25 iunie 2022

Pe teritoriul României nu a fost înregistrat niciun caz de variolă a maimuței sau suspiciune de îmbolnăvire

Crowded Istiklal street in Istanbul

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Pe teritoriul României nu a fost înregistrat niciun caz de variolă a maimuței sau suspiciune de îmbolnăvire

Urmare a informațiilor apărute în mediul online cu privire la un posibil caz de variolă la Spitalul Municipal din Rădăuți, județul Suceava, precizăm următoarele:

Cazul de la Rădăuți este din punct de vedere clinic și epidemiologic al unei paciente de 43 de ani cu varicelă, infectată după contactul cu copii, membri de familie, care au avut această boală, conform șefului secției de boli infecțioase de la spitalul din localitate, dr. Angelica Popescu.

Variola maimuței nu se răspândește cu ușurință între persoane și necesită un contact apropiat. Virusul intră în organism prin pielea sau mucoasele lezate, tractul respirator, ochi, nas sau gură și prin fluide corporale.
Principalul mod în care poate fi răspândit este în timpul contactului fizic apropiat și prelungit cu o persoană care are variola maimuței. Nu există elemente care să sugereze în vreun fel posibilitatea infectării pacientei din Rădăuți cu virusul variolei maimuței.
Pentru mai multe informații legate de variola maimuței, Ministerul Sănătății a pus la dispoziția publicului un material recent pe această temă elaborat de către Biroul Regional pentru Europa al OMS.

Sursa foto: Pixabay