Publicat: 14 Noiembrie, 2018 - 11:32
Share

Ca urmare a publicării, marţi, 13 noiembrie a.c., de către Comisia Europeană, a raportului privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România, viceprim-ministrul Paul Stănescu face următoarele precizări:

"Mi se pare că, prin rezoluţia nedreaptă adoptată ieri şi prin publicarea raportului MCV, care reprezintă un pumn aplicat suveranităţii naţionale în materie de legiferare internă, UE a ridicat din nou un zid între Vestul şi Estul Europei. România şi românii nu merită un asemenea tratament!

România este un stat european şi trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi cu toate statele membre ale Uniunii Europene, nu să fie tratată ca un stat de mâna a doua. Am fost şi suntem deschişi permanent dialogului şi cooperării cu toate forurile UE, am dovedit că suntem un membru loial şi implicat, că apărăm şi respectăm valorile Uniunii Europene şi cred că toate statele membre trebuie să beneficieze de tratament egal!

Este greu de înţeles introducerea unor condiţionalităţi pentru România, sub pretextul afectării progreselor în justiţie! Justiţia trebuie să fie garanţia că legile şi drepturile cetăţenilor sunt respectate, şi nu să reprezinte un tărâm al abuzurilor!

Am prezentat argumente solide privind modificările legislative în domeniul justiţiei, ori de câte ori a fost nevoie. În schimb, primim aşa-zise "recomandări" să ne ignorăm Constituţia şi alte "ţinte de atins" pentru a fi consideraţi egali cu celelalte state membre, precum şi o rezoluţie în Parlamentul European care propune o justiţie oarbă la abuzuri.

Este de neacceptat ca România şi cetăţenii români să devină un "sac de box" şi să fie atraşi în jocul unor politicieni cu diferite interese personale! Se apropie alegerile europarlamentare, dar interesul unora de a câştiga din nou poziţii privilegiate în Parlamentul European nu trebuie să fie mai presus de binele şi interesul ţării pe care trebuie să o reprezinte!"
 

Tag-uri Nume: