6 decembrie 2021

Peste 650 de poliţişti de frontieră la datorie, zilnic, în perioada sărbătorilor ocazionate de Învierea Domnului

Distribuie pe rețelele tale sociale:

La nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar poliţiştii de frontieră acţionează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.

În această perioadă, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de frontieră – 30 km interior de la linia de frontieră, poliţiştii de frontieră desfăşoară zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.

Totodată, menţionăm că, în aceasta perioadă, pe sensul de intrare în ţară, la realizarea controlului de frontieră efectuat de lucrătorii noştri (verificarea documentelor de călătorie sau alte acte care demonstrează că sunt îndeplinite condiţiile de tranzitare a frontierei), participă şi reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene în vederea efectuării triajului epidemiologic şi dispunerii măsurilor specifice.

În prezent, prin punctele de frontieră tranzitul autoturismelor şi al persoanelor se derulează în condiţii normale pentru această perioadă, fără a se înregistra blocaje sau timpi mari de aşteptare. Dacă situaţia o impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire sau intrare în ţară, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei.

În vederea fluidizării traficului la graniţele României, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune.

Traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se desfăşoară în condiţii normale.

În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care trebuie să tranziteze frontiera naţională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional şi să consulte aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro.