17 octombrie 2021

PMP: Dezvoltarea locală nu trebuie să aibă culoare politică

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Fondul de Rezervă al Guvernului pare a fi un cadou preţios doar pentru primarii PNL şi PSD. Guvernul a deblocat deja 1 miliard de lei din Fondul de Rezervă al Guvernului , cei mai mulţi bani reprezentând răsplata pentru edilii liberali care i-au dat votul lui Florin Cîţu, la alegerile de partid.

Preşedintele Cristian Diaconescu acuză direcţionarea politică a banilor pentru investiţii, ceea ce este ilegal şi neconstituţional. Domnul Diaconescu atrage atenţia că acordarea acestor fonduri guvernamentale nu ţin cont, din păcate, de nevoile UAT-urilor, iar criteriile aplicate sunt arbitrare şi discreţionare.

Astfel, din 47 localităţi cu primari PMP, doar 19 au primit finanţare prin Fondul de Rezervă al Guvernului.

Un exemplu concludent, în acest sens, este comuna Ceanu Mare din judeţul Cluj, avându-l ca primar pe Virgil Păcurar (PMP), care a primit doar 50.000 de lei, deşi nevoile urgente ale comunităţii erau de 2 milioane de lei. Localitatea Ceanu Mare are 13 sate, 4 şcoli, 4 dispensare, mulţi km de drum comunal şi toate au nevoie de renovare şi modernizare.

Un alt caz de primar PMP, care pare să fi fost pedepsit pentru coloratura sa politică este în localitatea Sânpetru de Cîmpie (judeţul Mureş), unde, deşi edilul nostru a solicitat finanţare pentru lucrări publice, în interesul cetăţenilor, nu a primit niciun ban pentru dezvoltare locală.

Comunele şi oraşele României nu au culoare politică şi au nevoi urgente de modernizare. Ţine de respectul pentru români felul în care un Guvern înţelege să aloce aceste fonduri.

Comunicat de presa PMP