Publicat: 4 Octombrie, 2012 - 10:29

Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi...

OCTAVIAN ANDRONIC: Demersul pervers al lui Barroso&Comp (Amos NEWS)
"Bref: e bine că Uniunea Europeană l-a păstrat în post pe Băsescu. Se va putea vedea mai bine, în perioada următoare, cât este acesta de campion al democraţiei şi ce metode constituţionale foloseşte. Se vor putea convinge de acest lucru şi o bună parte a celor care la referendum au stat acasă sau au votat – simplu sau multiplu – “nu”. Deci, domnii Barroso, Reding şi Schulz au avut, de fapt, bune intenţii în demersul lor de a forţa rămânerea în funcţie a unui personaj despre care nu cred că au cea mai bună impresie."

LIVIU AVRAM: Femeia asta ştie ce spune? (Adevărul)
"În urma acestei declaraţii, putem intui cine a chiuit „Bravo, Cati!" şi unde s-au desfăcut sticlele de şampanie: exact în fabricile de diplome, în abatoarele de absolvenţi. În loc să se îngrijoreze de halul în care a ajuns şcoala românească, ministrul Andronescu emite o veritabilă „declaraţie de abandon". Este doar ultimul moment dintr-un şir care arată că doamna Andronescu are un foarte slab apetit pentru reformarea din temelii a şcolii şi, pentru a masca asta, recurge la tratamente cosmetice şi de imagine. Scoatem ministerul de pe diplome ca să nu stricăm imaginea ministerului - dar ce facem dacă universităţile nu-şi asumă calitatea pregătirii, ci doar taxele de şcolarizare, aşa cum au făcut şi până acum?"

SILVIU SERGIU: Fisura din scutul anticorupţie al Monicăi Macovei (Evenimentul Zilei)
"Situaţia este delicată. Mulţi pretendenţi, prea puţine locuri care să garanteze victoria. Başca, un set de criterii de integritate, pus pe hârtie de Monica Macovei, care va cerne serios pretendenţii. ”Codul lui Macovei” îi va împiedica pe baronii partidului să pună mâna pe toate colegiile eligibile, pe care să le dea apropiaţilor sau sponsorilor. Democrat-liberalii, care nu au pete la dosar, se vor putea astfel strecura printre colegii de partid prinşi în diverse reţele de interese oneroase. Nervozitatea şi-a făcut deja simţită prezenţa. Cu siguranţă, va creşte în intensitate, pe măsură ce candidaţii cu probleme vor compărea în faţa Comisiei de integritate, pentru a încerca să-şi demonstreze nevinovăţia."

RODICA CIOBANU: Se caută procurori rezistenţi la stres (Gândul)
"Este ultima zi de înscriere şi, la sfârşitul ei, opinia publică ar trebui să ştie cine se încumetă să candideze la funcţia de procuror general şi la cea de şef al DNA. Nu sunt însă mulţi doritori. Din această cauză, Ministerul Justiţiei a fost nevoit să prelungească cu două săptămâni termenele de depunere a dosarelor şi de selecţie a candidaţilor, numele înlocuitorilor Codruţei Kovesi şi lui Daniel Morar urmând să fie cunoscute abia la data de 1 noiembrie. Până astăzi însă, doar patru magistraţi îşi declaraseră intenţia de a participa la examen: procurorul din Târgu Jiu, Gheorghe Moţa, şi Tiberiu Niţu, fost adjunct al procurorului republicii, pentru Parchetul General, doamna Kovesi şi procurorul clujean Ioan Irimie pentru Direcţia Naţională Anticorupţie. Dacă nu cade o ploaie de candidaturi până la închiderea ghişeului, ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, nu are ce tria. De fapt,  toţi cei patru aspiranţi trebuie neapărat să rămână în cărţi pentru a crea impresia că posturile au fost ocupate prin concurs."

PETRE ROMAN: Viaţa în aşteptarea speranţei (Jurnalul Naţional)
"Dacă am fi conştienţi de cât de ignoranţi suntem, am judeca mai atent şi mai responsabil. Recentul eşec penibil al privatizării Oltchim vorbeşte despre faptul că după aproape 23 de ani de la schimbarea de regim şi trecerea la economia de piaţă încă mai suntem vulnerabili la fals. Tot mai rămânem corijenţi la disciplinele economie de piaţă şi democraţie. Prăbuşirea regimului ceauşist a fost determinată de eşecul modelului economic socialist în care performanţa economică şi tehnologică nu conta în faţa deciziilor ideologice arbitrare. În toate ţările foste socialiste, fără excepţie, tranziţia a impus stoparea multor activităţi industriale în care costurile de producţie erau mai mari decât valoarea de piaţă a produselor create."

MIHAI PÂLŞU: Bătaia de joc la adresa românilor, ocupaţia preferată a liderilor politici (Puterea)
"Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a demonstrat că poate fi un duplicitar la comandă, un plagiator reuşit al prim-ministrului Victor Ponta. Fără nici o lipsă de respect faţă de promisiunile făcute în septembrie, că în iarna lui 2012 nu se scumpeşte gigacaloria, acum le spune în batjocură celor care l-au ales că nu mai poate suporta subvenţiile. Mai mult, Sorin Oprescu a cerut o listă de la ANAF cu veniturile bucureştenilor, astfel încât cei cu peste 2.500 de lei pe cap “de vită furajată” să plătească 328 de lei gigacaloria!"

SABINA FATI: Pentru cine se pregăteşte amnistia: pentru romi sau pentru Năstase? (România Liberă)
"Doi deputaţi romi prieteni cu PSD şi cu Adrian Năstase au depus un proiect de lege prin care pedepsele cu inchisoarea de până la 6 ani să fie graţiate în întregime, în timp ce infracţiunile pedepsite cu privarea de libertate de până la 4 ani să fie amnistiate. Ideea ar putea avea la prima vedere un rol electoral, fiindcă un astfel de proiect de lege este bine primit în comunităţile de romi. Cei doi deputaţi nu îndrăznesc să spună că graţierile şi amnistiile sunt dedicate romilor, pentru a nu fi acuzaţi de discriminare, dar mesajul este evident, mai ales că infracţiunile cu care se aleg destui dintre oamenii din această comunitate marginalizată şi stigmatizată de întraga societate, se încadrează în general în termenele menţionate de lege."

ADRIAN VASILESCU: Noi şi lumea în care trăim în viitorii 40 de ani (Ziarul Financiar)
"Ce ar fi de reţinut, cu precădere, din dezbaterile de la Bucureşti? Dacă am privi lucrurile doar la suprafaţa lor şi am trece, dintr-o dată, de la ce a reţinut memoria omenirii - memoria globală, cum ne place să spunem astăzi -, în cei patruzeci de ani care au trecut de când Clubul de la Roma a publicat celebra lucrare a lui Dennis Meadows, "Limitele creşterii", şi am trece, repet, la o imagine nouă, a celor patruzeci de ani care urmează, am putea imagina un uriaş pendul marcând două etape la răspântie de vremuri şi atât. Încercând să privească însă lucrurile dincolo de suprafaţa lor, în profunzime, mulţi analişti încă vorbesc despre o "deschidere" greşită pentru etapa întâi, marcată de cartea lui Meadows, căci în toţi aceşti patruzeci de ani trecuţi creşterea a fost explozivă, nu limitată; şi vorbesc despre înmulţirea speranţelor acum, pentru etapa a doua, cea a următorilor patruzeci de ani, chiar dacă actuala criză globală ameninţă să schimbe lumea şi să ne oblige la un alt stil de viaţă."