24 ianuarie 2022

Peste 75.800 de copii au cel puţin un părinte la muncă, în afara ţării

Distribuie pe rețelele tale sociale:

HARTA COPIILOR RĂMAŞI SINGURI ÎN ŢARĂ: Peste 75.800 de copii au cel puţin un părinte la muncă, în afara ţării

* 75.800 de copii au cel puţin un părinte la muncă în străinătate.

* Pe primul loc este judeţul Suceava: în iunie 2021, 7.216 copii din Suceava aveau unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate.

* Aproape 700 de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate din cinci judeţe – Suceava, Iaşi, Vaslui, Mureş şi Hunedoara – vor fi integraţi în programe complexe de sprijin psiho-socio-educaţional.

Într-o perioadă socială dificilă, marcată de criza sanitară şi de restricţii, peste 75.800 de copii sunt în grija rudelor sau a unui părinte, în ţară, în urma migraţiei economice a părinţilor, arată statisticile oficiale (1), care includ doar copiii aflaţi în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială.

Organizaţia Salvaţi Copiii România, cu sprijinul PEPCO România, va întări programul de sprijin pentru copiii rămaşi singuri acasă, un fenomen sociologic de amploare, care are consecinţe agravate, deopotrivă psiho-emoţionale şi sociale, pe fondul crizei pandemice pe care o traversăm.

„Copiii rămaşi singuri în ţară, pentru că părinţii sunt nevoiţi să muncească peste graniţe, au fost vulnerabilizaţi suplimentar, în această perioadă de criză sanitară. Mulţi dintre ei au trecut prin anxietăţile acestei perioade fără să o aibă pe mama alături. Izolarea socială care a fost necesară, pentru a limita pandemia, pe ei i-a marginalizat şi mai mult, pentru că şi-au auzit părinţii doar la telefon”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

TABLOU DE ŢARĂ: HARTA COPIILOR RĂMAŞI SINGURI ACASĂ

Cei mai mulţi copii rămaşi singuri acasă sunt în judeţele:

1 Suceava 7.216
2 Botoşani 5.421
3 Iaşi 4.448
4 Bacău 3.569
5 Neamţ 3.527
6 Prahova 3.515
7 Vaslui 3.220
8 Galaţi 2.879
9 Maramureş 2.836
10 Constanţa 2.833

În etapa actuală a programului, peste 690 de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate din cinci judeţe – Suceava, Iaşi, Vaslui, Mureş şi Hunedoara – vor fi integraţi în programe complexe de sprijin psiho-socio-educaţional, cu sprijinul PEPCO România.

Cel mai mare număr de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate este în judeţul Suceava. Conform ANDPDCA, în iunie 2021, 7.216 copii din Suceava aveau unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate.

Judeţul Iaşi se situează pe a treia poziţie în ceea ce priveşte numărul copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate: 4.448 de copii. Totodată, Iaşi continuă să ocupe primul loc în topul judeţelor cu copii aflaţi în sistemul de protecţie specială.

„Este o situaţie foarte grea, mai ales atunci când bunicii sunt în vârstă. Pentru a preveni diferite situaţii de risc, printre care şi cel de instituţionalizare, serviciile de sprijin pentru aceşti copii şi pentru persoanele în grija cărora rămân sunt extrem de importante.” (specialist SPAS judeţul Iaşi).

În judeţul Vaslui, 3.220 de copii sunt înregistraţi în evidenţele serviciilor publice de asistenţă socială ca având părinţi plecaţi la muncă în străinătate. După Iaşi, Vaslui este al doilea judeţ cu cel mai mare număr de copii aflaţi în sistemul de protecţie specială şi deţine a doua cea mai mică rată de ocupare a populaţiei şi a doua cea mai mare rată a şomajului (2) din judeţele din România.

În judeţul Mureş, conform statisticilor oficiale, 1.167 de copii sunt afectaţi de migraţia economică a părinţilor.

„Este greu să îţi ştii copiii departe, dar nu am avut ce face. Denisa a suferit foarte mult, a avut o perioadă în care nu mai voia să iasă din casă, la şcoală nu se juca cu copiii. Nici cu şcoala nu s-a mai descurcat, ea care avea ‘Foarte Bine’ mai tot timpul. De când vine la doamna psiholog de la Salvaţi Copiii, lucrurile s-au schimbat în bine pentru ea. Şi mie mi-a fost de mare folos să vorbesc cu doamna psiholog la telefon, mă ajută să ştiu cum să îi vorbesc fetei. Iar drumeţiile şi excursiile de vara aceasta şi faptul că am fost şi noi, părinţii, au fost nemaipomenite.” (mamă, Sighişoara)

Mai mult decât atât, având în vedere contextul socio-economic extrem de dificil cu care se confruntă copiii şi familiile din Valea Jiului, în cadrul aceluiaşi program, Salvaţi Copiii România va acorda sprijin integrat, adaptat nevoilor pentru 100 de copii vulnerabili din Petrila, Hunedoara.
Alţi 700 de copii din cele cinci judeţe vor beneficia de activităţile din proiect, participând la activităţi de educaţie non-formală şi consiliere individuală.

