Publicat: 9 Mai, 2012 - 10:49

Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi...

OCTAVIAN ANDRONIC: Fişa de PONTAJ a Guvernului României (Amos NEWS)
"Vom avea, desigur, prilejul să tot vorbim despre “guvernul României condus de Victor Ponta” vreme de şase luni de-acum înainte şi să-i luăm pulsul pentru a vedea unde se plasează pe scara valorică. Va fi însă, cu siguranţă, greu să se plaseze sub ultimele trei formule de Executiv în care au dominat copios amatorismul şi inconsistenţa. Şi asta pentru că în formula rezultată din negocierea efectuată de cele două entităţi care compun USL-ul este una în care experienţa celor care au mai îndeplinit funcţii ministeriale – Ponta şi Orban (în guvernul Boc), Georgescu (în guvernul Văcăroiu), Câmpeanu şi Silaghi (în guvernul Tăriceanu), Rus şi Nica (în guvernul Năstase) şi Marga (în guvernul Ciorbea/Vasile/Isărescu) se îmbină cu aptitudini evidente în cazul majorităţii celorlalţi."

OCTAVIAN ŞTIREANU: Da, aşteptăm restauraţia! (Azi)
"Peste tot în lume, o schimbare de guvern înseamnă în primul rând o schimbare de politici. La noi este vorba şi despre o schimbare de direcţie. Noul premier, ca şi destui miniştri şi-au făcut o datorie de politeţe, tot spunând în aceste zile că vor continua politicile pe care le consideră bune, dar vor modifica sau schimba destule lucruri în guvernarea ţării. Altfel, n-ar mai exista raţiunea schimbării. N-a fost vorba de un transfer obişnuit al puterii, ci de fractura unui regim, provocată de o moţiune de cenzură izbăvitoare."

FLORIN IARU: Un guvern, da, împărate! (Adevărul)
"A venit la rând şi prima greşeală de logică a noului premier, care a confundat majoritatea constituită cu majoritatea legitimă. Oricum, aproape nimic nu mai e legitim în Parlament. Am fost uimit de erorile de strategie ale PSD-ului hârşâit în rele, care a bâjbâit printre miniştri, în comparaţie cu decizia îndelung pregătită a partenerilor liberali. Voiam să-mi exprim solidaritatea cu dl Marga (dar nu cu ministrul de externe, considerând că MAE e o pălărie prea largă pentru dânsul), care a păţit-o de la o comparaţie. Şi eu am fost făcut fascist pentru că am îndrăznit să vorbesc de eficienţa economică a Germaniei hitleriste. E greu cu metaforele şi comparaţiile."

ADRIAN PĂTRUŞCĂ: Ce caută Marga la Externe? Pupat condur Piaţa Kremlin (Evenimentul Zilei)
"Cea mai mare bizarerie a Guvernului Ponta a trecut iniţial neobservată. A fost escamotată de scandalurile de plagiat, incompatibilitate, conflicte de interese sau diplome false. Abia audierile şi învestirea de la Cotroceni au adus în lumina reflectoarelor ceea ce a fost de la bun început cea mai mare enigmă a noului executiv: ce caută Marga la Externe? De ce pui o individă agramată, cu falsuri în CV şi acuzată de plagiat, la Educaţie? Sau pe un actor, cu probleme de incompatibilitate, la Cultură? Ca să-l lepezi pe unul dintre puţinii miniştri care au condus onorabil învăţământul după 1989, pe unul dintre puţinii oameni de cultură din politică, vătaf peste un domeniu unde nu pricepe o iotă? Nu e ciudat?"

