Publicat: 1 Februarie, 2013 - 09:44
Share

Şapte percheziţii domiciliare şi mai multe controale la agenţi economici sunt în derulare, în această dimineaţă, în localităţile Sângeru şi Ariceştii Rahtivani, din judeţul Prahova.

Percheziţiile sunt efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Prahova şi poliţiştii Secţiei 7 de Poliţie Rurală Cocorăştii Colţ, cu suportul luptătorilor de la Serviciul de Acţiuni Speciale.

Totodată, în cele două localităţi sunt efectuate controale la agenţi economici, pentru verificarea respectării prevederilor Codului Fiscal în ceea ce priveşte comerţul cu produse accizabile.

Percheziţiile din localitatea Sângeru vizează documentarea şi probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate de contrabandă cu produse accizabile – tutun şi nerespectarea prevederilor Codului Fiscal, iar descinderile din localitatea Ariceştii Rahtivani vizează persoane suspecte de comiterea mai multor furturi din locuinţe şi dependinţe.