Publicat: 11 Martie, 2014 - 09:38
Share

Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi...

OCTAVIAN ANDRONIC: O ecuaţie cu două (ne)cunoscute: candidatura la preşedinţie! (AMOS News)
"Desfacerea Uniunii Social-Liberale de către Antonescu a creat o problemă pentru care social-democraţii nu erau pregătiţi. De mai bine de doi ani, soarta prezidenţialelor părea pecetluită: candidatul USL, stabilit în persoana preşedintelui liberal, era Antonescu şi nimeni nu punea la îndoială succesul său, în condiţiile în care avea susţinerea alianţei. Iată însă că lucrurile au basculat de o manieră neaşteptată. Cu toate certurile şi neînţelegerile intervenite în special în ultima jumătate de an, nimeni nu se îndoia de trăinicia acordului. Ponta era cât se poate de mulţumit de misia sa executivă, în timp ce Antonescu părea că stă într-un stand by care-l satisfăcea şi pe el şi partidul, în care liderii tradiţionali sperau să-şi recapete rolurile şi influenţa după transferul acestuia la Cotroceni. Sentimentul că partida este practic jucată era întărit şi de convingerea preşedintelui Băsescu că cei doi sunt „condamnaţi” să rămână împreună până la finalul mandatului său."

ANDREI PLEŞU: Oameni de plastilină (Adevărul)
"O chermeză scăpată de sub control. Nici alţii n-o scot la capăt mult mai curăţel. DE ACELASI AUTOR Jurnal de (in)actualităţi O lovitură de stat originală A fi european (De la o vreme, de pildă, B1 şi-a făcut un obicei din a invita la dezbateri „fine“ pe Vadim Tudor, un domn rumeior, cînd isteric, cînd jucăuş, din categoria celor care îşi epatează publicul cu citate – uneori false – şi cu date istorice de liceu. Pe scurt, „un erudit”). Dar „ideologic” şi strategic vorbind, alte posturi sunt, măcar, previzibile. Antena 3 e de o „maleabilitate” ameţitoare. Atleţii ei n-au scrupulul consecvenţei, al coerenţei logice, al unor principii cît de cît constrîngătoare. Se simt mereu legitimi, au mereu dreptate, chiar dacă retorica şi ţintele lor arată astăzi pe dos decît ieri. Nu zic, convertirile, reevaluările, schimbările de picior nu pot fi interzise. Dar alternanţa circulară „pupat-scuipat-iar pupat-iar scuipat” nu indică autenticitate, discernămînt, interioritate vie, ci, pur şi simplu, o gîndire de plastilină, dictată de interese şi umori nesistematizabile."

ADRIAN PĂTRUŞCĂ: Un coşmar pe masa Europei: Raportul Zuber. Cum votează românii? (Evenimentul Zilei)
"Parlamentul European se pregăteşte să aplice încă o măciucă în moalele capului bătrânei Europe. Şi aşa plin de cucuie şi plăgi. După rapoartele Estrela (respins la sfârşitul lui 2013) şi Lunacek (adoptat luna trecută), astăzi se află pe ordinea de zi raportul Zuber. Sub pretextul promovării egalităţii femeilor cu bărbaţii, comunista portugheză Iñes Christina Zuber, autoarea documentului propune o societate terifiantă, în care statul va deveni atotputernic şi va avea dreptul să-şi bage nasul peste tot: în căminul tău, în patul tău, în educaţia copilului tău, în firma ta. O societate totalitară, în care individul, iniţiativele şi libertăţile lui sunt strivite de dogmele corectitudinii politice. Bunăoară, Raportul Zuber cere ca ideologia genului să fie predată obligatoriu în şcolile Uniunii Europene, chiar şi peste voinţa părinţilor. Adică micuţilor li se va băga prin programa şcolară în cap că ei nu sunt băieţei sau fetiţe doar pentru că aşa s-au născut, pentru că aşa le-au spus acasă mami şi tati, pentru că au fost botezaţi Wilhelm ori Louise, sau pentru că au "cocoşel" şi "păsărică". Toate astea (inclusiv organele genitale) sunt prejudecăţi! Ideologia genului ne învaţă că bărbat sau femeie nu te naşti, ci devii. În funcţie de evenimentele din viaţa ta, de factorii din jurul tău care te influenţează, de aspiraţii... ."

RODICA CIOBANU: Nu se poate Victor fără Călin. Nu se poate Băsescu fără cine? (Gândul)
"De la Alianţa D.A., care a participat în campania din 2000, cu Theodor Stolojan-preşedinte şi Traian Băsescu-prim-ministru, până la retragerea neaşteptată a celui dintâi, tandemurile politice au adus mai multe voturi formaţiunilor lor, decât dacă ar fi defilat în frunte cu un singur candidat, respectiv prezidenţiabilul. Tandemul Crin Antonescu-Victor Ponta a avut o contribuţie majoră la succesul electoral al USL din 2012, alegătorilor – care preferă să consume politica personalizată – fiindu-le mai uşor să evalueze o alianţă electorală prin intermediul unui cuplu, a cărui „chimie” şi dinamică sunt urmărite cu mai multă implicare şi interes. Cum cuplul uselist nu mai există oficial de două săptămâni, iar Crin Antonescu-preşedinte şi-a găsit împlinirea lângă Klaus Johannis-premier, Victor Ponta, pus pe liber, se află în căutarea altei „jumătaţi”. Se pare că tocmai a găsit-o şi, copleşind-o cu laude („are prestanţa, experienţa şi calităţile pentru a fi al doilea om în stat”), a cocoţat-o în fruntea Senatului. Este vorba de Călin Popescu Tăriceanu, ales astăzi, cu voturile majorităţii, în funcţia de preşedinte al Senatului."

LUCIAN AVRAMESCU: Satul meu îşi recuperează eternitatea (Jurnalul Naţional)
"Una e să fii în cărţi, la loteria destinului, ca un politician care nu s-a isprăvit şi se mai joacă el însuşi şi e jucat de ceilalţi, şi alta e să fii în cărţi de citit şi apoi de aşezat în bibliotecă. Aşa s-a aşezat frumos, în biblioteca mea de la Sângeru, o carte care m-a surprins întâi, prin mirarea că putea să existe. Apoi m-a surprins plăcut prin bucuria de a o descoperi excelent scrisă şi documentată. Cine să aibă timp de aşa ceva? Cine să mă ştie şi să ne ştie, neînsemnaţi în oceanul lumii, pe noi, sângerenii şi să ne dedice o carte? Nu suntem în zona mănăstirilor moldave, nici pe Valea Oltului, măsurată cu pasul de Bogza, n-avem faima Sucevei sau a cetăţii Neamţului, nu-i în curtea noastră Masa Tăcerii, cu scaunele ei pe care se întoarce uneori, să se hodinească de atâta eternitate, Constantin Brâncuşi. O carte cu totul despre noi, de la înfiripările dacice pănă în mansarda zilei de azi. Profesorul Ion Bocioacă, nedezlipit cu ochii din despicătura cărţilor, mereu prizonier al lecturii şi mereu sechestrând cărţi, pe unde le prinde, iar când nu le prinde vrednice, le scrie el, mi-a trimis cu poşta, care încă mai umblă la noi, după atâtea falimente, o carte care se cheamă – să nu vă vină să credeţi – ”File din trecutul comunei Sângeru” şi dedesubt, ca o fandare de modestie, ”contribuţii documentare”. Coperta are caligrafiate deasupra şi două nume, Dr. Constantin Dobrescu şi Cătălin Dobrescu, despre care am auzit că-s ploieşteni, tată şi fiu."

