20 octombrie 2021

Plata salariilor personalului medical din centrele de vaccinare anti-COVID şi asigurarea căldurii din Cartierul Aviaţiei, pe ordinea de zi a Consiliului Local Sector 1

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a convocat pentru joi, 23 septembrie 2021, începând cu ora 12.00, şedinţa ordinară a Consiliului Local. Pe ordinea de zi se află, pentru a doua oară, o serie de proiecte de hotărâre esenţiale pentru dezvoltarea comunităţii locale. Aceste proiecte au fost respinse de către consilierii locali în şedinţa din data de 9 septembrie.

Din acestea amintim:

– Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului general centralizat pe anul 2021 prin care se propune alocarea de bani pentru salariile personalului medical de la centrele de vaccinare anti-COVID de la Romexpo. Sunt asigurate astfel, până la finalul anului, salariile personalului de la Complexul Multifuncţional Caraiman care acţionează în cadrul Centrului de vaccinare de la Romexpo. Aceste fonduri vor fi decontate ulterior de către Direcţia de Sănătate Publică. De asemenea, sunt alocate fonduri pentru Administraţia Domeniului Public Sector 1 şi sunt suplimentate sumele alocate pentru şcoli, conform solicitărilor făcute de unităţile de învăţământ.

– Proiect de hotărâre prin care se solicită acordul Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru împuternicirea expresă a Consiliului Local Sector 1 de a coopera cu Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A. în scopul realizării obiectivului ”Căldură şi apă caldă pentru cetăţenii Sectorului 1”. Potrivit acestui proiect de hotărâre, va fi demarat unui proiect pilot la Punctul Termic 5 Aviaţiei pentru a veni în sprijinul locuitorilor din blocurile în care sunt probleme cu alimentarea cu apă caldă şi căldură pe timpul iernii, ţinând cont de faptul că acest cartier este capătul reţelei de termoficare. Soluţia urgentă care urmează să fie aplicată o reprezintă conectarea unor echipamente specializate pentru încălzit apa la punctele termice cu probleme.

– Proiect de hotărâre privind solicitarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti de a aproba transmiterea în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 a Bd. Ion Mihalache şi a Căii Griviţa în vederea reabilitării şi modernizării. Pe lângă lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere, Primăria Sectorului 1 îşi propune ca, pe cele două artere de referinţă care preiau mare parte din fluxul de trafic şi asigură mobilitatea de la sudul la nordul sectorului, să asigure şi o infrastructură dedicată cicliştilor şi pietonilor.

– Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind ridicarea, transportul şi depozitarea panourilor publicitare, chioşcurilor, tonetelor şi garajelor. Potrivit acestui proiect de hotărâre, domeniul public al Sectorului 1 va fi eliberat de panourile publicitare, chioşcurile, tonetele şi garajele amplasate nelegal, iar contravaloarea întregii operaţiuni va fi suportată de către proprietari.

– Proiect de hotărâre privind aprobarea unor măsuri în legătură cu participarea la constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deşeurilor Municipale în Bucureşti. Primăria Sectorului 1 va participa alături de Primăria Capitalei şi celelalte primării de sector din Bucureşti la constituirea ADI care va permite accesarea de fonduri europene pentru a putea derula unele investiţii esenţiale pentru Bucureşti: amenajarea unui nou depozit ecologic pentru deşeuri nepericuloase şi a unor staţii de tratare a deşeurilor.

Pe lângă proiectele de hotărâre menţionate mai sus, primarul Sectorului 1 va supune dezbaterii consilierilor locali şi alte proiecte aflate pentru prima oară pe ordinea de zi. Dintre acestea amintim:

– Proiect de hotărâre privind solicitarea acordului Consiliului General al Municipiului Bucureşti cu privire la schimbarea destinaţiei unui imobil din Parcul Bazilescu.

În acest spaţiu situat pe Bd. Bucureştii Noi nr. 107-109, Primăria Sectorului 1 intenţionează să amenajeze un magazin de prezentare cu vânzare a produselor realizate de către persoanele cu dizabilităţi angajate în cadrul unităţii protejate autorizate Nazarcea Grup, structură fără personalitate juridică aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1. În cadrul celor 6 ateliere care sunt în prezent funcţionale – Brutărie, Croitorie, Tipografie, Spălătorie textilă, Spălătorie auto şi Ceramică – îşi desfăşoară activitatea 97 de angajaţi dintre care 54 de posturi sunt rezervate persoanelor cu dizabilităţi.

Produsele oferite spre vânzare sunt: obiecte ceramice, genţi, eşarfe, măşti personalizate, pâine şi cozonaci etc. În prezent, produsele oferite de Nazarcea Grup pot fi achiziţionate de la sediul unităţii din Str. Nazarcea nr. 24-28 sau on-line.