Publicat: 31 Ianuarie, 2013 - 11:04

Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi...
 
OCTAVIAN ANDRONIC: Mirajul Americii Latine (AMOS News)
"Demersul european este pe deplin justificat. America Latină nu mai este cea din urmă cu două decenii, bântuită de lovituri de stat şi acaparată de dictaturi bananiene. Graţie formidabilelor resurse naturale, economii, precum cu a Braziliei s-au înscris deja în clubul select al marilor puteri mondiale. Democraţia a făcut şi ea paşi importanţi. Dar cel mai relevant aspect este acela al faptului că actuala criză mondială a trecut pe deasupra continentului parcă fără să-l atingă. America Latină are acum multe de oferit, inclusiv experienţele sale dobândite în cursul colaborărilor cu FMI-ul. Din partea noastră rămâne doar să identificăm acele zone în care putem da răspunsuri adecvate. Or, în condiţiile unui proces de reducere continuă a prezenţei noastre diplomatice pe continent, şansele sunt mici. Ambasadele României s-au cam golit de personal, prin unele locuri s-au închis de tot, iar capacitatea celor rămaşi de a oferi oportunităţi este extrem de redusă. Desigur, distanţa a constituit întotdeauna un handicap pentru schimburile comerciale, dar acesta poate fi depăşit prin coagularea unor zone compacte de acţiune."
 
LIVIU AVRAM: Ce căuta presa în Raportul MCV (Adevărul)
"Nominalizarea presei într-un document care, de regulă, examinează Justiţia şi relaţia acesteia cu politicul arată că presa a devenit, în bună măsură, parte a jocului. Că a abdicat de la rolul său, poziţionându-se de o singură parte – şi nu neaparat cea mai onorabilă. E rezonabil să credem că raportul se referă în principal la televiziunile de ştiri şi cu precădere la Antena 3, acolo unde atacurile incorecte, pe alocuri halucinante, la adresa Justiţiei nu se înregistrează sporadic sau conjunctural, ci se exercită cu metodă, cu tenacitate. Cu plan editorial bine întocmit, dar îngrozitor de dezechilibrat - adică exact opusul a ceea ce trebuie să fie o presă onestă. Metoda e străvezie şi începe să facă pui: se toarnă minute în şir, poate ore, căldări cu lături în capul cuiva, după care i se dau şi celui acuzat câteva secunde ca să se apere – dacă i se dau şi acelea. Rezultatul este că publicul primeşte doar o faţetă a problemei, cea care le convine telejurnaliştilor, şi nu are nici o şansă să-şi formuleze o altă opinie, poate chiar cea corectă. Dar ce treabă are Comisia Europeană cu deontologia presei din România. Are - şi iată de ce."
 
HORIA TABACU: Nu pot să înțeleg cum Dan Voiculescu își împinge fiica spre pușcărie (Evenimentul Zilei)
"Asta i-a ieșit lui cel mai bine până în prezent, acesta este capitolul din business pe care-l stăpânește. Camelia s-a supus. Sub îndrumarea tatălui a intrat în tot felul de combinații. Oamenii legii s-au sesizat și au pus-o sub învinuire. A ajuns la DNA și la Tribunal. La un moment dat erau audiați tată și fiică, în același timp, aproape. Camelia a fost mai deșteaptă și discretă. Toată lumea uitase de dosarul, sau de dosarele  ei. Prea ocupați cu alte cazuri și poate binevoitori judecătorii nu au mai clintit praful de pe ele timp de mai bine de patru ani. Un timp doar tatăl ei a agitat apele. În loc să țină cont de faptul că fiica sa acționase într-un veritabil grup infracțional și că el o introdusese acolo , a continuat să reclame peste tot persecuțiile politice la care este supusă familia lui. Camelia a tăcut mereu. Este mai tânără și mai deșteaptă. Ea știe cel mai bine ce și cum a făcut dar nu vrea să-l supere pe tati. Pe capul acestuia  începuseră să curgă tot felul de necazuri. Rude destul de apropiate l-au dat în judecată pentru că le-ar fi turnat la securitate, CNSAS i-a dat verdict de poliție politică și mai ales  tot paria pe cai morți , pentru că ai lui pierdeau mereu la vot."
 
