5 februarie 2023

Patriarhia Română și eparhiile sale au ajutat ucrainienii cu sânge și produse de strictă necesitate în valoare de milioane de euro

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Întrucât în ultimele zile neputința, neștiința și manipularea s-au unit în cel mai nefericit mod în spațiul virtual și mediatic pe marginea temei grave a comunității românești din Ucraina, a preoților ei care aparțin de Biserica Ortodoxă Ucraineană și a raportării Bisericii Ortodoxe Române la realitatea locală infestată de suferință și dezinformare, considerăm necesară reactivarea memoriei publice de scurtă durată prin următoarele precizări:

Patriarhia Română și eparhiile sale, în primul rând cele situate la granița de Nord-Est a României, s-au mobilizat filantropic exemplar imediat după invadarea Ucrainei și au ieșit în întâmpinarea refugiaților din această țară sosiți pe teritoriul nostru, dar și organizând prompt transporturi umanitare foarte consistente destinate în primul rând comunității românești din Ucraina.

Astfel, au fost trimise:
– 446 transporturi pe teritoriul României, în valoare totală de 1.360.304 euro;
– 142 transporturi în Ucraina, în valoare totală de 2.172.816 euro;
– 38 transporturi în Republica Moldova, în valoare totală de 412.112 euro.

Pe fondul creșterii numărului de răniți din Ucraina s-a amplificat inevitabil nevoia de sânge. Pentru a veni în sprijinul acestei tragice situații, Patriarhia Română a organizat campanii de donare de sânge la care au participat 2.298 persoane.

Pe parcursul anului 2022, eparhiile Bisericii Ortodoxe Române și Federația Filantropia au oferit un sprijin umanitar cuantificabil în sumă de 8,7 milioane de euro în beneficiul persoanelor afectate de conflictul din Ucraina, comunitatea românească din această țară fiind beneficiara principală a acestui ajutor firesc și frățesc.

Cei care nu subînțeleg, ci comentează atât de nedrept, deliberat impur, malițios și manipulator solidaritatea BOR cu românii din Ucraina sau de oriunde, rămași fideli valorilor creștine și autentic românești (călcate barbar în istoria relativ recentă a României cu cizmele și cu tancurile), nu au înțeles încă riscurile sfidării realității, respectul față de suferință și fidelitatea față de Adevăr. Inclusiv cel istoric.

Sursa foto Basilica