30 septembrie 2022

Peste 4.000 de candidaţi înscrişi la UBB în primele 2 zile de admitere

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Peste 4.000 de candidaţi şi-au depus dosarele de înscriere în primele două zile ale sesiunii de vară a admiterii în anul universitar 2022-2023 la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), la facultăţile care au început deja procedura de înscriere.

Numărul este mai mare decat cel înregistrat în primele două zile ale sesiunii de admitere organizate în luna iulie 2021, când numărul dosarelor depuse a 3734.

Cea mai căutată facultate a fost, în primele două zile de înscriere, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, unde au fost depuse 518 de dosare pentru studiile de licenţă cu frecvenţă, urmată de Facultatea de Matematică şi Informatică – cu 486 de dosare pentru studiile de licenţă la zi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – cu 443 de dosare depuse, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, unde au fost depuse 287 de dosare de înscriere, respectiv Facultatea de Litere, care a avut, în primele două zile înscriere, 252 de candidaţi.

În ceea ce priveşte înscrierile pentru învăţământul la distanţă, prima poziţie este ocupată de Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – cu 168 de dosare depuse în primele două zile de înscriere.

Şi absolvenţii de facultate îşi pot depune în această perioadă dosarele de înscriere la master, cele mai căutate specializări fiind, în primele două zile de înscriere, cele ale Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, urmate de cele ale Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei şi ale Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport.

UBB scoate la concurs, pentru anul universitar 2022-2023, un număr de 5.231 de locuri bugetate destinate absolvenţilor de liceu care vor să se înscrie la facultate, 10.250 de locuri în regim cu taxă şi 2.910 de locuri pentru învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă pentru studii universitare de nivel licenţă. Din locurile bugetate scoase la concurs de UBB, 40 sunt locuri speciale alocate pentru candidaţii de etnie rromă, 177 sunt destinate absolvenţilor de licee situate în mediul rural, 15 se alocă pentru candidaţii proveniţi din sistemul de protecţie socială în timp ce alte 151 de locuri au fost alocate etnicilor români din afara graniţelor ţării.

La nivel master, candidaţii au la dispoziţie 3.635 de locuri la buget (din care 238 de locuri sunt alocate domeniilor prioritare, 50 sunt dedicate masteratului didactic) şi 6.208 de locuri la taxă. Celor 3635 de locuri bugetate li se adaugă 10 locuri pentru candidaţii de etnie romă şi 5 locuri pentru candidaţii proveniţi din sistemul de protecţie socială, iar 89 de locuri sunt destinate etnicilor români din afara graniţelor ţării.

Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 11 şi 28 iulie 2022. Calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestaţiilor, confirmarea locurilor şi perioada de redistribuire a locurilor rămase disponible pentru fiecare dintre cele 22 de facultăţi ale UBB.

Tematica de concurs şi bibliografia pentru probele scrise se găsesc afişate pe paginile oficiale ale fiecărei facultăţi.

Taxele de admitere şi taxele de şcolarizare pentru anul universitar 2022-2023 sunt stabilite la nivelul fiecărei facultăţi şi pot fi consultate accesând linkurile: https://www.ubbcluj.ro/ro/taxe/taxe_de_admitere, respectiv https://www.ubbcluj.ro/ro/taxe/taxe_de_scolarizare.

Informaţiile complete cu privire la admiterea din acest an la UBB pot fi consultate accesând linkul https://admitere.ubbcluj.ro/ro/.

Direcţia Comunicare şi PR a UBB

Sursa foto Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca