14 Mai 2018 - 10:00

Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi... 

Octavian Andronic: DNA - KO Tehnic! (Amos News)
"După trei knock-down-uri într-o singură repriză arbitrul ar trebui să oprească jocul și să pronunțe KO Tehnic! Este exact situația în care se află DNA în această săptămână în care a suferit nu trei, ci patru eșecuri devastatoare: închiderea dosarului Nițu, achitarea definitivă a Gabrielei Bârsan, achitarea lui Ponta și Șova și achitarea lui Toni Greblă! STOP Ceea ce ar fi trebuit să fie perlele coroanei „zeiței” Anticorupția s-au dovedit, până la urmă, a nu fi altceva decât niște comenzi politice eșuate, care urmăreau nu scoaterea din joc a unor persoane corupte, ci eliminarea unora care împiedicau niște jocuri de putere STOP O succintă radiografie a cazurilor din această săptămână ne spune câteva lucruri semnificative legate de mecanismele oculte ale luptei pentru putere. Tiberiu Nițu împiedica - teoretic - libera mișcare a Codruței Kovesi și sincronizarea sa cu Coldea pentru realizarea obiectivelor lui Maior. Scoaterea lui din joc a urmărit aducerea la Parchetul General a unui instrument docil și verificat STOP Judecătoarea Bârsan era unul dintre puținii magistrați care nu răspundeau la comenzile transmise de Binom prin Livia Stanciu, neputând fi timorată și datorită poziției soțului, judecător la CEDO STOP Victor Ponta devenise tot mai incomod pentru aspirațiile noului președinte de a avea propriile instrumente de lucru - partid și guvern. Binomul a decis să i le ofere pe tavă accesând punctul slab al al premierului: prietenia cu Șova! Suplimentul servit de Negulescu prin enormitatea invocării rolului lui Tony Blair în campanie n-a fost decît bomboana de pe coliva fantasmagorică gătită de Uncheșelu."

Cristian Unteanu: Urmează deciziile complicate: intrăm cu adevărat în clubul euroscepticilor? (Adevărul)
"Guvernanţii noştri par decişi să se apropie din ce în ce mai mult de euro-scepticii europeni, adică de aşa-numitul „Grup Vişegrad“. Ceea ce era până acum doar o idee care plutea în aer şi, la un moment dat, părea să se stingă deoarece era neurmată de participarea la vreuna dintre deciziile prin care ţările respective ieşeau la luptă împotriva liniilor politice propuse de Bruxelles. De data asta, asistăm la o premieră, asocierea ţării noastre cu Ungaria şi Cehia într-un vot de blocare a ceea ce ar fi trebuit să fie o poziţie comună europeană privind statutul ambasadelor statelor membre care să rămână la Tel Aviv şi să nu se mute la Ierusalim, urmând foarte intensa presiune americano-israeliană. Poziţia comună europeană, cum îmi spuneau unele surse din Bruxelles, ar fi trebuit să fie votată de către miniştrii de externe reuniţi pe 14 mai în Consiliul Afaceri Generale în pregătirea Summitului de la finele acestei luni. Ocazie cu care vor trebui să ajungă, printre altele, şi la un consens privind Polonia (însemnând poate şi vot asupra propunerii Comisiei şi Parlamentului European de invocare a art.7), dar şi la un acord asupra propunerilor Comisiei privind următorul cadru financiar multianual, inclusiv propunerile privind posibilitatea sancţionării statelor membre care încalcă valorile comune europene şi ignoră statul de drept."

Ion Span: Asztalos Csaba îşi jigneşte grav colegii din CNCD, instituţia pe care o conduce (Cotidianul)
"Sesizat de către jurnaliştii de la „Lumea justiţiei“, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis prin vot majoritar sancţionarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru folosirea cuvîntului „penali“ faţă de persoane aflate în diverse faze ale cercetării judecătoreşti. Votul a fost 5 la 4 în favoarea sancţionării preşedintelui Klaus Iohannis cu plata unei amenzi contravenţionale de 2.000 lei. În aceeaşi şedinţă, CNCD a decis că Laura Codruţa Kovesi, prin folosirea expresiei „festivalul inculpaţilor“, nu a excedat libertatea de exprimare şi a fost iertată. Odată cu exprimarea votului, misiunea CNCD ar fi trebuit să se încheie, decizia acestuia putînd fi atacată în instanţă doar de către Klaus Iohannis, lucru pe care preşedintele a anunţat deja că-l va face. Cu toate acestea, însuşi preşedintele CNCD, Asztalos Csaba, a ţinut morţiş să iasă ca buboiul în frunte! La doar cîteva minute după votul din CNDCD, Asztalos Csaba a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj incredibil..."

