Publicat: 29 Martie, 2019 - 13:05
Penala Kovesi contestă decizia

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în continuarea comunicatului din 15 februarie 2019, este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurorii din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva procurorului Kovesi Laura Codruţa, delegată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu (cinci acte materiale) şi mărturie mincinoasă şi de asemenea, au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 zile începând cu data de 28 martie 2019,

Punerea în mişcare a acţiunii penale a fost adusă la cunoştinţa procurorului.

Prin ordonanţa din data de 28 martie 2019 s-a dispus aplicarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 zile, începând cu data emiterii ordonanţei, urmând ca în timpul cât se află sub control judiciar, procurorul să respecte următoarele obligaţii:

a)    Să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată;

b)    Să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie cu privire la schimbarea locuinţei;

c)    Să se prezinte la D.G.P.M.B.- Politia de Sector, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemată;

d)    Să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului de caz;

e)    Să nu desfăşoare activitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Justiţie, dată fiind situaţia de fapt care face obiectul urmăririi penale şi funcţia în exercitarea căreia a comis faptele penale;

f)    Să nu deţină, să nu folosească, să nu poarte arme, să nu ia legătura cu mai multe persoane si martori;

g)    Să nu intre în legătură cu mass-media cu privire la faptele pentru care se efectuează urmărirea penală în cauză.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este etapa procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, ca de altfel nici luarea unei măsuri preventive, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Tag-uri Nume: