Share
24 Oct 2017 - 10:35

Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi... 

Octavian Andronic: Adio, dar rămân cu tine! (Amos News)
"Primul candidat la lăsarea la vatră și-a anunțat deja demisia, nemaiașteptând remanierea: ministrul al cărui viitor prezent îl făcuse să presimtă ceva - Pop de la Educație STOP Remanierea „penalului” Viorel Ilie pune sub semnul întrebării continuarea colaborării cu ALDE, Tăriceanu manifestându-și nemulțumirea crescândă față de funcționarea defectuoasă a alianței STOP În mod evident, cu acest episod Dragnea mai pierde niște procente  din nivelul controlului pe care îl exercită asupra unui partid în care tot mai mulți se tem de ce e mai rău: o nouă ieșire prematură de la guvernare STOP Colateral, premierul este interesat de modul în care a dobândit BNR arena Progresul și a trimis o echipă de control să verifice mecanismul achiziției acesteia, pe doar cîteva zeci de mii de lei STOP Și întrucât e convins că aceasta nu s-a făcut cu bani aduși de acasă de Isărescu, e hotărât să găsească modalitatea de a o trece în patrimoniul Primăriei Capitalei, fără „despăgubirea” de 50 milioane de euro, sau clădiri echivalente, cum i-ar place guvernatorului STOP Comisia parlamentară de resort l-a validat pe Mihai Busuioc ca urmaș al lui Văcăroiu la Curtea de Conturi. Este secretarul general al Guvernului, pe care l-a dat Grindeanu afară când a luat cu asalt palatul Victoria, pentru că plecase acasă cu ștampila... (Punctul pe Y)."

Gelu Duminica: #metoo. Despre bărbăţia tradiţional-abuzivă (Adevărul)
"„Când intri în biserică să o calci pe picior, să ştie cine e şeful! Că femeia trebuie să ştie că în casa voastră cântă cocoşul“. Sfatul ăsta mi-a fost dat de babele de la mine din cartier în ziua nunţii mele. După nuntă, când au văzut că nu am făcut ceea ce ele mă-nvăţaseră, s-au dus la mama să-i spună că a crescut un fraier. Mama a zâmbit şi mi-a şoptit că „modul în care bărbatul îşi respectă femeia arată cât de mult îşi iubeşte mama“... „Cântatul cocoşului în casă“ are diverse semnificaţii în spaţiul românesc însă toate conduc către ideea că femeia are „poale lungi şi mintea scurtă“ şi că „chiar şi cea mai bună femeie are-o coastă de drac“ (proverbe populare). Modelul cultural (prin cultură înţelegând tot ceea ce transmitem non-genetic generaţiilor următoare) de a considera femeia „proastă“, „îndărătnică“ şi că „respinge, la început, ceea ce o incită şi mai mult“ a condus la ideea că abuzul poate fi o formă de „îmblânzire“ şi, chiar şi mai mult, un mod de a îţi arăta interesul şi/sau afecţiunea."

Simona Popescu: Comisia SRI nu este Izvorul Tămăduirii naţionale (Cotidianul)
"Am văzut şi români fericiţi. Fericirea lor se datorează faptului că ei consideră că faimoasa Comisie de control al SRI, în noua sa componență, ar face în sfârşit treabă bună. Vrea să demaşte abuzurile Binomului şi îi audiază pe Udrea şi Băsescu în scopul de a afla crudul adevăr. Mare profesionist domnul Manda… Convocările la Comisie ale lui Băsescu şi Udrea sunt similare audierii, în calitate de martori inocenți, a lui Adolf Hitler şi a Evei Braun în scopul demascării crimelor naziştilor înfăptuite de Himmler şi Goering în calitate de şefi ai „Binomului“ nazist. De fapt Binomul SRI – DNA a fost inventat şi înfăptuit de Băsescu şi a primit putere tot de la acesta, atunci când în CSAT i-a convins pe toţi să voteze împotriva Constituţiei, pentru implicarea SRI în anchetele penale ale DNA. Arestările şi condamnările se discutau în biroul preşedintelui României, după cum chiar el a recunoscut. Dacă nu era el şeful Binomului, atunci ce căuta Binomul la el în birou, să-i dea raportul despre viitoarele abuzuri? Coldea şi Codruţa erau nişte nimeni în ploaie dacă nu îi inventa Băsescu. Iar Codruţa nu ajungea în veci la șefia DNA dacă Elena Udrea nu negocia cu Ponta, în numele Băsescului, numirea ei în această funcţie. Şi atunci, ce mai avea de spus în plus Udrea? Nimic! Şi nu a spus nimic nou. Bravo! Extraordinară realizare a Comisiei… Aştept şi audierea lui Băsescu. Sunt convinsă că o să spună adevărul și nu o să meargă, ca şi până acum, pe povestioara ridicolă, cum că Binomul nu a fost niciodată umilul sau slujitor. Iar marmota împacheta ciocolata în staniol… ."

