Publicat: 6 Decembrie, 2012 - 19:58

MOL România va susține cauzele a peste 1.000 de copii cu deficiențe, boli cronice sau în curs de recuperare după afecţiuni grave, în cadrul celei de-a patra ediții a Programului MOL - pentru sănătatea copiilor, derulat de 19 asociații și organizații neguvernamentale în perioada decembrie 2012 - Octombrie 2013.

MOL România și Fundația pentru Comunitate au anunțat astăzi finalizarea evaluării selecției pentru a patra ediție a Programului MOL - pentru sănătatea copiilor. Cele 19 asociații selectate vor primi finanțări în valoare totală de 300.000 lei pentru a realiza proiectele destinate copiilor și tinerilor.

„Felicit organizațiile selectate pentru a derula proiectele susținute prin a patra ediție a programului MOL – Pentru sănătatea copiilor, dintre care unele s-au regăsit și pe listele câștigătorilor din anii trecuți. Vom sprijini în perioada decembrie 2012 - octombrie 2013 peste 1.000 de cauze ale copiilor cu nevoi speciale, prin intermediul unui program unic în România, în ceea ce privește beneficiarii cărora li se adresează, terapiile folosite și rezultatele obținute”, a declarat Kinga Daradics, CEO al MOL România.

Organizațiile selectate provin din București și din județele Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Covasna, Dolj, Harghita, Hunedoara și Iași. Printre domeniile în care vor fi derulate proiecte se numără hipoterapia, terapia prin artă, atelierele de teatru, terapia asistată de animale, fototerapia, recreerea terapeutică, respectiv reabilitarea psiho-socială și dezvoltarea unor competențe.

În cele trei ediții precedente, MOL România a finanțat 53 de proiecte cu 855.000 lei, ajutând astfel 5.600 de copii cu nevoi speciale.

Participanții la evenimentul de anunțare a rezultatelor au asistat la prezentarea unui scurt episod din teatrul de păpuși, bazat pe seria de scenete terapeutice, realizate de către voluntarii Asociației Little People România, care sunt implicați zilnic în desfășurarea proiectului „În aventură cu Leul Curajos” în secțiile mari de oncopediatrie din țară. Proiectul a sprijinit în acest an peste 1.000 de copii și tineri aflați sub tratament oncologic. Poveștile terapeutice îi ajută pe copii să înțeleagă boala, necesitatea spitalizării și a tratamentului, prin identificarea cu Leul Curajos, personajul de poveste care le-a prezentat un model sănătos de a face față bolii.

 “Programul MOL- pentru sănătatea copiilor, pe care îl organizăm cu sprijinul MOL România pentru al patrulea an, este o cale sigură și stabilă de a aduce împreună beneficiarii - tinerii aflați în suferință și familiile acestora, pe de o parte și echipe complementare de specialiști implicați, de cealaltă parte. Un proiect bine conceput și apreciat de juriu poate fi derulat în siguranță, având o susținere materială stabilă din partea sponsorului, MOL România. Calitatea proiectelor depuse este din ce în ce mai bună, astfel că unul dintre ele a fost inclus în programa școlară ca disciplină opțională”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundaţiei Pentru Comunitate.