Publicat: 21 Martie, 2014 - 09:36
Share

Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi...

OCTAVIAN ANDRONIC: Genocidul liberal (AMOS News)
"Ultimele două scandaluri – ASF şi Camera de Comerţ – pun în evidenţă modul în care s-au constituit veritabile cuiburi de afaceri profitabile din care se înfruptă liberalii şi familiile lor. Despre abuzurile arborelui genealogic de la ASF s-a vorbit destul, a ieşit mai puţin în evidenţă Arbitrajul Comercial, instituţia condusă de fostul liberal Olteanu (poate ne explică dl Vasilescu cum îndeplinea acesta, în acelaşi timp, îndatoririle de viceguvernator al BNR şi de preşedinte al Arbitrajului) şi manageriată în fapt de fiica lui Vlasov şi soţia lui Cristian David. Modul în care Vlasov şi-a pus la punct mita pe care urma să o primească de la un om de afaceri care avea de rezolvat o problemă de patru milioane de Arbitraj arată cam ce se petrecea acolo: o tarabă, la care în schimbul unor sume negociate, se putea obţine o decizie favorabilă, indiferent de conţinutul dosarului. Desigur, pentru a da o oarecare faţadă instituţiei, Vlasov a cooptat printre rubedeniile cu care a umplut Curtea şi câteva personalităţi juridice autentice, dar nu prin acestea se făceau aranjamentele."

PETRE BARBU: Răutate (Adevărul)
"O astfel de mutră contribuie la crearea „brandului personal“ (nu ştii ce-i aia brand, dar citeşte înainte!): eşti un om apăsat de gânduri, chinuit de problemele lumii, nemulţumit de semenii tăi. Dar asta e o chestiune de suprafaţă. Lumina feţei vine dinăuntrul sufletului, dar tu trebuie să-ţi cultivi „lumina“, să dai „lampa mai mică“, aşa se poartă în ziua de azi, negru, confuz, colţos şi agresiv! Dacă nu eşti în stare să construieşti ceva, cu mintea ta, cu mâinile tale, atunci demolează ce-au construit alţii. Asta presupune să fii prost, în primul rând, şi să fii atent (să monitorizezi) ce construiesc alţii. Dai cu tifla, te pişi pe munca altuia, fii mereu într-o stare de atac, pregătit să strâmbi din nas, să scuipi, să sapi, să reclami acolo unde ne e nimic de reclamat, să găseşti o „bubă“ împotriva ăluia care a făcut ceva, să-l cauţi la dosar sau la „ouţe“, să-i reproşezi că s-a însurat cu cine nu trebuie, să te uiţi în gura lui. Ce spune, ce mănâncă, ce vomită. Şi să-l dispreţuieşti, să-l bârfeşti, să-l invidiezi, să-l acuzi şi să faci caterincă. Pentru că atât te duce mintea. Deci, nu e mare scofală şi nici nu-ţi trebuie facultate înaltă ca să fii rău. Al dracului de rău!"

ADRIAN PĂTRUŞCĂ: Ce naiba joacă premierul? (Evenimentul Zilei)
"Putin avea nevoie de un spectacol grandios. Ţi se făcea şi milă de el, săracul, cu faţa înţepenită de operaţiile estetice, cum se chinuia să mimeze înflăcărarea. Mizanscena, mai împănată cu simboluri decât un şoşoi cu slăninuţă, în care Vladimir Vladimirovici a semnat documentele de anexare a Crimeei, trebuia să impresioneze lumea, dar mai ales pe ruşi. Trebuia să le depaneze sentimentele imperiale, serios hârbuite după destrămarea URSS. Şi trebuia, mai ales, să mascheze o înfrângere epocală: pierderea Ucrainei. Prăbuşirea regimului-marionetă al lui Ianukovici şi smulgerea teritoriului mitic al Malorusiei din ghearele Moscovei reprezintă o catastrofă pe care recuperarea Crimeei nu o poate compensa. Fără Ucraina, visul falnic al Eurasiei s-a spulberat. Iar Putin ştie bine asta. Şi mai ştie că nu se poate opri aici, dacă nu vrea să-i pălească steaua de lider temut. O ditamai Ucraină în coastă (fie ea şi fără Crimeea), pe cale să fie încorporată în NATO şi UE pe repede-înainte, ar însemna un pericol de moarte pentru Rusia imperialistă, dar şi pentru Putin personal. Puternica oligarhie rusă şi temutele servicii secrete, amuşinând slăbiciunea, ar putea să constate că micul kaghebist, pe care tot ele l-au aburcat în cârca Rusiei, a devenit incapabil să le mai apere interesele şi s-ar putea descotorosi de el ca de o sticlă goală de votcă."

LELIA MUNTEANU: Anexarea Crimeii. Legea gravitaţiei politice (Gândul)
"Lăsând glumele la o parte, poate că nu s-ar fi ajuns la anexarea Crimeii, dacă – începând de la summitul din Vilnius – reprezentanţii Uniunii Europene s-ar fi priceput să administreze ceea ce oricum (fie că Ucraina ar fi parafat Acordul de Asociere, fie că nu) se prefigura. Consiliului Afacerilor Externe al UE i-a lipsit mereu o viziune coerentă. Doamna Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, e cireaşa de pe tort. Refuzul propunerii preşedintelui Putin, din decembrie anul trecut, după reuniunea de la Vilnius, de a coopera cu Occidentul pentru salvarea economiei ucrainene, a precipitat şi mai mult lucrurile. Fireşte că era o propunere făcută ca să fie refuzată (economia Ucrainei, atât de dependentă de Kremlin, putea fi socotită parte a economiei ruse), însă ar fi fost un bun prilej de dialog şi de temporizare. Uniunea Europeană a preferat însă să sprijine făţiş Euromaidanul, care între timp atrăsese bande de extremişti, pe cât de ostili Rusiei, pe atât de ostili Occidentului. Nu cred că Vladimir Vladimirovici avea de gând să ocupe Crimeea. Ţinea în mână toată Ucraina, din punct de vedere politic, economic, militar. În zilele noastre, nici un stat nu se mai aventurează să anexeze fizic un teritoriu. S-au inventat de către americani mijloace mai subtile."

DAN CONSTANTIN: “Lacul rusesc”, concert la două piane (Jurnalul Naţional)
"În 2005, Traian Băsescu, în primul lui turneu american ca proaspăt preşedinte, lansa o sintagmă care a făcut epocă: “Marea Neagră, lac rusesc”. De atunci, Traian Băsescu a declanşat propriul lui Război Rece cu Rusia, pe care nu l-a încetat niciodată. Nici după ce preşedintele Statelor Unite, George W. Bush, a îndemnat România să fie o punte a Occidentului spre Rusia, aliatul de la Bucureşti a continuat să fie mereu zburlit spre Moscova. Din 2005 şi până acum, relaţiile României cu Rusia au fost mereu la cote de avarie; schimbările de ştafetă Putin-Medvedev-Putin nu au adus nici un progres. Traian Băsescu a rămas la graniţa de Sud-Est a Alianţei NATO “paznicul” vigilent care nu zâmbea în nici o împrejurare spre “vecinul” de peste mare. În 2005, când îi avertiza pe americani că de sute de ani ruşii tratează Marea Neagră ca pe un lac interior, nelăsând alte puteri să joace un rol semnificativ în zonă, Băsescu şi-a câştigat din partea administraţiei SUA un suport fără rezerve. Pe care, din păcate, preşedintele l-a gestionat aproape exclusiv în scop personal pentru întărirea regimului şi obligându-i pe americani să închidă ochii la derapajele preşedintelui în politica internă."

ROLAND CĂTĂLIN PENA: PSD doarme la semafor (Puterea)
"Miercuri nu-mi mai vedeam capul de atâtea arestări. Başca, mă căzneam să pricep cum Nicuşor Constantinescu, diagnosticat de doctorul său de famiglie, Radu Mazăre, cu un cancer, Doamne fereşte, de nota 9, a reuşit să ţină judeţul Constanţa în spate. Bolnav de 9, şi corupt de 10 cu felicitări, nu s-a lăsat dus de la caşcaval decât cu cătuşele procurorilor deplasaţi special de la Bucureşti. Joi, de la prima oră, mă tot uit şi nu-mi cred ochilor că nu văd o delegaţie oficială a PSD în faţă la DNA. Ce s-a ales de sentimentul solidarităţii care îi anima pe social-democraţi ori de câte ori, vezi cazurile Bivolaru şi Nicolescu, unul de-ai lor era cu un picior la mititica? L-au mâncat şi pe el maidanezii lui Oprescu şi Onţanu? Să-şi frece Victor Viorel, pervers copil de casă, palmele că DNA îi ia de pe cap baronii, bucată cu bucată? În aşa hal să fi ajuns moştenirea pe care i-a lăsat-o Adrian Năstase? Om vedea. Semnalul ni-l va da soarta Portului Constanţa. I-l va oferi lui Mazăre cum a promis, ori primarul se va mulţumi cu semnalul primit via prietenul Nicuşor? Ceva e putred în Kiseleff, altfel Liviu Dragnea nu-şi punea coada pe spinare, luând drumul Chinei, fix când baronul său de la malul mării era intrat la apă până la gât."

CRISTIAN CAMPEANU: România nu trebuie să pice testul rusesc (România Liberă)
"A distrus şi mitul stângii progresiste că „noua ordine mondială“ este un „paradis kantian al legii universale“ şi a demonstrat că este un loc periculos şi brutal unde mărimea contează, jocul geopolitic de sumă zero este regula, nu excepţia, şi că relaţiile internaţionale sunt determinate, înainte de toate, de raporturile de putere. Întrebarea este: cum îşi poate găsi România un loc în această minunată lume nouă dezvăluită de Putin omenirii? Brusc, neoconservatorii, care argumentau impenitent în favoarea unei Pax Americana în lumea post-11 septembrie, nu mai par chiar atât de aroganţi, barbari şi iraţionali acum, când lumea asistă uimită la modul neruşinat în care Putin redesenează graniţele la Marea Neagră la fel ca Stalin. Parcă, până la urmă, e mai bine să trăieşti într-o lume în care pacea, civilizaţia, libertatea şi securitatea sunt garantate de un gigant care a dovedit, în pofida nenumăratelor prostii pe care le-a făcut şi le va mai face, că te respectă oricât de mic ai fi, decât într-una în care un dictator brutal şi corupt face legea, nu? Dar nu viziunea neoconservatoare asupra lumii şi a rolului Americii în lume este ceea ce a confirmat anexarea Crimeii, ci mai degrabă perspectiva americană descrisă de profesorul Robert Kagan (care nu este neoconservator, dar este soţul Victoriei Nuland) când a scris că „europenii vin de pe Venus, americanii de pe Marte”. Pe scurt, Kagan afirma că, în vreme ce europenii trăiesc într-un paradis kantian postmodern şi postistoric, în care conflictele istorice au fost înlocuite de relaţiile comerciale şi piaţa comună, în care beneficiul reciproc şi relaţiile de tip win-win caracterizează raporturile dintre state, iar procedurile şi regulile universale guvernează comunitatea, americanii văd lumea ca pe un loc periculos, unde puterea militară şi economică determină arhitectura legală globală, şi nu invers, şi unde pacea este mai curând excepţia care trebuie păzită cu armele decât regula."

MARIUS IONESCU: Când vor fi contribuabilii corecţi trataţi ca adevăraţi parteneri ai guvernului? Sunt contribuabili care sunt controlaţi luni de zile document cu document şi Fiscul emite decizii de impunere pentru că le lipseşte o ştampilă (Ziarul Financiar)
"România are o problemă constantă şi cronică în ce priveşte colectarea veniturilor la bugetul de stat. Veniturile bugetare ating în jur de 32%-33% din Produsul Intern Brut, ceea ce ne plasează în mod constant pe ultimele locuri la nivelul Uniunii Europene în funcţie de acest indicator. Această stare de fapt a supravieţuit unor guvernări diverse, precum şi unor sisteme fiscale şi rate ale taxării diferite (vezi impozitare diferenţiată vs. cota unică, sau mărirea ratei de TVA de la 19% la 24%). Avem deci de-a face cu o fotografie destul de corectă a capacităţii statului român de a-şi colecta veniturile. Pentru a fi riguroşi, menţionăm că vorbim de totalitatea veniturilor, atât fiscale cât şi nefiscale. Situaţia este însă similară şi în ceea ce priveşte colectarea doar a veniturilor fiscale şi aici aflându-ne cu 10% din PIB sub media europeană."