18 Iul 2016 - 09:00

Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi... 

OCTAVIAN ANDRONIC: Punctul pe Y. Întrebările fără răspuns ale crizei turceşti (AMOS News) 
"Revolta militară a fost înăbuşită cu suport popular – în mod paradoxal, de regulă acesta fiind favorabil arbitrului militar. Populaţia a ieşit în stradă şi a dezarmat cu uşurinţă puţinele forţe militare cu care s-a confruntat la sol. Au apărut chiar excese de neimaginat în această relaţie – precum decapitarea unor militari şi supunerea altora unor tratamente atroce. Erdogan a revenit după câteva ore de derută completă, în care a intenţionat chiar să se refugieze în Germania (?) şi a preluat controlul prin reţelele de socializare pe care le blamase şi încercase să le anihilieze anterior. Şi, aproape instantaneu, a declanşat represiunea. Una extrem de ciudată: nu doar împotriva militarilor implicaţi direct în tentativă, dar şi împotriva a peste 3000 de judecători şi procurori şi tot pe atâţia poliţişti."

OCTAVIAN ȘTIREANU: Puciul de la lumina zilei (Azi)
"Spre deosebire de pucişti, intenţiile celeilalte tabere „luptătoare pentru democraţie“ au devenit rapid foarte clare. Judecătorii au fost arestaţi cu miile, Curtea Constituţională este decimată, iar organismul de reglementare a sistemului juridic, CSM-ul lor, a intrat sub comanda procurorilor. În numele aceleiaşi idei nobile, a voinţei poporului, Erdogan afirma că nici solicitarea auzită la mitingurile susţinătorilor săi, privind reintroducerea pedepsei cu moartea, „nu poate fi neglijată“. Puciul militarilor a devenit, astfel, un pretext pentru ceea ce poate fi o reală lovitură de stat dată de regimul Erdogan, un fel de puci făcut la lumina zilei. Iar Occidentul se mulţumeşte doar să îndemne cu jumătate de gură la respectarea democraţiei, fără ca lui Erdogan să-i pese. Dubla măsură este, de fapt, o regulă a birocraţiei euroatlantice – lucru pe care România cu MCV-ul pe cap, dar fără Schengen, îl ştie cel mai bine.“

Cristian Unteanu: Manualul oficial european de „dat în gât“: norme, reguli şi proceduri (Adevărul) 
"Manualul ăsta chiar există, a fost prezentat ieri de asistentul Supervizorului European pentru Protecţia Datelor (EDPS, aveţi aici site-ul oficial de prezentare). Este vorba despre două documente pe care le puteţi accesa în finalul acestui articol: comunicatul de presă şi manualul în sine, foarte serios şi cu multă grijă făcut, rezultatul unei munci dedicate a multor funcţionari europeni care, în fine, au reuşit să dea birocraţiei instituţionale europene unealta demult visată de a legaliza, proteja şi încuraja ceea ce, de ani şi ani de zile aici la Bruxelles, este un sport practicat la nivel de campionat mondial." 

Ion Cristoiu: SUA și Uniunea Europeană se stropșesc la Recep Erdogan. Hai sictir! le-ar putea răspunde acesta, dacă ar vrea să fie nepoliticos (Evenimentul Zilei)
"Corespondeții presei americane și europene se întrec a transmite de la Bruxelles relatări despre declarațiile secretarului de stat american John Kerry și ale Înaltului Reprezentant al UE pentru politică externă Federica Mogherini despre situația din Turcia după eșecul loviturii de stat. Astfel corespondentul lui New York Times  scrie în ediţia electronică a ziarului din 18 iulie 2016 sub titlul EU and US urge Erdogan to Show Restrant After Coup Attempt în Turkey ( EU și US îl îndeamnă pe Erdogan să manifeste reținere după Tentativa de lovitură  de stat din Turcia:„Statele Unite şi Uniunea Europeană au intensificat presiunea asupra Preşedinteului Recep  Tayyip  Erdogan al Turciei ca să nu folosească tentativa de lovitură de stat ca o scuză pentru o represiune autoritaristă”."   

