Publicat: 18 Mai, 2015 - 16:27

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Moldova - Veche au depistat două persoane care desfășurau activități de pescuit comercial în zona de protecție a Parcului Natural Porțile de Fier,in perioada de prohibiție.

În data de 16.05.2015, ora 22.00 polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Moldova — Veche au desfășurat o acțiune specifică pe linia combaterii braconajului piscicol.

Pe timpul desfășurării acțiunii au fost depistate două persoane care desfășurau activități de pescuit comercial în zona de protecție a Parcului Natural Porțile de Fier, la aproximativ 30 de metri de malul românesc al fluviului Dunărea, deși ne aflăm in perioada de prohibiție.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că cele două persoane sunt localnici, bărbați, cu vârste cuprinse de 25 și 41 de ani, care aveau asupra lor cantitatea de 30 de kg. de pește specia caras.

Pe numele celor doi bărbați polițiștii de frontieră au întocmit actele premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de pescuit comercial în habitate piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție și în zone de protecție.

Peștele în valoare de 240 de lei și plasa de nailon folosită au fost indisponibilizate în vederea confiscării.

Purtător de Cuvânt S.T.P.F. Caraș Severin

Comisar de poliție Brăilă Amina

Comunicat de presă - STPF Caraș-Severin