Publicat: 12 Noiembrie, 2012 - 11:02

Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi...

OCTAVIAN ANDRONIC: Jurnal de campanie (Amos NEWS)
"O a doua caracteristică a acestui scrutin o constituie bătălia dintre alianţe. Condiţia numirii premierului invocată de Băsescu ca fiind inspirată de Constituţie, a obligat cele două formaţiuni principale de opoziţie să se unească. Scopul este de a obţine peste jumătate din voturi, altminteri nefiind exclus ca preşedintele să facă ce-a mai făcut şi altădată: să numească un premier „propriu”, prin care să forţeze formarea unei coaliţii „imorale”, dar care să poată guverna. Dacă USL nu obţine 51% este foarte posibil ca un PDL, cu maxim 25 - 30% din voturi, să adune pe lângă el nu doar pe „independenţii” din peisaj (UDMR, PPDD), dar chiar şi un eventual alt UNPR format ad-hoc din dezertori din cele două partide aliate. Pentru asta, însă, este absolut necesar ca UDMR şi PPDD să obţină numărul de voturi necesare trecerii „pragului”, sens în care PDL nu va ezita să le acorde o mână de ajutor."

OVIDIU MARINCEA: Ponta - liberalul şi Blaga - socialistul (Adevărul)
"Nici nu m-am dezmeticit bine după promisiunea populistă a celor de la ARD că liderul social-democraţilor din România, PSD-istul Victor Ponta, a dat cu stânga-n dreapta şi s-a declarat rezervat în privinţa majorării salariilor bugetarilor din 2013. Asta după ce USL şi-a băgat în programul de guvernare ca prioritate zero reîntregirea salariilor tăiate de Boc. Cum aşa?! Să fii de stânga, să fii Ponta şi să spui că nu vei mări lefurile bugetarilor la anul, asta în plină campanie electorală, înseamnă două lucruri: fie Ponta e prea sigur pe rezultatele alegerilor care bat la uşă şi admite că nu mai sunt bani la buget, fie încearcă să pozeze într-un politician responsabil, plagiind tocmai discursul celor pe care i-a acuzat că au tăiat salariile în 2010: Emil Boc şi Traian Băsescu. (Am zis plagiind? N-am vrut)."

MIRCEA MIHĂIEŞ: Antistrategii electorale (Evenimentul Zilei)
"Lucrurile au urmat o logică simplă. Două secole de pragmatism american au asigurat un grad înalt de predictibilitate, soliditate şi normalitate. Candidaţii s-au concentrat asupra acelei părţi a populaţiei unde sorţii de izbândă păreau mici. N-au ales panta domoală a flatării susţinătorilor, ci au luat pieptiş coasta abruptă a confruntării cu potenţialii adversari. Au acţionat, cu alte cuvinte, ca nişte luptători, nu ca speculanţii lipsiţi de onoare ai unor conjuncturi favorabile."

MARIAN SULTĂNOIU: Aroganţa unor analfabeţi (Gândul)
"Nu cred că i s-a mai întâmplat vreunui stat din lume să-i fie aruncat în derizoriu unul din simbolurile cele mai importante - alături de Drapelul Naţional -, chiar de către liderii alianţei politice care-l guvernează. Cum poţi cataloga o asemenea bătaie de joc altfel decât ca pe o consecinţă manifestă a prostiei generoase. Cât de mărunt la minte să fii ca să-ţi baţi joc de imn pentru că unul dintre versuri aminteşte de numele împăratului Traian, "asimilat" în vidul cerebral al unora cu prenumele preşedintelui în funcţie? Lamentabil şi ipocrit, Crin Antonescu, aflat în asistenţa unei noi lansări de candidaţi, la USL Sinaia, se face că e surprins de "întâmplarea" de a fi "retezat" imnul, exact la versul cu pricina. Îşi duce mâna la gură, îşi îndeasă zâmbetul cu palma, după care explică sarcastic: "Punctul meu de vedere este că asupra Imnului Naţional nu pot exista puncte de vedere."

DAN CONSTANTIN: Margin, directorul fără frontiere de partid (Jurnalul Naţional)
"La Metrorex a fost numit Radu Aurel, şi el un cadru recomandat de liderul PSD al Setorului 5. De la Cluj avem un alt caz semnificativ pentru felul în care se împart scaunele de directori. La recomandarea PSD, la conducerea  SISEE Cluj este instalat în funcţie Margin Gabriel-Adrian. Evoluţia profesională a inginerului Margin este legată de  coechipierul de fotbal din Sălaj, Lucian Bode.  Amândoi au făcut un cuplu sudat atât la societatea locală de electricitate din Zalău, unde s-au  afirmat  la sindicat, cât şi în politică, unde au slujit cu devotament PDL. Margin a rămas şef la organizaţia locală Zalău şi consilier local, când Lucian Bode a devenit în 2008 parlamentar PDL. Pe capul lui Bode a căzut ca un trăznet pleaşca funcţiei de ministru al Economiei, şi prietenul Margin a fost adus imediat şef de cabinet, ca să nu rămână  sălăjenii stingheri pe Calea Victoriei.  Ca să-i  rotunjească veniturile, Bode l-a trimis  pe Margin în consiliile de administraţie la Hidroelectrica şi Transelectrica. Filiera  Sălaj avea ca strategie "occupy energia”!"

MIHAI PÂLŞU: Şefii ANI şi DNA practică ţurca politică (Puterea)
"Nici măcar nimicul nu este întâmplător în România, şi cu atât mai mult reţinerea de către DNA a deputatului PDL Alin Trăşculescu. Este aproape imposibil ca 18,4 milioane de alegători să mai creadă că reţinerea nu are nici o legătură cu actuala campanie electorală. La fel de greu de acceptat este că, zilele trecute, ANI a arătat, total dezinteresată politic, că patru membri din Executivul Ponta sunt incompatibili: Eduard Hellvig, Ovidiu Silaghi, Liviu Pop şi Dan Mihalache. Cu siguranţă, trăiesc mulţi naivi în România. Dar şi mai mulţi români s-au fript de atâtea ori cu instituţiile statului, încât acum suflă şi-n iaurt. Nu este întru totul clar dacă useliştii Hellvig, Silaghi, Pop şi Mihalache sunt incompatibili, aşa cum ne semnalează ANI a lui Georgescu. În acelaşi registru tematic trebuie inclusă şi arestarea pedelistului Trăşculescu, operată mai mult să contracareze acuzele USL privind implicarea politică a ANI în prima zi a campaniei."

DAN CRISTIAN TURTURICĂ: Test de fidelitate pentru Victor Ponta. Poate ultimul (România Liberă)
"Prima variantă ar presupune să-i revoce pe toţi cei declaraţi incompatibili. Indiferent de opinia personală a premierului asupra gradului de vinovăţie a miniştrilor Dezvoltării, Transporturilor, Dialogului Social şi a secretarului general adjunct al Guvernului, decizia ANI nu reprezintă un anunţ de începere a investigaţiilor, ci un verdict de încălcare a legii ce nu poate fi ignorat. Ce ar câştiga din asta? În primul rând, şi-ar mai spăla un pic imaginea şifonată după scandalul de plagiat şi atacurile de astă-vară îndreptate împotriva statului de drept şi a partenerilor strategici ai României."

DORU LIONĂCHESCU: Eşecul troicii româneşti Preşedinte - Guvern - BNR (Ziarul Financiar)
"După ce, cu numai câteva luni în urmă, părea că ne pregăteşte pentru vremuri mai bune cu declaraţii contrare unui nou acord cu FMI, guvernatorul BNR s-a sucit fără nicio explicaţie şi ne pune în faţa ochilor o oglindă îngrozitoare: România nu poate supravieţui financiar pe cont propriu şi nu se poate autoguverna fiscal, cel puţin deocamdată! Anunţul intempestiv, bulversant al necesităţii unui nou acord cu FMI confirmă însă şi eşecul definitiv al politicilor publice de traversare a crizei, aşa cum au fost aplicate ele în ultimii patru ani de câteva guverne, de BNR şi, în egală măsură, de Preşedinţie. După patru ani de criză aproape fără echivalent ca amploare în Europa, după escaladarea nebunească a datoriei publice - care ne-a transformat peste noapte în cel mai mare client debitor al FMI din regiune -, după tăieri sălbatice de salarii şi majorări nemaiauzite de impozite, economia României abia se târăşte la limita recesiunii de la un trimestru la altul, perspectivele inflaţiei provoacă fiori, investitorii străini se retrag pe capete dintr-o piaţă în care nu mai cred, iar fondurile europene s-au transformat din fata morgana într-o gogoaşă cu glazură infracţională."