INTERVENŢIA DIN PETRILA

În Petrila, 72% din populaţie, inclusiv familiile cu copii, locuieşte în zone dezavantajate sau marginalizate. La nivelul întregului judeţ, odată cu închiderea minelor, plecarea la muncă în străinătate a devenit alternativă pentru părinţii aflaţi în imposibilitatea de a obţine mijloacele de trai necesare.

Ultimele statistici indică un număr de 1.284 de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, în tot judeţul Hunedoara.

„Trăim în continuare o perioadă plină de neprevăzut, de schimbări constante şi adesea dificile, care îşi lasă amprenta pe noi toţi, dar mai ales pe copiii care provin din comunităţi şi medii defavorizate. Există o nevoie mai mare ca niciodată de proiecte sociale şi înţelegem datoria pe care o avem faţă de comunitatea locală. Din acest motiv, continuăm să ne implicăm în mod activ pentru a facilita accesul la educaţie în cazul copiilor din medii sau comunităţi defavorizate. Mulţumim pe această cale întregii echipe Salvaţi Copiii, alături de care copiii redescoperă zilnic bucuria de a se juca şi de a învăţa.” Bogdan Grigoriu, Director Operaţional PEPCO România.

Începând din mai 2019, cu sprijinul PEPCO România, Salvaţi Copiii a intervenit activ pentru ca 1.600 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate sau care provin din familii vulnerabile socio-economic să facă faţă dificultăţilor educaţionale, psihologice şi sociale şi vulnerabilizărilor suplimentare generate de perioada pandemică. Astfel, aceştia au fost incluşi în clase de educaţie remedială, pentru a putea recupera decalajele în învăţare, au participat la activităţi de socializare, au fost consiliaţi psihologic, atât ei, cât şi familiile lor şi au beneficiat de suport material de urgenţă.

SERVICII DESTINATE PROTECŢIEI COPIILOR CU PĂRINŢII PLECAŢI LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE

Amploarea fenomenului copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate face necesară dezvoltarea unei reţele de servicii specializate destinate acestor copii.
Organizaţia Salvaţi Copiii a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât şi părinţilor lor şi persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2010, prin intermediul a 17 programe locale. Peste 9.800 de copii şi 6.850 de adulţi, persoane în grija cărora au rămas sau părinţi, au beneficiat până acum de servicii de intervenţie directă.

Peste 124.000 de persoane, părinţi, copii şi specialişti, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinţilor îl are asupra copiilor rămaşi acasă, precum şi cu privire la obligaţiile ce le revin părinţilor la părăsirea ţării.

Persoană de contact: Anca Stamin, Director Programe Organizaţia Salvaţi Copiii, anca.stamin@salvaticopiii.ro.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii: 31 de ani

De 31 de ani, Salvaţi Copiii România construieşte programe sociale, politici publice şi practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza şi complexitatea proiectelor la nivel naţional fac din organizaţie o instituţie socială esenţială, al cărei rol este medierea între societate şi autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvaţi Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluţii concrete pentru protejarea şi sprijinirea copiilor vulnerabili, şi a militat, în acelaşi timp, pentru o colaborare viabilă cu autorităţile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvaţi Copiii şi-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităţilor publice, în aşa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizaţia a reuşit să creeze reţele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilităţii sociale a companiilor şi a societăţii, în sens larg.

În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supravieţuire, educaţie, protecţie şi participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. Peste 2.570.000 de copii au fost implicaţi în programele şi campaniile Organizaţiei Salvaţi Copiii.

Despre PEPCO România

PEPCO este un lanţ european de retail care oferă clienţilor săi acces uşor şi rapid la toate produsele dorite sau necesare, pentru a-şi îmbrăca familia şi pentru a-şi îngriji sau decora casele, la preţuri mici. PEPCO operează peste 2400 de magazine în Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Lituania, Letonia, Italia, Polonia, România, Spania, Slovacia, Slovenia, Serbia şi Ungaria. Brand-ul a fost lansat în 2004 în Polonia şi de atunci a captat interesul unui număr tot mai mare de clienţi, extinzându-şi ulterior operaţiunile în Europa Centrală şi de Est.

În domeniul responsabilităţii sociale, PEPCO se concentrează pe sprijinirea copiilor, implicându-se în principal în activităţi care vizează îmbunătăţirea calităţii timpului liber. Există în derulare zeci de programe CSR la locul de muncă în fiecare ţară în care PEPCO este prezent. În toate aceste ţări cooperăm cu organizaţii neguvernamentale care ajută copiii din familiile sau comunităţile defavorizate. Aceste organizaţii se concentrează pe dezvoltarea personală şi emoţională a copiilor, pe consolidarea abilităţilor şi competenţelor acestora şi pe sprijinirea accesului la educaţie. De asemenea, întreprind activităţi care vizează creşterea interesului lor pentru artă, cultură şi sport.

www.pepco.ro

*

(1) Date valabile pentru 30 iunie 2021, conform Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, http://andpdca.gov.ro.

(2) Institutul Naţional de Statistică, 2020