LELIA MUNTEANU: Universitatea Ajutătoare pentru Politicieni (Gândul)
"Universitatea Ajutătoare pentru Politicieni. Cu Program Redus. Rector - Traian Băsescu însuşi. Prorector şi portar: Emil Boc. Hai să-i vedem curricula. Catedra de Lacrimi oportune (arta şi metodologia plânsului politic), în  pandant cu Catedra de Hăhăieli exhaustive (comunicarea politică nonverbală). Catedra de Declaraţii la cassă, plus un ghid de orientare - Cu căruciorul prin hipermaket. Catedra Băi de mulţime şi duşuri reci,  Catedra de Istorie revăzută şi admonestată, augmentată cu stagii de internship la “Cireşica”. Catedra de Îmbârligări, şantaje, dosare, stenograme, mascaţi şi demascaţi - multimedia. Catedra Elena Udrea, viaţa şi mopera (demonstraţii de curăţenie politică locală şi generală, modele de tricotat pe faţă şi pe dos)."

DAN CONSTANTIN: Băsescu a aflat de ce se ofileşte salata olandeză (Jurnalul Naţional)
"Mult i-a trebuit domnului Băsescu Traian să afle aceste adevăruri. Cine l-o fi convins să nu-l mai  ţină pe trimisul Regatului Ţărilor de Jos în aşteptare, cu mult în afara normelor diplomatice, să-şi prezinte scrisorile de acreditare? Supărat că Olanda se opune intrării României în spaţiul Schengen, Băsescu a adoptat o poziţie de forţă, care a creat un scandal diplomatic de proporţii unic în relaţiile dintre ţările UE şi aliaţii NATO. Jurnalul Naţional a dezvăluit în premieră, în 9 aprilie, această situaţie creată de Administraţia Prezidenţială."

MIHAI PÂLŞU: Imaturitatea lui Băsescu s-a autodenunţat (Puterea)
"La învestitura Executivului USL, preşedintele românilor s-a opintit în relaţia de curtoazie cu ministrul de externe. Când a venit vremea să dea mâna cu Andrei Marga, maturitatea lui Băsescu s-a dovedit a fi adormită de abureala jocurilor politice infantile. Şi la ce bun comportamentul de preşedinte de bloc al lui Traian? Doar pentru a vedea norodul la ceas de seară cum ministrul de externe şi preşedintele ţării au relaţii neprotejate diplomatic? Prin modul său de a trata conflictul cu Marga – rectorul care l-a comparat cu Mussolini pe Băsescu (la aşa preşedinte matelot, aşa ministru fan Putin!) –, şeful de la Cotroceni a demonstrat că transformă o luptă de clasă într-una personală, că a început să aibă un comportament de om mic."

GABRIEL BEJAN: Fanfaronii din fruntea primăriilor. Cum se câştigă alegerile locale (România Liberă)
"Fie că vorbim de Capitală, de marile oraşe sau de micile localităţile din zone turistice, întâlnim în general acelaşi spectacol monoton, sărăcăcios, cu multe clădiri frumoase lăsate în paragină sau, dimpotrivă, cu imobile noi dar urâte, cu străzi pline de gropi, câini maidanezi, cerşetori la intersecţii, gunoaie prin cartiere. În drum spre litoral, spre munte sau spre orice altă destinaţie turistică, în trecerea prin localităţile ţării, călătorul este supus unor încercări care nu fac decât să-i strice vacanţa: ajunge să se învârtească în loc deoarece nu găseşte indicatoare rutiere potrivite care să-i arate drumul spre destinaţia dorită, se umple de nervi intrând în ambuteiaje formate din cauza lipsei oricărei strategii de sistematizare a traficului, sau încercând să ocolească craterele din asfalt, câinii vagabonzi sau şantierele deschise şi abandonate din cine ştie ce motive."

PASCAL PRIGENT: Noua măsură a profitului ar trebui să fie shared value (Ziarul Financiar)
"Din ce în ce mai mulţi analişti şi economişti privesc cu îngrijorare - în domeniul farma, dar nu numai - decalajul în creştere dintre mediul de afaceri şi autorităţile statului. Dezbaterea este blocată şi autorităţile implementează măsuri fără o consultare reală, măsuri ce pot aduce prejudicii companiilor şi creşterii economice. Ce stă la bază este o lipsă de încredere între companii şi celelalte părţi implicate, fie ele autorităţi, guverne, reglementatori, comunităţi locale sau societatea în ansamblul ei. În multe ţări se poate vorbi despre o veritabilă "stare de neîncredere" între companii şi comunitate."