Publicat: 27 Decembrie, 2013 - 10:11
Share

Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi...

OCTAVIAN ANDRONIC: Spiritul Crăciunului (AMOS News)
"Televiziunile au făcut şi un lucru bun în această perioadă. Au adus în faţa spectatorilor cazuri, situaţii în care se zbat năpăstuiţi ai soartei, în special copii, lipsiţi de cele mai elementare atribute ale copilăriei. În ultimii ani s-a produs un fenomen aparte: transferul atenţiei dinspre zona tradiţională a copiilor orfani, aflaţi în instituţii de profil, înspre cei cărora faptul că au o familie nu le face cu nimic viaţa mai uşoară. Mai ales când această familie este răspândită prin diferite colţuri ale Europei, în căutarea unor slujbe sau a unor soluţii de viaţă."

PETRE BARBU: Clubbing sau parastas? (Adevărul)
"S-o ascult. Să n-o întrerup. Să nu ridic tonul. Să n-o contrazic. Are 92 de ani şi a avut grijă de toţi ai mei care s-au dus. Încă mai face injecţii fără să-i tremure mâna. Ridic receptorul şi formez numărul. Doamne, luminează-mă! Alexandru are de gând să vă invite la petrecerea de majorat. O să vă invite la un club din Breaza, pe 10 ianuarie... Îi aud în receptor răsuflarea grea. „Pe 10? Nu pot, că pe 14 fac parastasul de doi ani pentru maică-sa şi trebuie să mă pregătesc. Dar când cade 10 ianuarie?” Mă uit pe calendar: vineri. „Nu cade vineri!” Stau cu privirea aţintită pe ziua asta şi tac. „Mă auzi, Petrişor?” Da, vă ascult. „Da’ 14 când cade?” Marţi! – îi răspund cu ciudă. „Aha, marţi. Atunci am să fac pe 11, că se împlinesc doi ani şi 11 cade sâmbătă, nu-i aşa?” Da! O să treacă Alexandru pe la dumneavoastră să vă invite. Aveţi un tren direct de la Galaţi la Breaza. „Şi unde-şi face ziua?” La un club, invită toţi colegii din clasă, şi pe profesori, asta e moda acum, majoratul se face la club! „Şi tu eşti de acord cu asta?” Eu am rezerve, chiar i-am spus că nu pot să-l ajut financiar la petrecere. (Simt cum acest „să-l ajut financiar” îmi stă în gât şi mă sufocă.)"

SIMONA IONESCU: ”Dosarul Telepatia”, o manipulare ordinară (Evenimentul Zilei)
"Adrian Moraru, directorul Institutului pentru Politici Publice, a fost singurul om aflat, astăzi, într-un studio de televiziune care a arătat că este o manipulare ceea ce se spune despre "acuzaţia telepatică" din rechizitoriul procurorului. Citind actul de acuzare, el a vrut să demonstreze logica frazei procurorului, care este corectă, dar Andreea Creţulescu de la Realitatea nu l-a lăsat, continund să ducă în derizoriu un caz încheiat, în aceasta fază, cu condamnarea lui Dan Voiculescu. Moraru a venit în emisiune cu copia rechizitoriului şi a văzut uluit cum pe ecran era reprodus un citat din el din care dispăruse jumătate din text. Andreea Creţulescu citea şi susţinea cu convingere maximă ceea ce postase şi Voiculescu, în cursul zilei, pe blogul său: ”Toţi cei implicaţi au acţionat în interesul Grivco S.A. din considerente telepatice ori din necunoaştere sau prostie”. De aici, de la această frază trunchiată s-a tot afirmat ba că dosarul nu se bazează pe nimic, ba că Voiculescu e acuzat că s-a folosit de telepatie în comiterea faptelor de care e acuzat."

LELIA MUNTEANU: Scoal’, Nea Nicule, din morţi/ Să ne dai servici la toţi (Gândul)
"Hai, că n-aveţi idee ce se cântă, pe ceaţa asta, în bombele de la periferie, după perdele de nailon şi beteala cu sclipici, unde-o arzi cu păru-n ochi, unde mai bagi un mizilic, mai dai o gheară (id est „păcănele”), mai faci o aroganţă. Credeţi, martalogilor, că acolo se cântă „No more champagne”? Sunteţi greşiţi. Hitul regimului Victoraş & Tata Socru e „Scoal’, Nea Nicule, din morţi/ Să ne dai servici la toţi”. În bombele nedezamorsate – spaţii culturale, în care afli şi ce n-ai vrea să ştii - intri ca un kamikaze şi ieşi muci. Te freci de borfaşi, de şmenuitori, de combinatori, de branşaţi, de pocnitori - mai cinstiţi, în felu lor, ca orice politician. După două rânduri, îţi pun sufletu pe tavă, le ciuguleşti din palmă. Altfel, în iscusinţa lor, ăştia-l fac şi pe Moş Craciun."