RĂZVAN MATEO MATEESCU: Să fie pace în lume! (Puterea)
"Acum mare susţintător al ideilor USL, Călin Popescu Tăriceanu a devenit preşedinte al Senatului susţinut de PSD şi aliaţii acestuia din noul arc guvernamental. Ca la un concurs de miss, pe care l-a şi câştigat, Tăriceanu a susţinut în primul său cuvânt ca şef al camerei superioare, că vrea pace în România, să trăim relaxaţi, fără dezbinarea de până acum. Ca de obicei, ne întrebăm dacă se referă la neliniştea provocată de arestările corupţilor şi de condiţiile nemiloase ale statului de drept. Altfel, „dezbinare” între Putere şi Opoziţie a existat dintotdeauna şi nici nu ne-am dori să trăim într-un stat în care cei care conduc sunt lăsaţi în pace să facă ce vor cu viaţa noastră, că a lor merge mulţumesc bine. Fostul liberal, acum al doilea om în stat, a vrut să fie şi mai popular şi ne-a anuţat că va veni cu motocicleta la serviciu, cum dă căldura şi dacă îl lasă SPP-ul."

DAN CRISTIAN TURTURICA: Victor Ponta calcă pe urmele lui Traian Băsescu (România Liberă)
"Oricât de mult s-ar strădui Victor Ponta să-l ridiculizeze sau să-l demonizeze pe Traian Băsescu, prin declaraţii ironice sau jignitoare, faptele sale trădează imensa veneraţie pe care i-o poartă. Oricât de greu le-ar fi votanţilor săi să accepte, realitatea este că modelul de lider al premierului nu este nimeni altcineva decât preşedintele. Sigur, ADN-ul său politic este cel preluat de la Adrian Năstase, iar modelul aspiraţional este Tony Blair, dar pe cine încearcă să imite şi chiar să depăşească este Traian Băsescu. De aceea, momentele în care Victor Ponta se simte cel mai frustrat sunt cele în care realizează că urmele pe care se străduieşte să calce sunt prea mari, că nu poate ţine pasul cu omul a cărui performanţă o admiră şi o invidiază în egală măsură. Niciodată nu a fost mai evident ca acum că toate acţiunile lui Victor Ponta în interiorul PSD converg spre obţinerea în partid a unui statut echivalent celui pe care l-a avut Traian Băsescu în PD. Cel pe care îl are astăzi este complet nesatisfăcător. Deşi, din perspectiva popularităţii, a locului în sondajele de opinie, a potenţialului de a câştiga preşedinţia, se poate considera locomotiva electorală a partidului, mulţi dintre liderii partidului nu îl recunosc drept şef absolut, nu se tem de el şi nu se sfiesc să îl ameninţe cu neimplicarea în alegeri dacă nu primesc ce vor."

IULIAN ANGHEL: Dansul pe sârmă al lui Tăriceanu. De la poziţia de şef al guvernului la cea de preşedinte al Senatului – al doilea om în stat (Ziarul Financiar)
"Popescu -Tăriceanu a fost ales, în această seară, preşedinte al Senatului cu votul prietenilor săi din PSD. Social-democraţii ştiu să răsplătească trădările. I-au oferit această funcţie fostului lider liberal după ce el a părăsit PNL în urmă cu două săptămâni, nemulţumit de faptul că preşedintele liberal Crin Antonescu a scos partidul de la guvernare, din alianţa USL. Iată-l deci pe Tăriceanu în poziţia de ”al doilea om în stat”, cu ambiţii prezidenţiale (ar candida dacă l-ar susţine USD, zice el) şi prieten la cataramă cu PSD-iştii. O prietenie care nu ar trebui să mire, totuşi. În timpul guvernării sale a stat doi ani la Palatul Victoria cu un cabinet minoritar susţinut în Parlament de PSD. Guvernarea minoritară a lui Adrian Năstase din anii 2000 a fost susţinut în Parlament de liberalii lui Valeriu Stoica (până ce PSD s-a întremat cu dezertorii altor partide). Şi apoi, cea mai formidabilă alianţă de după revoluţie, în planul rezultatelor electorale, a fost chiar cea formată de PSD şi PNL. Nu vorbim deci de trădări ideologice, ci de prietenii politice sau de trădări de prietenii, de plăţi de poliţe, de invidii, orgolii, adică de lucruri umane până la urmă – iar oamenii politici sunt chintesenţa slăbiciunilor noastre."