Publicat: 27 Mai, 2015 - 14:05
Share
Si împlinirea a 80 de ani de la înfiinţarea Parcului Naţional Retezat (1935)

Ediţia din acest an a fost organizată împreună cu Academia Română, la Centrul de dezvoltare durabilă “Ţara Haţegului – Retezat”, din comuna General Berthelot, jud. Hunedoara.

La eveniment au participat pe lângă cele 22 de parcuri naţionale şi naturale administrate de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, Parcul Naţional Ceahlău şi Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului.

Manifestarea dedicată Zilei Europene a Parcurilor din acest an a marcat Ziua Internaţională a Biodiversităţii dar și împlinirea a 80 de ani de la înfiinţarea Parcului Naţional Retezat (1935) –  primul parc naţional românesc - și 128 de ani de la naşterea marelui omului de ştiinţă Alexandru Borza – „părintele” Parcului Naţional Retezat.

Evenimentul a fost deschis de către domnul academician Dan Munteanu, președintele Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române, care și-a exprimat statisfacția de a fi gazda acestui eveniment.  Au urmat apoi alocuţiuni din partea primarului comunei General Berthelot, dna Marina Huzoni, a  prefectului judeţului Hunedoara, dl. Sorin Adrian Vasilescu și a vicepreşedintelui Consililului Judeţean Hunedoara, dl. Dorin Gligor, care au subliniat buna colaborare cu adminsitrația parcul naţional. Din partea Academiei de Științe Agricole și Silvice, președintele acesteia, dl. Academician Gheorghe Sin, a scos în evidență contribuția membrilor ASAS la promovarea și conservarea valorilor naturale ale României.

Directorul general al RNP-Romsilva, dl. dr. ing. Adam Crăciunescu a prezentat la rândul său, semnificația evenimentelor celebrate. Acesta s-a referit și la aniversarea, în acest an, a 25 de ani de la înființarea Romsilva, care încă de la început a continuat tradiția gospodăririi durabile a pădurilor României, a ocrotirii naturii, implicându-se în asigurarea protecției unor păduri, viitoare rezervații sau parcuri naționale și naturale, chiar prin planurile de management al fondului forestier – amenajamentele silvice. În prezent Romsilva asigură managementul durabil pentru 22 din cele 28 de parcuri naționale și naturale din România.

În finalul primei părți a fost transmis mesajul doamnei Anne-Marie Jugănaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

A doua parte a evenimentului a fost rezervată unor expuneri de specialitate, în cadrul cărora personalități marcante din domeniile biologiei și silviculturii (acad. Dan Munteanu, dr. Gheorghe Coldea, dr. Dan Stănescu, dr. Sergiu Mihuţ, dr. ing. Zeno Oarcea, prof. dr. ing. Ovidiu Ionescu, prof. dr. ing. Florian Borlea și dr. Ioan Blada), au prezentat sub deviza “Natura este preocuparea noastră”, contribuțiile acestora la îmbogățirea cunoștințelor științifice despre ariile naturale protejate și în special despre Retezat. S-au făcut referiri  la unele dintre valorile deosebite ale Parcului Naţional Retezat –  flora, fluturii, păsările răpitoare și carnivorele mari.

Un grup de militanți ai ONG-ului „Agent Green”, fără să cunoască preocupările Romsilva pentru constituirea și administrarea parcurilor naționale și naturale, au încercat să perturbe manifestarea, aducând atingere celebrării Parcului Național Retezat şi a distinsului om de ştiinţă Alexandru Borza, precum și gazdei evenimentului – Academia Română.    

Localizare: 

Geolocation is 45.3339482, 22.820701