17 august 2022

Participarea unei delegaţii a Poliţiei de Frontieră Române în Republica Moldova, pentru consolidarea cooperării

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Participarea unei delegaţii a Poliţiei de Frontieră Române în Republica Moldova, pentru consolidarea cooperării la nivel central şi teritorial între cele două instituţii

Inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, domnul comisar şef de poliţie Ivaşcu Victor Ştefan, însoţit de o delegaţie formată din reprezentanţi din cadrul IGPF, a participat, în perioada 18-20 mai 2022, la o întâlnire de lucru cu omologul său din Republica Moldova, domnul comisar şef de poliţie Rosian Vasiloi. Întrevederea a fost organizată, la Chişinău, de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră din Republica Moldova şi a vizat continuarea şi consolidarea cooperării cu Poliţia de Frontieră Română.

Principalele obiective ale acestei întrevederii au vizat analiza situaţiei operative la frontiera comună, identificarea unor noi mecanisme de interacţiune în scopul combaterii criminalităţii transfrontaliere, cu referire la derularea unui schimb rapid şi complet de informaţii, precum şi organizarea activităţilor echipelor comune de investigaţii pentru cazuri de contrabandă şi criminalitate transfrontalieră.

În cadrul discuţiilor, şeful IGPF a subliniat că asemenea activităţi sunt un instrument eficient de cooperare în gestionarea cazurilor care vizează infracţionalitatea transfrontalieră de la graniţa comună: „Din 24 februarie sunt afectate ambele ţări la fel de mult, atât România, cât şi Republica Moldova. O experienţă care a demonstrat că se poate, colegii noştri ştiu să-şi facă meseria profesionist, au dat dovadă de o relaţie nu doar colegială, dar chiar prietenoasă. Astăzi este important ca instituţiile noastre să conlucreze mai bine, mai mult decât atât, să aibă un dialog permanent deschis. Astfel, vor putea preveni orice ameninţare la securitatea ambelor ţări”.

De asemenea, în cadrul întâlnirii de lucru, cei doi oficiali au dezbătut aspecte referitoare domeniul politicilor de personal, schimbul de experienţă în sfera pregătirii profesionale a angajaţilor dar şi perfecţionarea direcţiilor de cooperare bilaterală.

Totodată, au fost organizate vizite în cadrul structurilor Poliţiei de Frontieră din Republica Moldova, respectiv Punctul de Trecere a Frontierei Palanca, Centrul de Excelenţă în Securitatea Frontierei de la Ungheni şi Sectorul Poliţiei de Frontieră Costeşti.

Cu ocazia întrevederii, cele două delegaţii au semnat Planul privind dezvoltarea cooperării instituţiilor de frontieră ale României şi Republicii Moldova pentru anul 2022.

Întâlnirea vine în sprijinul şi întărirea relaţiilor de cooperare între Poliţia de Frontieră Română şi Poliţia de Frontieră din Republica Moldova şi se înscrie în programul derulat de PFR pentru intensificarea relaţiilor de colaborare inter-instituţională internaţională în domeniul frontalier, în vederea asigurării securităţii frontierelor.

Link articol: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i–29151.html

Sursa foto: Politia de frontiera