Publicat: 3 Martie, 2015 - 09:33
Share

Update 10.29: Primarul din Ploiești, Iulian Bădescu, a fost adus marți la sediul DNA, unde va fi audiat de procurorii anticorupție.
Procurorii DNA fac, marţi dimineaţă, mai multe percheziţii la Ploieşti, între care una la sediul Primăriei şi alta la locuinţa edilului Iulian Bădescu, într-un dosar vizând modul în care Consiliul Local a finanţat echipa de fotbal Petrolul Ploieşti, conform surse judiciare.

Prezentam comunicatul de presa al DNA pe acest subiect:

"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2013-2014.
În cursul zilei de 03 martie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 2 locații, situate în municipiul Ploiești, dintre care una este sediul unei instituții publice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. 
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare".