8 decembrie 2021

Parcul Sticlăriei din Sectorul 2 se redeschide 

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Parcul Sticlăriei din Sectorul 2 se redeschide la finalul acestei săptămâni, după ce timp de aproape 30 de ani a stat în paragină și a devenit o groapă de gunoi. Primăria Sectorului 2 a scos toată mizeria de acolo și a amenajat spațiul verde.

Amenajările sunt minimale deoarece zona, nefrecventată de oameni, a atras foarte multe specii de păsări și animale, transformându-se în ”a doua deltă” a Bucureștiului, după Parcul Natural Văcărești. Intervențiile s-au făcut astfel încât habitatele acestora să nu fie deranjate, spune primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.

A fost adus iluminat public, s-au pus câteva bănci, dar parcul nu are alei betonate sau pavate, nici locuri de joacă cu tartan sau spații pentru câini, așa cum ne-am obișnuit până acum, ci este un parc mai natural.
Lucrările au început în vară, iar parcul va fi deschis vineri.

Lucrările de amenajare făcute de Primărie au costat circa 3,4 milioane lei și au presupus în principal scoaterea gunoiului din parc, iluminat public, amenajarea cu pietriș a aleilor și au fost aduse bănci.

”Era o mizerie de nedescris. De 30 de ani devenise o groapă de gunoi, toată lumea arunca aici gunoaie și deșeuri, cred că acum 3 ani s-a găsit și un cadavru în lac, a fost o zonă abandonată pe care mă bucur să o redăm cetățenilor.

Au fost refăcute aleile cu pietriș, am încercat să aducem niște bănci care să se încadreze în peisaj, curățenia ne-a costat foarte mult, am avut de scos tone de mizerie, peste 100 de camioane de gunoi am scos. Costurile totale sunt undeva la 3,4 milioane lei.

Este un altfel de parc. Avem nevoie și de parcuri în care să ne putem da cu rolele, să putem merge cu căruciorul, cu bicicleta, dar avem nevoie și de parcuri naturale și cred eu că am reușit aici. Mai avem de adus câteva retușuri, până vineri când este deschiderea oficială”, a explicat Radu Mihaiu.

Primăria Sectorului 2 a avut o tentativă eșuată de a reamenaja acest parc și în 2017, însă s-au oprit după ce instituția a tăiat mai mulți copaci sănătoși și a ieșit scandal.