Publicat: 18 Iunie, 2019 - 20:12

Peste 3.000 de spectatori au participat la a doua ediţie a Festivalului de Film Românesc intitulat "Reinventing Realism - New Cinema from Romania", desfăşurat în perioada 1-16 iunie 2019, în Washington, D.C. 

Organizat de Ambasada României în SUA, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la New York şi prestigioasa instituţie culturală americană National Gallery of Art, Festivalul de Film Românesc din capitala americană a devenit unul dintre cele mai mari evenimente de promovare a cinematografiei naţionale derulat în spaţiul nord-american.

Festivalul a fost deschis în 1 iunie a.c., în prezenţa regizorului Daniel Sandu, actorului Ştefan Iancu, actriţei Mihaela Sîrbu, criticului de film Mihai Fulger, vicepreşedintelui ICR, Krizbai Bela Dan, a directorului ICR New York, Dorina Branea şi a ambasadorului George Cristian Maior.

Festivalul a debutat cu proiecţia filmului "Alice T.", în regia lui Radu Muntean, film câştigător al premiului pentru cea mai bună actriţă (Andra Guţi) la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno. După proiecţie, actriţa Mihaela Sîrbu şi criticul de film Mihai Fulger au participat la o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu public, moderată de Margaret Parsons, directoarea Departamentului de Film al National Gallery of Art.

Alţi invitaţi speciali pe parcursul festivalului au fost regizorul Daniel Sandu şi actorul Ştefan Iancu (filmul "Un pas în urma serafimilor"), regizorul Stere Gulea, actorul Horaţiu Mălăele şi producătorul Tudor Giurgiu (filmul "Moromeţii 2") şi actorul Şerban Pavlu (filmul "Charleston", r. Andrei Creţulescu). Proiecţiile filmelor au fost urmate de dialoguri cu publicul, la care au participat invitaţii festivalului.

"Noul val al cinematografiei româneşti, din care fac parte filme valoroase, apreciate atât de public cât şi de critici, reprezintă un adevărat brand de ţară. Festivalul de Film Românesc din Washington, aflat la a doua ediţie, s-a impus deja drept cel mai important eveniment de prezentare a filmelor româneşti de calitate pe continentul nord-american, devenind un reper pentru public. Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la succesul acestui festival, în mod deosebit invitaţilor şi ne gândim deja la următoarea ediţie", a declarat ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior.

Printre filmele ce au putut fi văzute în cadrul festivalului s-au mai numărat "Fotbal infinit", în regia lui Cristian Porumboiu; "Mariţa", în regia lui Cristi Iftime şi "Pororoca", regia Constantin Popescu. Filmele au fost prezentate la National Gallery of Art.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: