Publicat: 29 Aprilie, 2013 - 10:10

După ce a străbatut mai mult de 4000 de km, a atins 15 oraşe din România şi Republica Moldova, a adunat cca 8 500 de spectatori şi milioane de ascultători virtuali prin radio, televiziune sau internet, dar şi nenumărate minute de aplauze, cel de-al treilea pian călător a ajuns la destinaţia sa finală, Tulcea.

După recitalul de pe 27 aprilie 2013, pianul a rămas la Teatrul Jean Bart pentru 3 ani, fiind pus la dispoziţia comunităţii locale de Radio România.

Turneul Pianul călător s-a dovedit, pentru a treia oară, o poveste de succes. Horia Mihail a străbătut toate zonele istorice ale ţării, s-a reîntâlnit cu primele două piane călătoare la Sânnicolau Mare şi la Mediaş, a călătorit cu cel de-al treilea pian (un Steinway recondiţionat şi pus la dispoziţie de Radio România) prin parcurile bucureştene şi apoi prin trei oraşe din Moldova în care nu se găsesc piane de concert, respectiv Bârlad, Tecuci, Roman. Drumul nu a fost uşor deoarece pianul, care cântăreşte 700 de kg, a fost coborât, montat şi acordat în fiecare oraş. Efortul însă a meritat din plin, pentru că peste tot sălile au fost neîncăpătoare pentru numărul mare de spectatori veniţi la recitaluri.

Repertoriul ales - Patetica, Sonata Lunii şi Appassionata de Beethoven Concertul nr. 4 in Sol major pentru pian şi orchestră de Beethoven - a fost pe placul tuturor, atât al cunoscătorilor ce au apreciat la superlativ interpretarea lui Horia Mihail, cât şi a celor ce pentru prima dată, în parcuri de exemplu, au auzit această muzică şi au ales să vină apoi în sala de concert.

După cum era şi firesc, la Tulcea bucuria si emoţia melomanilor a fost pe măsura evenimentului: „E o bucurie pentru mine să avem un instrument adevărat aici în Tulcea.”„Avem şansa să urmărim asemenea concerte şi să fim pregătiţi să le primim cu bucurie, acum că avem acest instrument aici.”„Mi se pare minunat că se întâmplă un lucru atât de frumos într-un orăşel mic ca Tulcea, astă seară am venit să-l revăd pe Horia, l-am văzut la Bucureşti şi la Braşov şi mi se pare  absolut extraordinar. Să mai vină aici”.„Faptul că acest pian rămâne aici este o mare bucurie pentru urbea noastră. Aveam nevoie de aşa ceva!”

Obosit, dar nicidecum epuizat, Horia Mihail vorbeşte despre aventura sa artistică: „Sunt aproape convins că acest al treilea Pian Călător va fi folosit de către comunitatea de aici, atât prin invitarea artiştilor locali – tinerii care studiază la Liceul de Muzică -artiştilor din România sau internaţionali şi asta spre binele oamenilor în general şi al tulcenilor în mod special. M-am simţit bine în toate oraşele în care am fost, am întâlnit oameni avizi de muzică şi m-am bucurat ca eu am dus-o la ei acasă. Una peste alta, a fost un turneu reuşit şi mă bucur că am ajuns în oraşe în care nu mai fusesem până acum, aşa cum este, de exemplu, oraşul Tulcea, în care prietenul meu, Pianul Călător, va rămâne.”
 
Oltea Şerban-Pârâu, redactor şef Radio România Cultural şi unul dintre iniţiatorii turneului a declarat:
„Mă bucur foarte mult că acest al treilea pian a ajuns la Tulcea, în această sală în care mai demult exista un cinematograf. Am fost aici la film în anii 80, dar sunt încântată să revăd sala în această formă nouă, elegantă, extrem de potrivită pentru spectacol, indiferent de genul acestuia şi mă bucur să văd că în Tulcea există public pentru muzică clasică. De altfel, ştiam că există un Liceu de Artă foarte puternic, ştiam că există mulţi tineri muzicieni care au pornit de aici şi au făcut performanţă. Radioul public are în misiunea lui şi educaţia prin cultură, iar aceste turnee, fie că se numesc Pianul Călător, Vioara lui Enescu la sate, Duelul Viorilor sau Flautul de Aur,  încearcă să susţină o dezvoltare la scară cât mai mare a culturii şi, în particular, să facă muzica clasică accesibilă cât mai multor oameni.”

Cea de-a treia ediţie a turneului Pianul Călător, s-a desfăşurat în perioada 24 martie - 27 aprilie 2013 şi a fost  organizată de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo.


Organizatori: Radio România Cultural şi Accendo
Coproducători:TVR 2 si Radio România Regional
Parteneri: ARCUB, Orchestrele şi Corurile Radio, Societatea de Muzică Veche, Continental Hotels
Partener oficial: Volkswagen
Sponsori: JTI, Sense, Erste Private Banking
Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, România liberă,  Academia Caţavencu, SPECTACULAR, Sapte Seri, Observator Cultural, Cocor, Cocor Media Channel, agentia de carte.ro, Sales Express, Business Review, Tango, Ziare.com, Money TV, TV Accent Tulcea, Teleradio Moldova.
Parteneri culturali: Orchestrele şi Corurile Radio România, Filarmonica de stat din Braşov, Filarmonica de stat din Piteşti, Filarmonica de stat din Timişoara, Casa de cultură din Sânnicolau Mare, Asociaţia culturală Pro Bartok din Sânnicolau Mare, Primăria din Sânnicolau Mare, Filarmonica de stat din Braşov, Filarmonica de stat din Piteşti, Filarmonica de stat din Oradea,Academia de Muzică din Cluj, Filarmonica de stat din Tg. Mureş, Filarmonica de stat din Sibiu, Casa de cultură din Mediaş, Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad – Pavilionul Marcel Guguianu, Primaria Municipiului Tecuci, Muzeul Mixt Tecuci, Casa de Cultura Tecuci. Casa de cultură din Roman, Primaria Municipiului Roman, Sala cu orgă din Chişinău, Teatrul Jean Bart din Tulcea, Consiliul Judetean Tulcea, Primaria din Tulcea.