politrucii d-lui Ponta folosesc demolarea, desfiinţând şi reînfiinţând instituţii, permutând comisii şi oameni, şi nivelarea, întinzând mâzga peste o clasă întreagă de dottorei făcuţi la fără frecvenţă."

LUCIAN AVRAMESCU: USL încasează ca Bute (Jurnalul Naţional)
"Ce face USL, campionul speranţelor populare? Încasează ca Bute. Se lasă măcelărit. M-am nimerit în câteva împrejurări - emisiuni, dezbateri publice - lângă politicieni ai actualei puteri, poate nu dintre cei mai vioi, care au reuşit să mă scoată din ţâţâni. Rar mi-a fost dat să mă învecinez cu somnolenţa în stare pură. Oamenii ăştia par că nu ştiu că se află la putere iar poporul aşteaptă de la ei măsuri radicale şi urgente. Lentoarea USL, dacă se va menţine astfel, nu doar că nu răspunde furiei populare, nu doar că nu e pe măsura ei, dar o insultă. Trăim un moment de cumplit dramatism în istoria ţării. Aşteptările sunt uriaşe. Ei bine, revolta mea, nemulţumirea celor mai mulţi se izbesc de acest calm care pare uneori nesimţit. USL este călcat în picioare de Traian Băsescu. Miniştrii noului Cabinet sunt luaţi unul câte unul la stors, puricat, batjocorit de organismele aflate în subordinea lor, dar care răspund în fapt satrapului de la Cotroceni. Pentru fiecare ministru există o "mapă profesională” pregătită din timp."

MIHAI PÂLŞU: Demisia, Ponta! (Puterea)
"În nici două luni,Victor Ponta ne-a făcut de râs peste tot în Europa. Cei mai puternici oameni din lume au pe masă rapoarte despre golăniile premierului român din ultimele zile. Astfel, au aflat despre faptul că 20 de profesori doctori - unii şi academicieni - au dat verdictul: Ponta a plagiat! 85 de pagini, copiate integral! Şefii statelor europene au descoperit că premierul a pus un ministru interimar la Educaţie ca să schimbe comisiile de anchetă pentru a scăpa basma curată în scandalul plagiatului. Mai marii lumii au luat notă cu stupoare că procurorul-premier Victor Ponta a refuzat să respecte o hotărâre a Curţii Constituţionale. Cu o normală îngrijorare, au înţeles că prim-ministrul unei ţări membre NATO  a uzurpat drepturile constituţionale ale preşedintelui României. Probabil că se gândesc la ce este mai rău: că actuala conducere politică, USL, pregăteşte o luvitură de stat."

CRISTIAN TURTURICĂ: Cum îi oprim? (România Liberă)
"De aceea, în scurt timp, operatorii au început să se îndoiască nu doar de calitatea materialelor din care erau făcute centrifugele, ci şi de instrumentele pe care se bazau pentru a controla întregul proces. Disperaţi că la 20 de metri sub ei centrifugele plesneau ca boabele de porumb în cuptorul cu microunde, în timp ce monitoarele îi linişteau că totul funcţionează ca la carte, şefilor de la Natanz nu le-a mai rămas altceva de făcut decât să planteze în zona cu probleme santinele cu staţii radio, care să raporteze continuu ce vedeau cu ochii lor. Soluţie ce nu a rezolvat însă problema, pentru că o centrală nucleară nu poate fi monitorizată şi apărată ca o cetate medievală. Consecinţa: întregul proces tehnologic a încetinit până la punctul în care termenul de obţinere a uraniului îmbogăţit necesar programului de înarmare nucleară ar fi trebuit decalat cu câteva sute de ani."

Stephen Odell: Liber, corect şi reciproc - criteriile vitale ale comerţului global (Ziarul Financiar)
"Toţi producătorii, în special cei care depind de exporturi, aşteptau semne de progres cu privire la un alt punct de pe ordinea de zi a summitului: "revizuirea progresului şi discutarea manierei în care Uniunea îşi poate aprofunda relaţiile comerciale şi investiţiile cu partenerii principali". Comerţul liber este un principiu sprijinit în întreaga industrie auto, în special de companii precum Ford Motor Company, care deserveşte clienţi pe şase continente ale lumii. De-a lungul istoriei sale, Ford a sprijinit pe deplin acordurile comerciale libere; acestea sunt vitale pentru circulaţia liberă a bunurilor precum autovehiculele şi componentele acestora. Pentru a fi eficiente tranzacţiile comerciale necesită eliminarea barierelor tarifare şi nontarifare impuse, absenţa manipulării valutare şi liberalizarea import-export reciprocă de către naţiunile implicate în aceste tranzacţii."