4 octombrie 2022

Petre Daea: Seceta pedologică, practic, a ocupat toată ţara

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministrul agriculturii Petre Daea a declarat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că seceta pedologică „a ocupat toată ţara”.

„Situaţia actuală se prezintă astfel: în România, din nefericire, temperaturile ridicate, lipsa de apă în sol, seceta pedologică, practic, a ocupat toată ţara. Nu există niciun colţişor în ţară unde să nu avem secetă pedologică, fac excepţii anumite suprafeţe mlăştinoase jos, care de altfel nu sunt în circuitul agricol al României. În atare situaţii, instrumentul sau calea obişnuită pe care o avem urmat şi instrumentul cu care să putem interveni a fost sistemul de irigaţii. Sistemul de irigaţii a fost pus în stare de funcţionare, pe fiecare sistem, pe fiecare zonă în parte. Din nefericire, aşa cum v-am informat şi eu astăzi, (…) până în judeţul Giurgiu nu avem nicio posibilitate de irigat, dat fiind faptul că nivelul Dunării a scăzut, apele s-au îndepărtat de mal. Practic, sunt zone unde, şi punctual la Zimnicea, unde plaja care s-a născut în urma retragerii apelor se întinde pe o lăţime de aproximativ 500 de metri”, a menționat Daea.

Sursa foto Facebook Petre Daea