Publicat: 12 Februarie, 2019 - 13:01

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au depistat un cetăţean român care transporta peste 18.700 de pachete cu ţigări de contrabandă.

În data de 11.02.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cadrul unor activităţi informativ-operative, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Constanţa - Serviciul Poliţiei Rutiere, au oprit în trafic pentru control, pe raza localităţii Valu lui Traian, o autoutilitară, înmatriculată în România. 

Aceasta era condusă de un cetăţean român, în vârstă de 26 de ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava, despre care existau date că este implicat în activităţi de contrabandă cu ţigări.

Bărbatul şi autovehiculul au fost duşi la sediul Gărzii de Coastă, în vederea efectuării unui control amănunţit. 

Cu această ocazie, în autoutilitară, care transporta panouri termoizolante, a fost descoperită ascunsă, în spaţii disimulate, cantitatea totală de 18.720 pachete cu ţigări de contrabandă, diferite mărci. 

În cauză poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Încălţăminte în valoare de peste 120.000 lei, confiscată în Portul Constanţa Sud Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute, pe numele unui cetăţean chinez, în urma descoperirii împreună cu lucrătorii vamali într-un container sosit din China a unor bunuri în valoare de peste 120.000 lei 

În luna ianuarie, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunţit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială de pe raza municipiului Bucureşti. 

În urma controlului, au fost descoperite 248 perechi de încălţăminte, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.

Astfel, poliţiştii de frontieră au extins cercetările şi, în urma confirmării din partea titularului de marcă a faptului că bunurile aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute, în data de 12.02.2019, s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

De asemenea, s-a stabilit că administratorul firmei este un cetăţean chinez, în vârstă de 45 de ani.

Bunurile, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, ar fi avut valoarea totală de aproximativ 124.000 lei. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, la finalizare fiind dispuse măsuri legale.Comunicat de presă - Garda de Coastă