17 august 2022

Percheziţii în România şi Germania, într-un dosar de furt calificat

Distribuie pe rețelele tale sociale:

La data de 19.05.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate au coordonat efectuarea de către structurile de combatere a criminalităţii organizate din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca a 8 percheziţii domiciliare pe raza teritorială a judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Maramureş şi punerea în aplicare a 13 mandate de aducere.

Activităţile au fost desfăşurate în baza unui ordin european de anchetă emis de autorităţile judiciare din Italia, într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, tâlhărie calificată cu consecinţe deosebit de grave, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi tăinuire.

Simultan, pe teritoriul Italiei au fost efectuate 13 percheziţii domiciliare, iar pe teritoriul Germaniei au fost efectuate 2 percheziţii domiciliare, urmate de audierea mai multor persoane, privind activitatea aceluiaşi grup infracţional.

În fapt, autorităţile judiciare din Italia vizează o activitate infracţională desfăşurată de 59 de suspecţi de cetăţenie română care, folosind acelaşi mod de operare, profitau zilnic de localnicii dintr-un oraş din Italia, săvârşind înşelăciuni, furturi şi tâlhării.

Banii obţinuţi în această modalitate erau apoi transferaţi în România, prejudiciul total cauzat prin săvârşirea infracţiunilor fiind în cuantum de 760.000 Euro.

Percheziţiile domiciliare au fost efectuate de către B.C.C.O. Cluj-Napoca, S.C.C.O. Bistriţa-Năsăud, S.C.C.O. Maramureş şi S.C.C.O. Sălaj.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost descoperite şi ridicate mai multe telefoane mobile şi înscrisuri.

În cadrul acţiunii au fost puse în aplicare 7 mandate europene de arestare (dintre cele 13 mandate europene transmise în vederea punerii în executare).

În urma activităţilor desfăşurate, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a 7 inculpaţi, urmând a fi prezentaţi Curţii de Apel Cluj, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Acţiunea comună a beneficiat de sprijinul analiştilor din cadrul EUROPOL care a asigurat şi schimbul de informaţii.

Activităţile au fost efectuate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Combatere a Macrocriminalităţii Economico – Financiare, precum şi al luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acţiuni speciale din Bistriţa – Năsăud şi Maramureş.

La activităţile desfăşurate pe teritoriul României au participat reprezentanţi din cadrul Europol şi Carabinieri Italia.

De asemenea, un poliţist din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate a fost prezent în Centrul de comandă al operaţiunii din Italia.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie. Comunicat de presă – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

Sursa foto: EUROPOL