Publicat: 9 Martie, 2016 - 14:43

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în zona de competență a S.P.F. Isaccea un cetățean român care transporta, cu un autoturism, 56 de kilograme de pește fără documente justificative.

În data de 07.03.2016, în jurul orei 21.30, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Tulcea — Garda de Coastă au oprit pentru control, un autoturism marca Volkswagen Golf înmatriculat în Suceava condus de cetățeanul român R.I., în vârstă de 47 de ani.

În urma controlului, în autoturism a fost găsită cantitatea de 56 kilograme pește din specia caras, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente de proveniență.

Polițiștii de frontieră au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de pește, care a fost predată spre valorificare unei societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar în cauză efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de, transportul peștelui fără documente legale', faptă prevăzută și pedepsită de art. 64 din O.U.G. 23/ 2008, modificată și aprobată prin Legea 317 /2009.