Cristian Tudor POPESCU: Nervi tari şi presă slabă (Gândul)
"Pe lângă "precizările" de mai sus, ale purtătorului de cuvânt CE, Mark Gray, raportul pe Justiţie pentru România conţine observaţii corecte. "Superimunitatea” parlamentară se cere a fi înlăturată prin modificarea procedurii de ridicare a imunităţii. Faptul că nu au fost numiţi încă Procurorul General şi Procurorul şef DNA este categorisit, pe bună dreptate, ca un eşec al Justiţiei române. Parlamentarii declaraţi de Justiţie incompatibili, care n-au părăsit încă Parlamentul, s-o facă. Cu atât mai ciudată apare atitudinea Bruxelles-ului faţă de presa din România. Zisa presă este acuzată de oficialii europeni pentru „atacuri prin media, prin intermediul presei”, asupra Justiţiei, pe baza „îngrijorării” unor „mai mulţi jurnalişti”. Carevasăzică, „sursele” CE sunt nici măcar nişte unităţi media, site-uri sau televiziuni, ci nişte persoane particulare neidentificate care ar practica jurnalismul. Pentru presa serioasă, presa însăşi nu e nicidecum o sursă în sine. Orice „ştire” apărută într-un mediu de presă trebuie supusă verificării proprii de către alţi jurnalişti, abia apoi fiind sau nu asumată. Darmite ce zice un jurnalist sau altul, la Bucureşti sau pe la Bruxelles... Ca (ne)profesionişti ai informaţiei, domnii responsabili europeni nu respectă nici măcar deontologia jurnalismului, pe care tocmai îl acuză. În continuare, se solicită de către CE înăsprirea legislaţiei pentru ca presa să nu-i mai atace, hărţuiască,  streseze, intimideze pe magistraţi."
 
SORIN ROŞCA STĂNESCU: O botniţă pentru presă? (Jurnalul Naţional)
"Mecanismul de monitorizare si verificare aplicat Romaniei este, e bine sa stie toata lumea, un experiment. Un experiment UE, facut pe seama acestei tari de catre birocrati ai acestei importante institutii, cu complicitatea unor politicieni de la Bucuresti. La fel cum s-a intamplat si cu nasterea prin cezariana a Agentiei Nationale de Integritate. Acest mecanism a aparut, culmea, fiindca a fost solicitat de unii politicieni romani. Care, vremelnic, au condus institutia prezidentiala si Guvernul. Si continua si poate continua la infinit, atat timp cat, in continuare, un presedinte ca Traian Basescu solicita insistent acest lucru. Unii, basistii, spun ca aceasta monitorizare si verificare permanenta este indispensabila pentru consolidarea statului de drept. Altii, printre care ma numar si eu, afima ca MCV este un instrument de tip masochist. De aceasta data, insa, avem de-a face cu un raport care nici macar nu a fost discutat cu reprezentantii statului roman si care a fost prezentat de oficialii de la Bruxelles intr-o maniera care, pentru mine cel putin ca cetatean, reprezinta o insulta. Si, in plus, s-a intamplat ca acest raport sa contina o recomandare fara precedent. Cea legata de controlul asupra presei."
 
MIHAI PÂLŞU: MCV vrea avizul CSM pentru candidaţii la şefia DNA şi a Parchetul General (Puterea)
"Comisia Europeană a dat publicităţii Raportul pe Justiţie în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare - MCV. Pentru prima dată, raportul nu a fost trimis guvernanţilor români, „în amonte” de prezentare. Motivul invocat de şefii CE este unul jignitor la adresa oficialilor noştri: sunt acuzaţi că nu sunt capabili să păstreze secretul documentelor. Printre multele indicaţii din raport, una este cât se poate de tranşantă şi nu mai poate fi ignorată de Guvernul Ponta II: Comisia Europeană cere ca persoanele candidate la funcţiile de procuror general şi de şef al DNA să fie avizate de CSM. De asemenea, Mark Gray, purtătorul de cuvânt al CE, a punctat că este strict necesar ca, la următoarea procedură de selectare a şefilor din Justiţie, să existe un număr semnificativ de candidaţi. Ce simplu e să vorbeşti de la Bruxelles! Şi cât de greu este să pui în practică, la Bucureşti, solicitări pertinente, conform MCV. Motivul este pur românesc: la UE, nici un lider politic nu este judecat pentru acuzaţii de fraudă în valoare de 60 milioane de euro. Mai mult, nici Barroso, nici Van Rompuy nu au un imperiu media care să toace, zi de zi, tot ce se p… pe teritoriul motanului. Iar de curând, mulţumită jocurilor politice de la Bucureşti, Bruxelles-ul a scăpat şi de năstruşnicul Gigi Becali."
 
CRISTIAN CÂMPEANU: Ponta trebuie să se lepede de Antena 3 şi de Voiculescu (România Liberă)
"În primăvara anului trecut fiind invitat să ţin o prelegere la o conferinţă despre libertatea presei organizată de un think-tank american cu sediul la Berlin, am încercat să ofer audienţei, în scurtul timp care mi-a fost alocat, un ghid minim prin hăţişurile şi subtilităţile mass-media dâmboviţene. Am încercat să ofer exemple cât mai lipsite de echivoc despre modul neruşinat în care oameni precum Sorin Ovidiu Vîntu şi Dan Voiculescu şi-au folosit de-a lungul vremii trusturile de presă pentru a obţine avantaje economice personale, pentru a-şi dscredita adversarii şi competitorii, pentru a face presiuni asupra Justiţiei în interes propriu şi pentru a-şi avansa în mod agresiv propria agendă politică legată strâns de interesele economice ale celor în cauză. Îndrăzneam să apreciez că situaţia libertăţii de expresie în România este mai precară decât înainte de aderarea la Uniunea Europeană, că lipsa totală a responsabilităţii faţă de materialele difuzate, manipularea şi mistificarea gravă a faptelor au transformat spaţiul mediatic şi, prin contagiune, pe cel social şi politic într-o distopie periculoasă şi că, în condiţiile crizei economice şi a radicalizării politice, libertatea de expresie este în pericol să se degradeze până la punctul în care restaurarea unui climat media respirabil nu va mai fi posibil."
 
ADRIAN VASILESCU: Ce oră arată ceasurile din turnul pieţei valutare (Ziarul Financiar)
""Piaţa valutară dă ceasul înapoi". În sensul că BNR îşi înteţeşte intervenţiile. În jurul acestui subiect s-au reaprins vechi dispute. Numai că nu a fost dat înapoi niciun ceas. Suntem în ianuarie 2013. Este evident că războiul psihologic de pe piaţa valutară întunecă multe judecăţi. Căci numeroşi jucători de pe piaţă, inclusiv bănci, au acumulat valută având în cap ideea că leul se va deprecia în prima parte a anului. Sigur, pe piaţă sunt şi interese divergente: importatorii au nevoie de euro ca să-şi aducă marfa în ţară şi vor un leu mai tare. Exportatorii, care aduc euro şi vor să-i schimbe pe mai mulţi lei, aşteaptă un euro mai tare. La mijloc sunt speculatorii. Dar toţi se confruntă pe piaţă şi jocul pieţei e decisiv. Cei care au de plătit împrumuturi în euro nu sunt în această piaţă. Ei doar suportă consecinţele: riscul valutar. Mai mic în acest ianuarie. Mult mai mic."