Publicat: 25 Iulie, 2013 - 11:30
Share
Peste 4.000 de membri ai Federaţiilor Sindicale Feroviare protestează, joi, de la ora 10.00, în parcul din faţa Ministerului Transporturilor. Oamenii semnalează privatizarea defectuoasă a SNTFM CFR Marfă SA. Se estimează că la eveniment participă peste 4.000 de membri ai Federaţiilor Sindicale Feroviare din toată ţara. 
 
Sindicaliştii acuză conducerea că intenţionează să diminueze veniturile salariaţilor ca urmare a faptului că vor fi reduse orele de muncă.
 
Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că managementul SNTFM CFR Marfă SA intenţionează să reducă programul de lucru de la cinci la patru zile pe săptămână. Protestatarii ameninţă inclusiv cu organizarea unei greve generale. 
Joi, 25 iulie, mai multe federaţii din domeniul transporturilor pe căile ferate, organizează o adunare publică în Parcul Gării de Nord, urmată de deplasarea în marş către Piaţa Victoriei, în intervalul orar 09.00 - 12.30.
 
Jandarmeria Capitalei va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică în zona de desfăşurare a adunării, precum şi pe traseul de deplasare al participanţilor către cea de-a doua locaţie unde vor desfăşura activitatea şi anume Piaţa Victoriei.
 
Traseul pe care participanţii se vor deplasa către al doilea punct al adunării publice este: Parcul Gării de Nord – Str. Gării de Nord – breteaua de legătură dintre Str. Gării de Nord şi Calea Griviţa – Calea Griviţei – Str. Polizu – Str. Buzeşti – Piaţa Victoriei.