LUCIAN AVRAMESCU: Jurnalul unui dezertor. Cărţi din biblioteca internetului (Jurnalul Naţional)
"Citesc, de ceva vreme, mai mult postări și adăogiri în biblioteca internetului, decât cărți din biblioteca ce-mi rezidește, paralel, pereții. Ele, aceste postări, multe deștepte, intră în odaia mea din Sângeru prin mașinăria cât un penar a laptopului unde am deprins și eu să scriu, inclusiv poezii. În pajiștea asta imensă, cu mioare pașnice și blândețuri în catren (mulți dintre noi suntem poeți) se strecoară și niște vorbe țurcane, înjurăcioase și rele. „Jigodii”, scrie cineva și nu se ferește să înșire nume, Dumnezeule, de politicieni. Cum să scrii, pe facebook, sau cum se cheamă, că domnul Cutare – am ales un nume important – e o jigodie? E nedrept, e insultător, e…. „Jigodismul domnului Cucuiescu” scrie altcineva (imixtiunea „domnului” am pus-o de la mine, fie-mi cu iertare, ca pe o bucată de cozonac într-un ciaun cu terci), se întinde peste țară. Așa o fi, așa e, era să zic, dar oamenii ăștia au fost, prin voia noastră, cu mici adaosuri de șmecherie, aleși, puși sus. Mă rog, unii au fost puși sus și dați, tot de noi, jos, dar n-au mai vrut să scoboare. Dacă ei sunt, pentru a-mi cita colegii de condei internaut, „cocliți de jigodism”, noi n-avem nimic a ne reproșa?"

Z.P.: Urmaşul lui Elwis (Puterea)
"Preşedintele-director general al SRTv, Claudiu Elwis Săftoiu, şi-a înaintat, marţi, Parlamentului scrisoarea de demisie. Surse apropiate USL au declarat că cele mai mari şanse să preia şefia TVR le au Rareş Bogdan (foto), realizator la Realitatea TV, şi Niels Schnecker, fost realizator la Antena 3 şi actual director de campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2014 a preşedintelui PNL, Crin Antonescu. Ei bine, ultimul nu are nici un chef să-şi ia în cârcă o instituţie falimentară. În schimb, Bursa Zvonurilor a auzit că, după o discuţie cu Antonescu, Bogdan şi-a dat acordul să-l înlocuiască pe Săftoiu. Cu mai multe condiţii, dintre care cea mai importantă e să primească atâţia bani de la buget cât e nevoie să pozeze el în salvatorul TVR. Rareş Bogdan primise anul trecut, tot din partea PNL, propunerea de a candida la Parlament, pe care în cele din urmă a refuzat-o."

DAN CRISTIAN TURTURICA: De ce s-a îndrăgostit PSD de premierul Ungariei (şi de ce nu le foloseşte la nimic) (România Liberă)
"Mai mulţi lideri USL care au avut rolul de a-şi mobiliza colegii pentru a vota rapid şi pe şest, săptămâna trecută, Legea amnistiei şi modificările la Codul Penal au adus ca argument cazul Ungariei. Mai precis, i-au liniştit pe cei ce au anticipat că reacţiile Uniunii Europene şi ale SUA vor fi furibunde, aşa cum s-a şi întâmplat la doar câteva ore după încheierea votului, folosindu-se de exemplul lui Viktor Orban, premierul ţării vecine. „Numai noi suntem proşti şi ascultăm orbeşte de tot ce spune Europa, America şi FMI. Orban face de patru ani ce îi trece prin cap, occidentalii îl critică, pun presiune pe el, dar în final rămâne tot ca el. Nu au ce să-i facă nici lui şi nici nouă. Dacă suntem hotărâţi şi mergem până la capăt, până la urmă o să accepte ce votăm, deoarece noi decidem în ţara noastră.“ Cam aşa au sunat, în noaptea de luni spre marţi, discursurile mobilizatoare ale celor ce vroiau să aplice în România planul Orban de sfidare a Occidentului, pentru a-i scoate sau feri de puşcărie pe cei căzuţi deja în ghearele justiţiei, dar şi pentru a preveni ca procurorii DNA, judecătorii Înaltei Curţi şi inspectorii de integritate să mai dea iama în mafia politică."

SORIN PÂSLARU: Nu aţi terminat bugetul pe 2014? Staţi fără grijă, guvernul Ponta abia aprobă bugetele companiilor din subordine pe ...2013 (Ziarul Financiar)
"Cel mai bun exemplu la sfârşit de an 2013 că modul de a face guvernarea în România nu s-a schimbat, cu toată schimbarea politică majoră petrecută în urmă cu doi ani, este ilustrat de felul cum se iau deciziile în şedinţele de guvern, de fapt de felul în care este administrată ţara. Ce discută guvernul Ponta în una dintre ultimile şedinţe de guvern din 2013, cu mai puţin de 10 zile înainte îcheierea anului calendaristic? Bugetul unei companii de stat pe anul ….2013. Nici nu mai contează că este vorba de o firmă care “livrează” pierderi an de an şi anume SC Sanevit 2003 Arad, companie cu 29 de angajaţi, o cifră de afaceri de 235 de mii de lei, pierderi de 1,5 milioane lei şi 8,6 milioane lei datorii în 2012.Contează numai nonsensul de a aproba un buget al unei companii pe anul 2013 cu numai şapte zile înainte de încheierea anului 2013. Ca şi cum echipajul unui avion primeşte parametrii de decolare, parcurs şi aterizare cand mai are un un minut până să aterizeze sau de fapt câteva sute de metri de parcurs de pistă."