Publicat: 10 Iulie, 2020 - 11:29
Share

Muzeul ASTRA din Sibiu organizează în perioada 10-12 iulie 2019 evenimentul ASTRA Multicultural, cel mai important eveniment dedicat tuturor minorităţilor etnice din România. Românii sunt aşteptaţi să participe şi în acest an la seria de evenimente pregătite de asociaţiile etnice, precum animaţii culturale, ateliere interactive, muzică şi dansuri, meşteşuguri şi un maraton gastronomic.

Saşi, sârbi, maghiari, lipoveni, moldoveni, romi, slovaci, evrei şi ucrainieni îşi expun la Astra Multicultural porturile tradiţionale, obiceiurile şi gastronomĂ­a specifică.

"ASTRA-uniţi prin cultură!, aceasta este deviza prin care repornim şi în acest an evenimentul ASTRA Multicultural. Este o ediţie specială, într-o perioadă dificilă, însă suntem convinşi că măsurile aplicate de Muzeul ASTRA cu privire la combaterea răspândirii coronavirusului COVID-19 responsabilizează publicul vizitator. Putem fi distanţaţi fizic sau social, dar rămânem uniţi prin cultură. Este un eveniment unic în ţara noastră, iar el vine ca o confirmare a eforturilor sustenabile pe care Muzeul ASTRA le depune în promovarea tradiţiilor şi a valorilor multietnice. Concret, vom surprinde toate aspectele cultural-interactive din comunităţile de croaţi, turco-tătari, saşi, ucraineni, lipoveni, rromi, maghiari şi români , de la meşteşuguri până la gastronomie şi de la ateliere educaţionale până la proiecţii de filme documentare. ",a declarat Ciprian Anghel Ştefan, managerul general al Muzeului ASTRA

Peste 100 de artişti şi muzicieni reuniţi în 20 de ansambluri de dansuri şi de cântece populare şi fanfare vor întreţine atmosfera în cadrul Festivalului de muzică şi tradiţii multietnice (10-12 iulie 2020).

Vineri, 10 iulie, ora 17, pe scena de pe lac va avea loc un spectacol susţinut de Ansamblul Folcloric Profesionist "Cindrelul-Junii Sibiului". Pentru a accentua multiculturalitatea din cadrul proiectului, Junii Sibiului vor prezenta pe scenă tablouri muzical coregrafice din folclorul german, maghiar, italian, mexican, bulgăresc, rusesc, sârbesc şi ucrainean.

În cadrul maratonulului gastronomic multietnic comunităţile de etnici croaţi, turco-tătari, saşi, ucraineni, lipoveni, rromi, maghiari şi români vor găti preparate tradiţionale specifice fiecărei etnii în parte.

Vineri, 10 iulie, oierii din Mărginimea Sibiului vor pregăti tocană de noatin cu mămăligă (Gospodărie din Răşinari & sectorul păstorit).

Sâmbătă, 11 iulie, turco-tătarii din Constanţa vor pregăti chifteluţe cu linte (Târgul de ţară), iar secuii gătesc gulyas şi tocăniţă cu viţel şi kurtos (Gospodăria din Corund). Tot sâmbătă, 11 iulie, croaţii vor găti papricaş caraşovenesc cu carne de miel la Târgul de ţară. Comunitatea de rromi din Ighişu Vechi va găti şahaimas (varză cu carne) la Poiana Perişani, zona de corturi din Muzeul în aer liber.

ASTRA Multicultural va promova îndemânarea şi creativitatea la Şcoala mutietnică în perioada 9-12 iulie 2020. Participanţii vor experimenta tehnica picturii pe lemn şi ceramică, broderie şi cusături tradiţionale dar şi prelucrarea lemnului sub îndrumarea meşterilor populari. Atelierele sunt recomandate copiilor cu vârsta de peste 7 ani şi se vor desfăşura pe bază de programare la numărul de telefon 0751166529, cu maxim 9 participanţi în condiţii de siguranţă şi distanţare fizică impuse de normele de prevenire a răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: