Publicat: 8 Septembrie, 2013 - 17:21
Share
Conform rezultatelor studiului Pharma & Hospital Report, Cegedim România estimează că valoarea medicamentelor eliberate către pacienţi în România a atins nivelul de 2,85 miliarde lei la preţ de distribuţie în al doilea trimestru al anului 2013, în creştere cu 2,7% comparativ cu trimestrul 2 al anului 2012. Pharma & Hospital Report, studiu de referință în analiza pieței farmaceutice, este realizat în România începând din 1996.
 
“Prognoza rămâne modestă, pentru anul 2013 creşterea anterior prognozată de +1,4% în lei este ajustată la jumătate (+0,7%), după închiderea rezultatelor pentru semestrul I. Pentru anul 2014, în condițiile actualizării moderate a listei de medicamente compensate, anticipăm o creştere de +2,7% în lei.” a declarat Petru Crăciun, director general Cegedim Romania.
Piaţa totală – Trim.2 2013
Valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienţi în trimestrul 2/2013 s-a ridicat la 2,85 miliarde lei, în creştere cu 2,7% faţă de trimestrul 2/2012. Medicamentele pe bază de reţetă (Rx) din farmacii au atins o valoare de 2,06 miliarde lei, în creștere cu 2,5%. Medicamentele fără prescripţie (OTC) au atins o valoare de 0,41 miliarde lei, în creştere cu 7,9%, iar segmentul de spital a atins 0,38 miliarde lei, în scădere cu 1,4% faţă de trimestrul 2/2012.
 
Comparativ cu ritmurile de creştere din ultimele 5 trimestre, în trimestrul 2/2013 se remarcă o ușoară creştere în unităţi (2,7%), în zile de tratament (3,3%) şi în valoare în lei (2,7%). Piaţa are de suferit în continuare, ca urmare a scăderii susţinerii publice şi termenelor lungi de plată, numai o parte din pacienţi putându-se menţine la nivelul anterior de tratament.
 
La nivelul ultimelor 6 luni (ianuarie – iunie 2013) valoarea totală a pieţei a fost de 5,90 miliarde lei, în creştere cu 3,5% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent (ianuarie – iunie 2012); pe segmente, ratele de creştere în RON au fost de 2,5% pentru Rx în farmacii, 9,2% pentru OTC şi 3,1% pentru spitale.
 
La nivelul ultimelor 12 luni (iulie 2012 – iunie 2013) valoarea totală a pieţei a fost de 11,92 miliarde lei, în creştere cu 4,0% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent (iulie 2011 – iunie 2012).
Pe segmente, ratele de creştere în RON au fost de 3,6% pentru Rx în farmacii, 8,6% pentru OTC şi 1,9% pentru spitale.
 
În privinţa evoluţiei principalelor grupe terapeutice, în ultimele 12 luni se evidenţiază creșteri în volum peste media pieţei în cazul medicamentelor pentru sistemul musculo-scheletic (3,3%), cardiovascular (2,9%) și sistemul digestiv și metabolism (2,2%); în valoare, creșterea medicamentelor pentru sistemul digestiv și metabolism (8,9%), antineoplazice și imunomodulatoare (5,4%) și sistemul nervos (4,8%) este superioară celorlalte grupe.
 
Ierarhia principalelor 10 corporaţii pentru ultimele 12 luni se menţine comparativ cu trimestrul anterior, pe podium fiind Sanofi (inclusiv Zentiva), cu vânzări de 925,2 mil.lei, urmată de Hoffmann La Roche, cu 875,8 mil.lei şi Novartis cu 735,9 mil.lei.
Topul primilor 10 jucători este completat de Servier (674,5 mil.lei), Pfizer (631,1 mil. lei), GlaxoSmithKline (576,3 mil. lei), Merck & Co (496,0 mil.lei), AstraZeneca (477,4 mil.lei), Ranbaxy (440,5 mil.lei) şi Abbott (433,8 mil.lei).