Florin Condurateanu: Tristeţea comicului (Jurnalul Naţional)
"Umblă vorba că actorii de comedie nu sunt tot timpul veseli, nu râd cu gura până la urechi, se zice cam aşa: comicii sunt oameni trişti. Aşa afirma şi irezistibilul născător de râs Nae Lăzărescu. “Sunt mulţumit că-i fac pe alţii să se amuze, eu nu râd tot timpul. Mă ajunge din urmă gândul că m-am născut sub zodia unei stele roşii, de pe Kremlin. Şi tata, şi noi ascultam cu spaima în sân Europa Liberă. N-am învăţat la şcoală despre mari scriitori români, Arghezi, Blaga, Ionel Teodoreanu, Barbu. În mahalaua noastră, mahalaua Mărţişorului, locuia genialul Arghezi, mai furam noi copiii cireşe din pomii lui. Ne certa, dar la şcoală era interzis, ca şi poetul Barbu, locuitor şi el în cartierul nostru. Nu aveam voie să amintim şi să ne inspirăm din cupletele teribile ale lui Constantin Tănase. Îi persiflase pe soldaţii armatei roşii, l-au omorât în bătaie nişte neisprăviţi, lipitori de afişe ce-şi ziceau ilegalişti. După 1989 am putut reînvia spledida revistă românească; revista a la Tănase la Teatrul «Cărăbuş» este un brevet românesc, amestec de umor cu ecouri sociale, un umor reparator, pledând pentru cetăţeanul jecmănit”. Inspiratul comic de revistă, dar şi scriitor talentat de cuplete, Nae Lăzărescu, povesteşte cum i-au tremurat şi lui genunchii de frica ştabilor comunişti." 

Mihai Duță: Despre onoare și viermi (Romania Libera)
"Tara asta e atât de tristă și din cauza celor care s-au obișnuit să fie sclavii propriilor neputințe înainte de a fi slugile unor vechili de tip nou. Avem mereu o scuză pentru a coborî din compromis în compromis, astfel încât onoarea pare o nebunie, nu o virtute. Specia escrocului de ramură e prezentă tot mai des în orice fel de activitate. Escrocul de ramură nu știe să facă mai nimic, n-are niciun fel de onoare, dar e primul la lins clanțe și periat scame. Lângă el, sau ea, își găsesc lesne loc toți prostovanii de genul ălora care cred că tot ce zboară se mănâncă și că fluierul.com sau sokant.net sunt agenții de presă. Proștii cu ștaif vorbesc mereu cifrat și se simt urmăriți chiar și atunci când vorbesc despre murături sau chiloți tetra. Evident, „meseriașii“, denumiți generic escrocul de meserie și prostul de companie, dețin adevăruri absolute. Pentru ei, și câinii latră în limbaj Morse. Ei înțeleg tot și știu mereu ce trebuie să facă alții. Pot fi atât de convingători încât ajung să preia controlul. Îi vezi prin Guvern, îi vezi prin Parlament, prin instituțiile statului, dar și în firmele private. Dacă la stat mai pleacă odată cu cei care i-au adus, în firmele private pleacă doar când au reușit să prăbușească tot." 

Sorin Pâslaru: Ce se ascunde în spatele trecerii CAS de la angajator la angajat: cea mai diabolică idee de avantajare a bugetarilor în faţa angajaţilor din privat (Ziarul Financiar)
"Însă anunţarea a încă unei taxe de 2% peste salariul brut arată că socotelile nu au fost bine făcute, deci nu sunt suficienţi bani pentru bugetul din 2018. Noua taxă înseamnă de fapt întoarcerea la împărţirea cheltuielilor de contribuţii sociale între angajat şi angajator, deci simplificarea nu mai stă nici ea în picioare. Că este de 2% sau de 20%, contribuţia angajatorului rămâne practic în picioare şi va necesita noi calcule şi plăţi distincte. Nici nu este clar în acest moment unde va merge această contribuţie – la Casa de Pensii, la Casa de Sănătate, direct la bugetul de stat? Toate datele arată că a fost folosit pretextul menţinerii taxei de 0,25% pe salariul brut prevăzută pentru plata salariilor în firmele din insolvenţă, despre care se spune că este inclusă în legislaţia europeană, pentru a mai introduce încă o taxă de două puncte procentuale pe salariul brut astfel încât să se închidă bugetul."

Format: 

Topic: