Publicat: 22 Martie, 2019 - 08:33

Joi, 21 martie 2019, Papa Francisc a inaugurat prin videoconferinţă noul centru al Fundaţiei Scholas Occurrentes din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice si Administrative (SNSPA).

"Este un pas în plus, în care creativitatea centrelor interacţionează cu activitatea clasică desfăşurată într-o universitate, iar creativitatea dintre instituţii face ca lumea să meargă mai departe", a declarat Papa Francisc.

Alături de Sanctitatea Sa, s-au aflat prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA, şi prof. univ. dr. Iordan Gh. Bărbulescu, preşedintele Senatului SNSPA, care i-a adresat Papei mulţumiri prezentându-i totodată acordul semnat între Fundaţia Scholas Occurrentes şi universitatea românească. "Avem deja un plan concret în privinţa activităţilor pe care le vom desfăşura în perioada imediat următoare. Vom organiza un congres despre dezvoltarea sustenabilă şi două întâlniri cu tinerii din Balcani şi din Europa de Est. Vă aşteptăm cu drag în România".

Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, i-a adresat Suveranului Pontif invitaţia de a vizita centrul şi de a cunoaşte comunitatea SNSPA.

Un mesaj de mulţumire şi apreciere a fost adresat şi de către ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Prezentă în centrul găzduit de SNSPA, prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu i-a transmis Papei Francisc că este aşteptat în România de către întreaga şcoală românească.

"Sanctitatea Voastră, cu mare bucurie şi mare emoţie de aici din România vă transmitem mulţumirile noastre că aţi ales această ţară şi aţi ales o universitate din România. Vă aşteptăm cu mare drag în această primăvară în vizita pe care o veţi face în România. Sunt convinsă că veţi cunoaşte la faţa locului şi şcoala românească, şi ea vă aşteaptă cu drag şi bucurie", a declarat Ecaterina Andronescu.

Prezent la eveniment, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, şi-a manifestat dorinţa ca proiectul derulat în parteneriat cu SNSPA se va dezvolta şi în celelalte ţări din regiune.

"Este o onoare pentru mine să particip la inaugurarea noului centrul regional Scholas Occurrentes pentru dezvoltare, care a fost creat de Fundaţia şi de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. Am convingerea că acest proiect se va dezvolta în toate regiunile şi va oferi tinerilor posibilitatea de a derula proiecte comune, posibilitatea de a-şi spune părerile în legătură cu evoluţia sistemul educaţional din România, dar mai presus de toate, acest centru va da tinerilor posibilitatea de a-şi exprima propriile păreri şi vocea lor să fie auzită", a declarat prof. univ. dr. Teodor Meleşcanu.

În cadrul videoconferinţei, Papa Francisc a urat bun venit şi centrelor Fundaţiei Scholas Occurrentes din Panama, Portugalia şi Italia.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: