Publicat: 28 Iunie, 2017 - 13:51

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, pe Autostrada A1 se execută anumite lucrări la partea carosabilă, astfel:

— pe sensul către Sibiu al tronsonului Sebeș — Sibiu , lucrări (plombări) între kilometrii 253 și 252, în zona localității sibiene Săliște ; lucrările se încheie în jurul orei 17.30 și afectează banda numărul 1;

— pe sensul către Sibiu al tronsonului Sebeș — Sibiu , lucrări (plombări, asfaltare) între kilometrii 264 — 259, în zona localității sibiene Săliște ; lucrările se încheie în jurul orei 18.00 și afectează prima bandă de rulare;

— pe sensul către Sebeș al tronsonului Sibiu — Sebeș, lucrări (înlocuire becuri în tunel) între kilometrii 264 și 264+500 de metri, în zona localității sibiene Săliște ; lucrările se încheie în jurul orei 14.00 și afectează banda numărul 2;

— pe tronsonul Sebeș — Deva , lucrări (la rosturile de dilatație ale podurilor) între kilometrii 356 și 368, în zona localității hunedorene Simeria ; lucrările se realizează până în jurul orei 17.30, pe ambele sensuri de deplasare și afectează banda de urgență.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste prudență la volan, să mărească distanța de siguranță față de vehiculele dinainte, să semnalizeze și să se asigure temeinic la schimbarea benzii de rulare.