Publicat: 5 Octombrie, 2012 - 10:14

Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi...

OCTAVIAN ANDRONIC: Un tezaur mult prea îndepărtat (Amos NEWS)
"În două rânduri ne-au fost înapoiate mici părţi din el (mai întâi nişte monede, iar apoi, în timpul lui Dej, celebra „cloşcă cu puiii de aur”). Oridecâteori s-a deschis discuţia, ruşii au adus ca argument al incapacităţii de a-l înapoia, faptul că peste tezaur au trecut o revoluţie şi două războaie mondiale, acesta fiind antrenat într-un periplu care, practic, i-ar fi pierdut urma. Este prima dată când România face recurs la o instanţă internaţională pentru clarificarea problemei. Şi, cu siguranţă, nu este momentul cel mai potrivit."

PETRE BARBU: Oraşul altuia (Adevărul)
"Cobor din autobuz la Potcoava şi o iau spre faleză, la „Valuri". Acolo mi-am dat întâlnire cu Stejaru să bem o bere. Am timp berechet să ajung. Mă uit la clădirile din jur. Ceva mă apasă. Ridic privirea şi înregistrez tot felul de nume: „Magazin de saltele", „Golden Chicken", „Marelbo", „Diana Shopping", „Kripton Biliard" „Magazin Mixt", „Ecotermica"... Sunt buticuri crescute ca nişte tumori la parterul blocurilor. Parcă cineva a ştiut că mă întorc şi, ca să-şi bată joc de amintirile mele, a montat la repezeală acest decor, perfect ca să mă bage în depresie. Nu am curajul să mă apropii de buticul „Haos" (cosmetice şi gablonţuri), să împing cât mă ţin puterile această butaforie oribilă (poate aş mai găsi nişte trecători buimaci ca mine, dispuşi să împingă) şi să descopăr ceea ce caut: oraşul meu. Încerc să-mi alung nostalgia: poate că o rafală de vânt o să doboare decorul ăsta sordid şi am să strig victorios, iată, ăsta e oraşul meu! Al meu!"

LUCIAN DAVIDESCU: Incendierea unei ţări favelizate (Evenimentul Zilei)
"Bizareria autodenumită - cu un umor involuntar greu de egalat - „Confort City” este purtătorul de stindard al acestui fenomen. „Ansamblul” a fost terminat la începutul crizei iar bunul-simţ spunea că va rămâne un monument dezolant al agriculturii ilfovene abandonată pentru iluzia „perspectivelor imobiliare”. Trei ani mai târziu, flăcările l-au surprins ocupat aproape în întregime. Ce a putut determina mii de oameni - teoretic membri ai firavei clase de mijloc, pentru că doar rata lunară costă cât un salariu mediu - să îşi cumpere locuinţe acolo, împotriva tuturor evidenţelor? „Prostia” e răspunsul facil, dar nu prea mulţumitor. Cu siguranţă că aceiaşi oameni, în alt context, ar fi ştiut să se comporte altfel. Să vedem... ."

CRISTIAN T. POPESCU: Wake the fuck up, mr. President! (Gândul)
"Preşedintele în funcţie a vorbit ca şi cum nu s-ar fi aflat într-o bătălie electorală cu adversarul, s-a adresat americanilor ca într-un discurs prezidenţial,  fără să ţină seama că e, din nou,  doar candidat la preşedinţie. Dincolo de ce-a spus, întreaga lui atitudine transmitea mesajul: „La câţi monştri a trebuit să privesc în ochi în aceşti ani care mi-au scos peri albi şi mi-au săpat faţa, făcându-mă să par şi mai clăpăug, de ce naiba trebuie să pierd timpul într-o dispută cu acest papagal milionar? La ce provocări au de înfruntat acum America şi lumea întreagă, mai trebuie să demonstrez că rămân omul potrivit pentru Casa Albă?”

LUCIAN AVRAMESCU: Corlăţean a cerut-o de nevastă pe Kovesi! (Jurnalul Naţional)
"Mă, s-a răstit la mine, după ce a înghiţit un strugure din via lui de la Sângeru, prietenul meu, dascălul. L-am urmărit cum adună cu gura boabele, direct din strugurele ţinut între două degete şi eram pe cale să-i spun că paşte, ca o oaie, ciorchinele iar ciorchinele arăta ca o bijuterie regală. Mă, tu mi-ai spus că ăsta de a fost la Justiţie şi apoi la Externe e băiat deştept? Am rămas descumpănit. Cine era, ce am zis, când am zis? Corlăţean, mă! Nu l-ai lăudat tu, că e din generaţia destupată la bilă de pesedişti? A, m-am dumirit. Da, e un băiat deştept, vorbeşte coerent, l-a şcolit cred Năstase în politici internaţionale şi, ca orice tip înghesuit în pasiunea de a fi Titulescu, tropăie pe subiect. E, concluzionează dascălul, o javră! Am îngheţat. Uşurel, zic. Nu e prietenul meu, dar l-am lăudat adesea, recunosc. Ce te îndeamnă la aşa vorbe nesăbuite? A cerut-o, zice el, de parcă mi-a împărtăşit secretul comorii de sub deal, de nevastă pe Kovesi. Cred că-i însurat, bâigui eu, şi nici Kovesi, care nu e ea Roberta Anastase tânără, nu pare exclusă din bănuiala mariajului împlinit. Mă voi documenta. Nu te documenta că eu nu vorbesc de însurătoare în sensul în care pricepi tu, ci de însurătoare politică."

MIHAI PÂLŞU: În aceste zile tulburi, corupţia şi mizeria UDMR ies la lumină (Puterea)
"De-a lungul timpului, unii dintre liderii Uniunii au fost încondeiaţi în presă, cel mai cunoscut caz fiind al drujbarului naţiei, Verestoy Attila. În aceeaşi oală a infracţiunilor cu iz penal îl putem include şi pe Laszlo Borbely. După cum vă aduceţi aminte, Laszlo a fost slavat de votul deputaţilor USL, care nu i-au ridicat imunitatea pentru că s-a dat cu tandemul Ponta-Antonescu în războiul referendumului pentru demiterea preşedintelui Băsescu. În plus, Borbely a fost ministru, iar imunitatea parlamentară funcţionează altfel - adică beton - în cazul demnitarilor de rang înalt, în sensul că nu pot fi trimişi în judecată fără avizul colegilor din Camera din care fac parte."

CRISTIAN CÂMPEANU: De ce minte Victor Ponta că este cine nu este? (România Liberă)
"Ne-am întrebat adesea de ce pretinde Victor Ponta, ori de câte ori i se oferă prilejul, că a participat la protestele din Piaţa Universităţii din aprilie-mai 1990. De ce insistă asupra acestui (pseudo)episod biografic în condiţiile în care acesta ar fi putut fi mai degrabă o piedică în calea ascensiunii sale în PSD şi, mai ales, în condiţiile în care o astfel de pretenţie nu poate fi dovedită în niciun fel. Dacă Ponta nu s-a suit niciodată în balcon să vorbească sau nu a fost surprins de camerele de luat vederi care măturau mulţimea de protestari, nu există absolut nicio modalitate prin care Victor Ponta să poată proba că a fost sau n-a fost în Piaţă. E cuvântul său împotriva cuvântului celor cărora le-ar putea trece prin cap să-l acuze că minte."

SORIN PÂSLARU: Cu cât va creşte PIB-ul în România ca urmare a descoperirii zăcământului de gaze de la Marea Neagră? (Ziarul Financiar)
"Datele nu sunt noi - este vorba de rezerve de gaz estimate de 42-84 miliarde de mc, descoperire anunţată pe 22 februarie 2012, dar interviul acordat ediţiei din august a lunarului german de business Manager Magazin de către preşedintele OMV, Gerhard Roiss, a readus subiectul pe tapet. "Am descoperit rezerve gigantice de petrol şi gaze în Marea Neagră - este vorba de o aşa-numită «descoperire de calibru mondial»", a spus Roiss, conform Manager Magazin. La un preţ de 400 $ mia de metri cubi, valoarea zăcământului se ridică la 17-20 mld. dolari. Acum, toţi se întreabă - cum şi cât va câştiga România ca ţară de pe urma acestei descoperiri? Pentru că orice ţară din lume ar trebui să sară în sus de bucurie atunci când găseşte resurse gigantice de petrol şi gaze pe teritoriul său."