5 octombrie 2022

Participarea Autorităţii Electorale Permanente la webinarul organizat de Comisia Electorală a Indiei şi Centrul A-WEB din India

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Şeful Departamentului cooperare internaţională, domnul Sorin-Gabriel Lazăr, şi reprezentantul permanent al AEP pe lângă A-WEB, domnul Ion Mincu-Rădulescu, participă astăzi, 26 noiembrie 2021, la webinarul internaţional cu tema „Încurajarea implicării femeilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a persoanelor vârstnice în activităţile electorale: schimb de bune practici şi noi iniţiative”, organizat de Comisia Electorală a Indiei (ECI) şi de Centrul A-WEB din India.

În cadrul întâlnirii online, reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente vor prezenta experienţa României în ceea ce priveşte contribuţia valoroasă a femeilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a cetăţenilor vârstnici la procesele electorale, ale căror acţiuni şi experienţe reprezintă repere de inspiraţie şi încurajare pentru tinerii alegători.

Evenimentul reuneşte reprezentanţi ai organismelor de management electoral, experţi în domeniul alegerilor şi specialişti internaţionali.

Direcţia comunicare