Dan Constantin: Secretele Microsoft protejate de Instanţă (Jurnalul Naţional)
"Microsoft a câștigat la Curtea de Apel din Manhattan litigiul privind protecția datelor stocate ale unui utilizator cerute de procurori întru-un dosar investigat în Statele Unite. Istoria acestui proces- devenit celebru- și deciziile instanțelor sunt importante ca jurisprudență în SUA dar depășesc caracterul local având o puternică influență asupra industriei IT. În 2013 procurorii solicita companiei Microsoft să predea  corespondența electronică a unui client cercetat într-un doar de trafic de stupefiante. Datele erau stocate într-un server din Irlanda. O primă instanță obliga Microsoft să se conformeze solicitării procurorilor, dar urmează soluția din apel care asigură protecția vieții private. După trei ani de proces, respingerea cererii de predare a e-mail- urilor arată că protecția persoanelor fizice asigurate prin lege se extinde și asupra industriei numerice."

Răzvan Mateo Mateescu: Ponta și manualul micului bolșevic(Puterea)
"O notă aparte în toată tevatura cu lovitura de stat eșuată din Turcia și între reacțiile politicienilor din Europa și din NATO față de Erdogan a făcut-o Ponta, fostul premier al României, care e și consilier personal al președintelui turc. A început să vorbească atunci când era clar că puciul nu va reuși spunându-ne  că „Turcia a arătat că este o țară de cetățeni adevărați (nu de inculți și manipulați) cum îi tot prezintă Propaganda internațională și românească”. Nu știm despre ce propagandă a adus vorba și ne-ar fi plăcut să fie mai clar. Normal că „oamenii simpli care au ieșit în stradă au salvat Turcia de dictatură”, în viziunea lui Ponta. I-a pomenit și pe Obama și Merkel în treacăt, dar a pus o nuanță care demonstrează (a câta oară?) adevărata față a falsului Titulescu, și anume că au făcut-o „deși cu siguranță nu agreează deloc independența și naționalismul” lui Erdogan. Este la limita logicii afirmația pentru că după aceea precizează că asta ar fi „încă o dovadă că SUA și Europa respectă țările și politicienii legitimi și curajoși, nu slugile obediente”. Doamne, ce o vrea să spună?" 

Razvan Chiruta: Nu mai furaţi şi se vor goli închisorile (România Liberă)
"Nici o chestiune, oricât de necesară sau importantă, nu mai poate fi abordată fără ca manipulatorii de opinie să nu prindă ocazia pentru a sugera, când nu o spun de-a dreptul, eliberarea din închisoare a lui Dan Voiculescu sau desfiinţarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. La fel se întâmplă şi acum pe tema supraaglomerării din penitenciarele româneşti, o problemă cât se poate de reală și de gravă, dar care este deturnată din nou."

Sorin Paslaru: Emergenţa Turciei (Ziarul Financiar)
"În doar două săptămâni, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, atacul de la Nisa şi puciul eşuat din Turcia au accelerat parcă timpul istoric, arătând că pacea nu este ireversibilă. Vineri noaptea şi sâmbătă dimineaţă, în timpul celor 6-7 ore de incertitudine din Turcia, mulţi oameni din ţările din Balcani se întrebau poate dacă luni urmau să meargă nu la birou sau în fabrici, ci în cazărmi. Probabil este cea mai gravă criză de securitate din zonă din ultimii 25 de ani. Toate datele arată că la nivel geopolitic sunt acumulate tensiuni uriaşe între marile puteri ale lumii şi după aproape trei decenii “cărţile” trebuie refăcute. Singura problemă este cum or să fie refăcute, cine şi unde cedează, cine şi unde apucă. Noutatea este că astăzi încep să fie puse pe masă piese din ce în ce mai mari – doborârea unui avion rus în Siria anul trecut a fost un pion, astăzi probabil că sunt puşi cel puţin caii şi nebunii în joc."

Format: 

Topic: