Publicat: 23 Aprilie, 2015 - 08:54

Proiectul privind parteneriatul civil iniţiat de Remus Cernea a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților. Au fost 7 voturi în favoarea proiectului, 4 împotriva şi o abţinere.

Proiectul este o modalitate de a consemna concubinajul printr-un contract pentru ca partenerii de viață să poată beneficia de anumite drepturi și facilități de care se bucură momentan doar persoanele căsătorite, scrie Știripesurse.

Parteneriatul civil poate fi o alegere atât pentru un cuplu heterosexual, cât și pentru cuplul homosexual.

„Este pentru prima dată când o comisie din Camera Deputaţilor avizează favorabil un proiect de lege pentru recunoaşterea parteneriatului civil. Această formă de parteneriat este deja recunoscut în legislaţiile ţărilor din care fac parte familiile politice europene ale principalelor partide reprezentate în Parlamentul României“, arată deputatul de Constanţa care a iniţiat acest proiect, Remus Cernea.

Ce cuprinde proiectul de parteneriat civil:
 

"Bunurile dobândite pe perioada parteneriatului civil, de oricare dintre parteneri, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale celor doi parteneri, cu excepţia cazurilor în care cei doi parteneri au decis contrariul prin contractul de parteneriat civil."

- "Veniturile celor doi parteneri vor fi considerate împreună la calculul venitului minim garantat în conformitate cu prevederile Legii Nr.416/2001 privind venitul minim garantat; în cazul contractării unui credit bancar se vor lua în calcul veniturile celor doi parteneri."

- "Serviciile medicale necesare unuia dintre parteneri care nu deţine o asigurare medicală se pot acorda în baza asigurării medicale a celuilalt partener civil; în cazul spitalizării unuia dintre parteneri, celălalt este considerat aparţinător".

- "În cazul decesului unuia dintre parteneri, partenerul supravieţuitor are drept de moştenire atunci când vine în concurs cu oricare din clasele de moştenitori, drept de moştenire special asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice şi asupra darurilor primite de cei doi parteneri pe durata parteneriatului civil, precum şi drept de abitaţie asupra casei de locuit."

- "Partenerul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş în condiţiile art. 83-93 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale legislaţiei în materie în vigoare".

- "Oricare dintre cei doi parteneri are dreptul de a continua contractul de închiriere a locuinţei în cazul părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului de închiriere sau al decesului acestuia."

- "Cei doi parteneri au dreptul la liberă circulaţie şi şedere, precum şi dreptul de şedere permanent pe teritoriul României conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene".

- "în cazul procesului de obţinere a cetăţeniei române, cei doi parteneri beneficiază de prevederile art.8 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991".