16 octombrie 2021

Percheziţii pentru probarea unor infracţiuni de corupţie cu implicarea unor poliţişti de frontieră

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Astăzi, 23 septembrie 2021, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Satu Mare, la delegarea şi sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pun în executare 9 mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţelor Satu Mare şi Maramureş, la mai multe imobile ale unor poliţişti de frontieră din cadrul I. T. P. F. Sighetu Marmaţiei – S. P. F. Petea, precum şi la alte persoane, dar şi la imobile aparţinând S. P. F. Petea.

Activităţile se desfăşoară într-un dosar penal, în care s-a colaborat inclusiv cu autorităţile maghiare, privind comiterea mai multor infracţiuni de corupţie (luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită), dar şi alte infracţiuni (fals informatic, fals în declaraţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată), săvârşite de agenţi de poliţie de frontieră cu funcţii de execuţie, în legătură cu pretinderea şi primirea, în mod direct sau prin intermediul conducătorilor auto ai unor mijloace de transport în regim internaţional, a unor sume de bani, cuprinse între 50 şi 100 de la euro, pentru neaplicarea măsurilor legale în cazul unor pasageri care se deplasează din ţări ce impun măsura carantinării la intrarea pe teritoriul României.

Astfel, tot astăzi, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, din judeţul Satu Mare, ofiţerii D.G.A., sub coordonarea procurorului de caz, au realizat prinderea în flagrant a unui agent de poliţie de frontieră în timp ce primea suma de 200 de euro pentru ca unele persoane să nu fie introduse în carantină.

La activităţile de procedură penală participă inclusiv lucrători din cadrul D.G.A. – Structura Centrală şi Serviciile Judeţene Anticorupţie Bihor, Cluj, Sălaj şi Maramureş.

În cauză se beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcţiei de Operaţiuni Speciale – S. O. S. Satu Mare şi Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei.
Comunicat de presă – DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Satu Mare