26 mai 2022

Perspectivele relaţiilor româno-spaniole, în contextul aniversării a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, domnul Ştefan Muşoiu, a avut luni, 8 noiembrie 2021, la Palatul Parlamentului, o întrevedere cu E.S. domnul Manuel Larrotcha Parada, ambasadorul Regatului Spaniei la Bucureşti.

Cei doi oficiali au discutat despre stadiul actual şi perspectivele relaţiilor româno-spaniole, în contextul aniversării a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice şi au evidenţiat importanţa diplomaţiei parlamentare în diversificarea şi consolidarea dialogului, la nivel bilateral, dar şi în plan european.

Referitor la cooperarea la nivelul UE, cei doi oficiali au evidenţiat faptul că România şi Spania împărtăşesc valori comune şi abordări convergente cu privire la dosarele actuale importante ale agendei europene, o trăsătură semnificativă a solidităţii relaţiilor dintre cele două ţări.

În discuţii a fost reliefat rolul Conferinţei privind viitorul Europei, aflată în plină desfăşurare, un cadru potrivit de reflecţie asupra proiectului european de creştere a rezilienţei interne şi externe, dar şi pentru abordarea problemelor de interes pentru cetăţeni, cum ar fi provocările la adresa sistemului de sănătate din toate statele Uniunii, redresarea economică, impactul social al pandemiei, consolidarea instrumentelor UE de gestionare a crizelor, provocările migraţiei, securitatea, prioritatea acordată vecinătăţii Uniunii.

„O Uniune Europeană rezilientă şi relevantă presupune capacitatea de asigurare a unei vecinătăţi stabile, sigure şi prospere. Spania şi România, state de frontieră ale UE şi NATO, înţeleg importanţa proiectării valorilor pe care le împărtăşesc prin politica europeană de vecinătate”, a afirmat preşedintele Muşoiu.

Excelenţa Sa, domnul Manuel Larrotcha Parada, a apreciat că relaţia bilaterală este excelentă, consolidată de Parteneriatul strategic bilateral, apartenenţa la spaţiul euro-atlantic, viziuni comune la nivel european şi internaţional, precum şi o comunitate de limbă şi cultură.

Diplomatul spaniol a vorbit despre rolul activ al autorităţilor spaniole în facilitarea integrării românilor în Regatul Spaniei, subliniind totodată rolul comunităţii române, cea mai numeroasă comunitate străină din Regatul iberic, un exemplu de integrare reuşită şi cu un aport pozitiv în societatea şi economia spaniolă.

Pe agenda discuţiilor s-a aflat şi problema soluţionării crizei energetice, preşedintele Ştefan Muşoiu fiind interesat de măsurile luate de guvernul spaniol privind plafonarea preţurilor la energie în Regat, dar şi de modalităţi de implementare a unor politici unitare la nivel european şi un plan pentru independenţa energetică a Europei.

Ambele părţi au convenit asupra necesităţii dinamizării dialogului direct şi a schimburilor de bune practici, în plan parlamentar: „Am convingerea că diplomaţia parlamentară dispune de instrumente eficiente pentru intensificarea relaţiilor dintre ţările noastre şi consider ca fiind oportună iniţierea unui dialog direct la nivelul comisiilor de afaceri europene din legislativele noastre”, a concluzionat preşedintele Muşoiu.

Ştefan MUŞOIU
Preşedinte