26 mai 2022

Peste 20 de trenuri vor opri și la stația Parc Mogoșoaia în drumul spre aeroport

Distribuie pe rețelele tale sociale:

După stația Patinoar PO, trenurile dintre Gara de Nord și Otopeni adaugă o nouă oprire. Din 15 iulie, trenurile spre/dinspre Aeroport vor avea oprire şi la Parc Mogoșoaia, anunță CFR Călători. Drumul va dura 11 minute. Între București Nord și Aeroport sunt în total 36 de trenuri pe sens pe zi, dintre care 30 ale CFR Călători și șase ale Transferoviar. Peste trei sferturi dintre trenuri vor opri la Parc Mogoșoaia și Patinoar PO. Ideea ar fi ca locuitorii din Mogoșoaia care lucrează la București să renunțe la a mai veni cu mașina și să ia trenul.

”Pentru a răspunde nevoilor de trafic pe ruta București Nord – Mogoșoaia – Aeroport Henri Coandă și pentru a oferi totodată accesibilitate la transportul pe calea ferată unei categorii cât mai largi de călători, începând din data de 15 iulie 2021, toate trenurile CFR Călători care circulă în intervalul orar 06:00-23:00 spre/ dinspre Aeroportul Henri Coandă vor avea oprire și în punctul de oprire Parc Mogoșoaia”, spune CFR Călători.

De la Gara de Nord la Parc Mogoșoaia sunt 11 km, iar de la Parc Mogoșoaia la Aeroport sunt 8 km.

Trenurile circulă în regim de mers cadenţat, la intervale orare egale, oferind astfel pasagerilor mai multă mobilitate şi un program previzibil al orelor de plecare/ sosire, mai spune compania.

În prezent sunt 7 trenuri pe zi care opresc la Parc Mogoșoaia, dintre care două sunt de aeroport și restul merg la Urziceni și Slobozia.

Durata unei călătorii cu trenurile de Aeroport pe distanţa București Nord – Parc Mogoșoaia este 11 minute, iar prețul biletului este de 4 lei.