23 Feb 2017 - 10:53

Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi... 

Octavian Andronic: Punctul pe Y. Binomul „neghiobiei” și „paranoiei” (AMOS News) 
"Dacă dăm la o parte toată demagogia  -  exprimată din ambele părți - din jurul Ordonanței 13, rămân la vedere următoarele două aspecte: Primul - că Guvernul a comis  o eroare precipitându-se, în condițiile respective, să adopte o reglementare care, în mod evident, viza interese particulare, recte - situația lui Dragnea. Al doilea - că în tot războiul mediatic în care s-au angajat părțile „vătămate” din Justiție - recte DNA și, în mai mică măsură, DIICOT - dincolo de acuzele că datorită acestor reglementări instituțiile în cauză nu-și vor mai putea desfășura activitatea, rămâne realitatea faptului că vreo 80% dintre dosarele pe care le instrumentează se bazează pe două prevederi introduse mișelește  în noul Cod Penal al lui Predoiu de către „echipa Macovei”: abuzul în serviciu și denunțul. Fără aceste două instrumente de bază edificiul supraetajat al anticorupției ar fi fost lovit de șomaj tehnic, mai ales în condițiile în care procurorii, lucrând sistematic pe aceste două paliere comode, s-au cam deprofesionalizat, infracțiunile de corupție fiind, în general,  mai dificil de probat decât alte spețe."

Octavian Ştireanu: Băsescu la Justiţie (Azi)
"Într-unul dintre editorialele trecute, care se chema „Urnele sau Cătuşele?“, afirmam că disputa din România acestor zile este între voinţa populară exprimată la vot şi concretizată în decizii ale Guvernului, pe de o parte, şi ofensiva de neimaginat a Sistemului securist, alertat în faţa perspectivei de a pierde din puterile discreţionare în stat. Demisia lui Florin Iordache de la Ministerul Justiţiei a dat un răspuns: Cătuşele au înfrânt Urnele. Ministrul pleacă, Sistemul e biruitor şi-şi continuă marşul infernal peste reguli, norme şi principii democratice. Nu mai departe decât ieri, în plenul Parlamentului, trei lideri importanţi de partide arătau starea reală de lucruri din Rămânia. Liderul UDMR afirma că „statul de drept este o ficţiune grotescă şi o glumă proastă“. Fostul preşedinte al ţării, acum senator şi lider de partid de opoziţie, denunţa obsesia trimiterii oamenilor în puşcărie, afirmând că în toată Europa, numărul dosarelor pentru abuz în serviciu nu atinge 100, în timp ce în România sunt peste 2.700! Iar preşedintele Senatului acuza, din nou, beţia puterii de care sunt cuprinse instituţiile de forţă, ale căror şefi „folosesc guverne şi miniştri pentru a obţine şi mai multă putere“. În orice stat din lume, asemenea teme ridicate la un asemenea nivel, în forul legislativ naţional, ar alarma întreaga societate şi ar determina, cu adevărat, ieşirea oamenilor în stradă. La noi, e pace şi linişte, ministrul pleacă, Sistemul jubilează, anunţă obiectivul următor – demisia Guvernului – şi pregăteşte asaltul final, cel asupra Parlamentului, cu ocazia dezbaterii OUG 13 şi 14."

Lavinia Bălulescu: Oh, muică... (Adevărul) 
"Eram studentă în anul I la Timişoara, mă duceam la facultate cu o colegă. Treceam printr-un parc, în apropiere de clădirea universităţii, când vedem în faţa noastră o fată care scoate din geantă o conservă, probabil goală (ştiu că pare greu de crezut, dar tipa chiar avea o conservă goală în geantă), şi o aruncă pe jos. Recunosc că nu prea mi-a trecut prin cap ce era cazul să facem noi atunci, ba din contră nici nu cred că mi-a păsat prea tare. Ce mi s-a părut însă uluitor a fost felul în care a reacţionat colega mea. A luat conserva aia de jos în două secunde şi fugit după tipa care o aruncase. A prins-o din urmă şi a rugat-o frumos să-şi ia conserva cu ea sau să o arunce undeva, dacă s-ar putea nu tot pe jos. Cred că am rămas cu gura căscată, nu-mi trecuse prin minte până atunci că se poate şi aşa."

Doru Buşcu: Te cunosc după penale, periculoaso! (Catavencii)
“Lasă-mă, mînca-ți-aș gura, că-s periculos rău de tot, mă jur că-s foarte periculos.” Procurorul Negulescu vorbește ca din arhiva sănătății publice. Nebunii umblă liberi prin societate și, cu toate că fac eforturi disperate să atragă atenția asupra lor, societatea îi ignoră. E o patologie bivalentă, împărțită între societate și individ, în care individul e lăsat să ia în stăpînire un teritoriu și să-și facă damblaua cu el, la adăpostul unui slogan sau al unei iluzii. Cuvîntul-cheie e “pericol”, iar pericolul e ireductibil. Procurori ca Negulescu sînt mulți, și nu doar pentru că statistica distribuie gunoaiele în fiecare breaslă, ci mai ales fiindcă meseria de procuror e expusă la traume. Partea neagră a condiției umane e decorul acestei meserii. Suspiciunea, denunțul, condamnarea, lașitățile, ura și suferința sînt impurități pe care procurorii le respiră zi de zi. Ei trăiesc în negativul unui film și operează în camera obscură. Sînt, pe de o parte, soldații necesari ai societății, dar, pe de alta, rămîn victimele mediului.

Ilie Şerbănescu: Lupul ajuns victimă la stână este prea de tot! (Cotidianul)
"De curând, cotidianul de business „Ziarul Financiar“ punea, sub semnătura directorului său editorial, o întrebare mai mult retorică, dar nu mai puțin interesantă: „Cu cine înlocuim investitorii străini dacă nu-i mai vrem?“. Citind dezvoltarea din titlu, am constatat că întrebarea este sugerată de o intervenție publică extrem de precisă a dlui Karl Sevelda, CEO-ul grupului austriac Raiffeisen Internațional, deținător al rețelei bancare din Europa Centrală și de Est, care consideră că investitorii străini sunt amenințați de „valul de naționalism“ din regiune, fiind făcuți țapi ispășitori pentru greșelile politicienilor locali. „Noi am venit aici în urmă cu două decenii – spune dl Sevelda –, am adus bani, am făcut investiții, iar acum suntem tratați incorect, suntem expulzați“. Măi, să fie?! Mai în detaliu, referirile sunt făcute la Ungaria dlui Orban, la Polonia partidului Lege și Justiție, în timp ce în România, spune dl Sevelda, „PSD pare a fi mai rezonabil“. Sau, mai degrabă am spune noi, mai coate goale pentru a trece la repreluări sub control național, ca în Ungaria și Polonia, chiar dacă ar gândi așa, deși nu prea pare! Nu cunosc cazul Austria-Ungaria și nici cazul Austria-Polonia, știu bine doar cazul Austria-România. Despre similitudini o ști mai bine dl Sevelda!"

Dan Constantin: De la Stoltenberg la Uncheșelu (Jurnalul Naţional)
"Ministrul Afacerilor Externe al României a participat la sfârșitul săptămânii trecute la o selectă reuniune internațională. Teodor Meleșcanu s-a întâlnit la Munchen cu persoane de mare influență și putere de decizie care analizau și trasau în cadrul Conferinței pentru Securitate orientări în politica mondială. În lista de convorbiri sunt menționate, pe site-ul MAE, discuțiile cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cu miniștrii de externe ai Ucrainei, Turciei, Iranului, Georgiei, cu Madeleine Albright, fosta șefă a diplomației Statelor Unite, dar și cu doamna Fatoul Bensouda, procurorul-șef al Curții Penale Internaționale. Întors la București duminică noaptea, în agenda de luni a ministrului de Externe a fost înscris un dejun de lucru cu ambasadorii țărilor UE acreditați la București și întâlnirea cu omologul din Coreea de Sud."

Elena Şerban: BULLSHIT-ul lui Dragnea (Puterea)
"Nu trecură nici două săptămâni de când Liviu Dragnea avu un vis ciudat care nu îi mai dădu pace deloc. Se făcea că tocmai fusese ales Stăpânul Universului, legiuitorul cel atotputernic al întregii galaxii la picioarele căruia fiecare pământean și marțian nu mai pridideau să aducă ofrande. Și, cum se bucura el de toate acestea și cum toată suflarea aștepta ca Atotputernicul să dea prima lui decizie, Dragnea hotărî: prima lui lege intergalactică va fi ca el însuși să fie nemuritor, să scape de judecata de apoi. Cum se trezi în România zilelor noastre, anesteziat încă de efectul nemuririi și al atotputerniciei sale, Dragnea a pus mâna pe sceptrul puterii, și-a chemat noaptea cel mai fidel urmaș de la Ministerul Justiției și i-a înmânat onoarea de a face dreptate urmăriților penali și condamnaților pentru abuz în serviciu. S-a închis apoi în turnul său de fildeș, mândru nevoie mare de decizia luată în numele dreptății supreme. Mai ieșea din când în când, întrebând pe câte un argat dacă e totul bine în țară. De frica șefului, nimeni nu i-a spus adevărul în față și nu i-a prezis catastrofa ce avea să vină de unde se aștepta mai puțin: de la cei care l-au pus pe scaunul măreției." 

Sabina Fati: (In)dependentul de la Justiție: Tudorel Toader și cine l-a inventat (România Liberă)
"Un tehnocrat bun pentru PSD & ALDE este un prieten de partid, cineva care are cel puțin un schelet în dulap, cineva care a primit favoruri, pe care a venit vremea să le întoarcă. Tudorel Toader, ministrul independent al Justiției, este un vechi amic al șefului Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cu ajutorul căruia a și primit, de altfel, pentru zece ani un fotoliu la Curtea Constituțională. În momentele-cheie, ca judecător constituțional, Toader a știut cum să întoarcă spatele legii pentru a le da dreptate celor care l-au numit: s-a întâmplat în 2012, când s-a pronunțat pentru validarea referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu, deși nu exista cvorum, iar în 2016 a fost de partea celor care au reformulat abuzul în serviciu, o decizie a Curții care va duce la modificarea Codurilor Penale, probabil în sensul în care a făcut-o Guvernul cu Ordonanța de Urgență 13."
 
Adrian Vasilescu: Istoria este de partea popoarelor educate (Ziarul Financiar)
"Problema e: ori-ori! ORI vom continua să adăugăm PIB fără să adăugăm şi bunăstare; ORI vom dobândi un nou model economic, vom trece la o nouă abordare a politicilor legislativă, instituţională şi de personal. Va fi însă imposibil să parcurgem acest drum nou fără să învăţăm bine o lecţie veche: că istoria e întotdeauna de partea popoarelor educate. De-a lungul veacurilor, chiar al mileniilor, omenirea s-a convins că, în general, numai societăţile educate să răspundă la provocările împrejurărilor nefavorabile, oricât de dramatice, pot genera acte dinamice de anvergură în stare să schimbe radical, dinspre rău spre bine, cursul existenţei lor. Este opinia lui Toynbee. Şi nu avem de ce să nu-l credem, pentru că marele istoric nu a aruncat o vorbă la întâmplare, ci a extras o concluzie după analiza a zeci de civilizaţii, de la cea sumeriană până la cea occidentală modernă. Toynbee invocă două condiţii fundamentale: o atitudine demnă în faţa provocărilor, oricât de ameninţătoare, şi educarea comunităţilor pentru ca, în caz că ar fi lovite de urgii, să facă din inteligenţă şi din voinţă principalele resurse ale reuşitei."

Format: 

Topic: