8 decembrie 2021

Peste 8.600 de femei antreprenor au primit 360 de milioane de euro finanţare nerambursabilă prin PNDR 2020

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) proiectele dezvoltate de 8.610 beneficiari femei, cu fonduri europene nerambursabile în valoare de aproximativ 360 de milioane de euro.

Cele mai multe investiţii, ale căror reprezentanţi legali sunt femeile, sunt finanţate prin intermediul submăsurii 6.1 (Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri). Astfel, 164 de milioane de euro au fost acordate către 4.000 de femei care s-au instalat ca tineri fermieri.

Pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3), AFIR a acordat finanţare în valoare totală de aproximativ 58 milioane de euro pentru 3.857 de beneficiari femei.

Pentru dezvoltarea exploataţiilor agricole şi pomicole, AFIR a finanţat investiţii realizate de 275 de femei. Valoarea totală a proiectelor finanţate în cadrul submăsurilor 4.1 şi 4.1a este de 92 de milioane de euro.

Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi non-agricole în zone rurale (pensiuni agroturistice, ateliere meşteşugăreşti, coafor, servicii diverse) au obţinut 362 de femei, în cadrul submăsurii 6.2. Valoarea totală a investiţiilor non-agricole finanţate de AFIR se ridică la 22,4 milioane euro.

Tot prin PNDR 2020, au primit sprijin financiar pentru crearea şi dezvoltarea în mediul rural de activităţi non-agricole 112 femei, valoarea finanţărilor obţinute fiind de peste 20 de milioane de euro. Aceste finanţări acordate prin submăsura 6.4 au acoperit investiţii foarte diverse, de la pensiuni agroturistice, cabinete veterinare, fabricarea produselor textile, activităţi meşteşugăreşti şi până la service-uri auto.

De la demararea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 în martie 2015 şi până în prezent, AFIR a primit 73.990 de cereri de finanţare a investiţiilor în agricultură şi în mediul rural în valoare de peste 9,7 miliarde de euro. Dintre acestea, au fost încheiate 66.505 de contracte de finanţare cu beneficiarii PNDR, cu o valoare de 5,67 miliarde de euro. Plăţile efectuate de AFIR se ridică la 7,12 miliarde de euro, ceea ce duce gradul de absorbţie a PNDR 2020 la peste 75% din fondurile alocate de Uniunea Europeană.