Publicat: 2 Octombrie, 2014 - 10:37

Peste 140.000 de țigarete au fost descoperite de polițiști în urma a 37 de percheziţii efectuate pe raza judeţului Constanţa, la persoane bănuite de contrabandă. 6 persoane au fost reținute.

La data de 1 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale – I.G.P.R. şi al polițiștilor de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au efectuat 37 de percheziţii, în judeţul Constanţa, respectiv 27 în municipiul Medgidia, una în Constanţa, una în comuna Castelu şi câte 4 în localităţile Dobromir şi Văleni. 

Polițiștii au stabilit că, începând cu luna aprilie 2014, cei în cauză s-ar fi aprovizionat ilegal, din diferite zone, cu ţigări nemarcate fiscal pe teritoriul României, provenite din contrabandă, pe care le-ar fi distribuit în localităţile Medgidia, Castelu, Dobromir şi Văleni, în vederea vânzării cu amănuntul.

În urma perchezițiilor au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 7.159 de pachete ţigări, diferite mărci, nemercate fiscal pe teritoriul României, 62.565 de lei, 970 de euro, 52 de telefoane mobile şi 4 laptop-uri.

Totodată, la domiciliile a două persoane au fost identificate şi ridicate 2 săbii  și 3 pistoale neletale, deţinute ilegal, celor doi fiindu-le întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Prejudiciul adus bugetului de stat este de aproximativ 75.000 de lei, acesta urmând a fi stabilit cu exectitate de către specialişti.

9 persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Medgidia pentru audieri, 6 dintre acestea fiind reţinute pentru comiterea infracţiunii de contrabandă în formă continuată, iar alte două fiind cercetate în stare de libertate.

În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al DIPI.