28 mai 2022

Peste 7.400 de ha de pădure au fost introduse în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine

Distribuie pe rețelele tale sociale:

La data de 15 decembrie 2021, în Catalogul Pădurilor Virgine și Cvasivirgine – ediția a 12-a, este înscrisă o suprafață totală de 70.069 ha, din care 8.579,8 ha păduri virgine și 61.489,2 ha păduri cvasivirgine.
Astfel, au fost finalizate și avizate loturile de pe Gărzile Forestiere Brașov, Cluj și Timișoara incluse în „Studiul național de identificare a pădurilor virgine / cvasivirgine”. Acestea au cuprins o suprafață de 2.593 ha de pe județele Brașov, Harghita și Sibiu, 1.056 ha de pe județele Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj și Maramureș și 2.513 ha de pe județele Caraș-Severin și Hunedoara.
”Mă bucur să vă anunț că în anul 2021 am reușit să introducem în Catalogul Național o suprafață de peste 26.000 de hectare de păduri virgine și cvasivirgine. Avem datoria să protejăm aceste păduri, printre ultimele zone de pe Terra în care natura supraviețuiește în forma ei pură, neatinsă de om. Iar România are, conform specialiștilor, unele dintre cele mai mari suprafețe de astfel de păduri, cu milioane de ani de evoluție în spate. Iată că, prin eforturi comune, am reușit să punem sub protecție aceste valori naturale deosebite. Și, cu siguranță, nu ne oprim aici. Vom continua munca de identificare a altor suprafețe similare, care vor fi introduse în Catalog” a declarat Barna TÁNCZOS, ministrul mediului, apelor și pădurilor.
Transpunerea spațială a amplasamentelor pădurilor cuprinse în Catalog în format .shp în proiecție Stereo 70 este realizată în proporție de circa 98% și este deja disponibilă pe site-ul instituției.