Sabina Iosub: Votează doar cei cu trening (Jurnalul Naţional)
"Inițial am crezut că e o glumă! Marele Gânditor a făcut din nou un spirit, iar cei care au preluat informația ori nu au fost capabili să transmită în scris spiritul oral-jucăuș al Gânditorului, ori pur și simplu nu au priceput. Cum să vorbești serios, în secolul 21, despre a interzice unei categorii de cetățeni, în cazul nostru cei care nu au luat bacalaureatul, dreptul la vot? Sincer, nici de glumă nu e bună ideea asta! Am trecut mai departe! Sincer, chiar nu era prima dată când una se zice la televizor și alta pricep cei care monitorizează. A doua zi însă am înțeles că nu era nicio glumă: însuși Gânditorul a scris un text în care-și dezvolta ideea. Își explica noua străfulgerare a minții! Ca să fiu sigură că nu e nicio portiță legală pentru așa ceva - deja nu mă mai miră nimic -, am căutat Constituția. Doamne, ce-o scrie acolo? M-am liniștit repede! Scrie ceva clar ca lumina zilei: “Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv”. Nu e niciun dacă, nicio condiționare. Până și felul în care e scris articolul e dincolo de orice echivoc: votul este universal, direct, secret și liber exprimat. Apoi m-am uitat în jur că poate în timp ce eram în vreun avion am ieșit din UE. Nu poți să gândești așa ceva şi să ai în buzunar pașaport pe care scrie Uniunea Europeană. Pur și simplu, nu poți! E o idee care contrazice orice principiu fondator al Uniunii în care ne-am chinuit să intrăm și gâfâim să rămânem. M-am alertat degeaba. N-am ieșit pe ascuns din UE!” 

Petre Mihai Bacanu: Bate clopotul independenței Justiției. „LOTUL“ BÎRSAN (Romania Libera)
"Procurori abuzivi, cuprinși de inchietudine, sunt „paradiți“ de propriile abuzuri. Condamnările fără probe sau cu probe trucate îi revoltă pe mulți români, pe bună dreptate. Cel mai răsunător eșec al DNA este cazul Bîrsan. Răsunător și datorită faptului că pentru prima dată a reacționat și CSM (altul decât cele care tremurau de frica SRI), fiind preocupat de apărarea judecătorilor. Încă de la început dosarul „lotului Bîrsan“ a mirosit a făcătură. Era clar că se dorea intimidarea  întregului corp al  judecătorilor, „lotul“ fiind condamnat încă de la început printr-un amplu comunicat și mai ales prin tipic: patru  judecători de la vârful  ICCJ sunt anchetați pentru „fapte de corupție“,  au primit „diferite foloase“, au practicat traficul  de influență. Numai minciuni grosolane. Au fost la cofetărie cu niște colegi și au luat mită 15 lei. Totul a culminat atunci când comisia de anchetă parlamentară privind implicarea SRI în cazul Bîrsan s-a speriat și s-a dizolvat subit. Justiția trebuia să devină ascultătoare la plăcerile binomului. Judecătorii, în general, se înmuiaseră de frică (în octombrie 2011, la primele știri scurse în presă de la DNA despre „lotul“ Bîrsan, magistrații se îngro-zeau: dacă doamnei Bîrsan i se întâmpla așa ceva, pe noi ne ia cu totul)."

Cristian Hostiuc: Toată România se confruntă cu criza forţei de muncă, cu noile generaţii care nu ştiu nimic dar care au pretenţii mari salariale. Un antreprenor din Braşov spune: Eu nu am aşteptat să ajung aici, am adus ingineri din Bucureşti, unii au şi salarii de 2.000 de euro, acum luăm ingineri din Galaţi. Am cumpărat un bloc în care să relocăm oamenii veniţi să lucreze la noi (Ziarul Financiar)
"Taxele şi impozitele din România, accesul la finanţarea bancară, dobânzile (cel puţin până acum) sau cursul leu/euro nu reprezintă acum o problemă pentru mediul de afaceri. La 3% dobândă în România, m-ar bătea Dumnezeu dacă m-aş plânge, spune un antreprenor din Braşov care îşi vinde toată producţia în Franţa. Lipsa infrastructurii (o autostradă până la Braşov ar dubla cifra de afaceri a judeţului – de aproape 10 miliarde de euro -, iar un aeroport ar putea să o mai dubleze încă o dată), birocraţia administrativă, legislaţia interpretată mai mult sau mai puţin abuziv de organele statului sunt şi vor rămâne tot timpul pe lista de probleme nerezolvate a mediului de afaceri. În schimb, lipsa forţei de muncă arde foarte tare, cel mai mult în acest moment. Pe lângă faptul că nu mai există forţă de muncă disponibilă, noile generaţii nu ştiu mai nimic, sistemul educaţional nu-i învaţă nimic şi este rămas mult în urmă, când ajung în fabrică sau în companii nu mai aşteaptă să înveţe, dar au pretenţii salariale mari chiar de la început."

Format: 

Topic: