Publicat: 10 Martie, 2014 - 20:19

Papa Francisc a cerut un raport referitor la cauzele care au dus la legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex în mai multe țări, a afirmat cardinalul de New York, Timothy Dolan, citat de NBC News.

"Papa Francisc vrea să afle cauzele pentru care unele ţări au ajuns la legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. În mod evident, Papa Francisc nu a exprimat niciun fel de aprobare pentru uniunile civile de tip homosexual, dar încearcă să afle cauzele unui fenomen care tinde să ia amploare de câţiva ani", a precizat cardinalul Dolan.

"Căsătoria între un bărbat şi o femeie nu este un lucru care să ţină doar de religie, de Sfintele Taine. Este şi un element al construcţiei societăţii şi culturii. Iar, dacă modificăm în vreun fel sensul sacru al căsătoriei, mi-e teamă să nu sufere şi cultura şi societatea, nu doar Biserica", a subliniat cardinalul de New York.

Totodată, cardinalul Giovanni Lajolo, preşedintele emerit al Guvernoratului statului Vatican, a afirmat că "uniunile civile gay nu au legitimitate socială".

"Dumnezeu a creat bărbatul pentru femeie şi femeia pentru bărbat. Prin unire, cei doi devin un singur trup, o singură viaţă. Nu poate exista un alt tip de dragoste în afară de cea prin intermediul lui Dumnezeu, care ştie cum a creat oamenii. Căsătoriile homosexuale nu fac decât să îi inducă în eroare pe cei care le practică", a explicat cardinalul Lajolo în cartea "Lettere alle amiche" ("Scrisori adresate prietenelor"), lansată sâmbătă.